Renault i-a pus gând rău lui Porsche Cayman. Francezii au lansat Alpine Vision, conceptul care marchează renașterea unei legende

de Bogdan Mirică
Marti, 16.02.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Brandul Alpine a renăscut oficial odată cu prezentarea conceptului Vision. Un concept pre-serie, despre care francezii spun că va da naștere unui model cu motor central în toamna acestui an.

Atunci când Laurens van den Acker a prezentat în 2010 conceptul DeZir ca promotor al unei noi filosofii de design, câțiva nebuni au îndrăznit să viseze frumos. Doi ani mai târziu, în 2012, Renault confirma intenția de relansare a brandului. Iar azi, la patru ani de atunci, se pare că visurile au devenit realitate și ceea ce s-a născut inițial ca un zvon se conturează ca o frumoasă continuare a poveștii de succes Alpine.

În cadrul unui eveniment impresionant, la care ia parte și Automarket, desfășurat astăzi în Monte Carlo, capitala Principatului Monaco, Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault-Nissan, a dezvăuit noul Alpine Vision, primul model din istoria modernă a mărcii franceze. O marcă devenită celebră după succesele repurtate în Raliul Monte Carlo (de unde și locul ales pentru dezvăluirea noului model).

Cu un nume inspirat de Alpii francezi, Alpine vrea să le ofere bucurii simple, dar pure fanilor Renault: o mașină cu motor central, ușoară, dinamică și extrem de manevrabilă.

Design inspirat de clasicul Alpine A110

Designul nu își propune să impresioneze cu fante mari de aer sau jante de dimensiuni impresionante. Totul a fost desenat după liniile clasicului A110, modelul care a adus toată gloria Alpine. Partea frontală vine cu faruri alungite, în stilul celor regăsite pe Alfa Romeo 4C, dublate de un set de proiectoare poziționate acolo unde am fi regăsit de obicei grila. Spoilerul beneficiază de o o priză de aer generoasă.

La sfârșitul lui 2016 vom dezvălui primul model de serie Alpine. Această Berlinette a secolului 21 va ajunge la vânzare în a doua jumătate a anului 2017 pe cinci continente. Așteptăm cu nerăbdare acest moment.

Arnaud Delebecque
șeful diviziei de maketing global Alpine
Lateralul vine cu un set de jante cu aspectat diamantat și cu o linie plonjată a acoperișului, care aduce aminte în partea din spate exact de linia lui A110. Posteriorul se remarcă prin blocurile optice cu LED, care luminează sub forma literei X, iarăși un tribut adus strămoșului. Pachetul estetic este desăvârșit în culoarea alb, aleasă special pentru acest moment. Albastrul Alpine este păstrat probabil pentru versiunea de serie a prototipului expus astăzi, o versiune de serie care nu va diferi cu mult de ceea ce vedem în aceste imagini.

Carlos Ghosn a declarat că varianta finală a sportivei va păstra 80% din ceea ce vedem astăzi. Modelul gata pentru producție este așteptat în a doua jumătate a acestui an, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Dacă data de lansare se respectă, sportiva derivată din Alpine Vision ar urma să ajungă pe piață la mijlocul lui 2017.

Interior inspirat de mașinile de curse

Interiorul noului model Alpine combină aspectul unei sportive premium cu cel al unei mașini de curse. Designerii au pregătit o piele extrem de fină, cusută cu ață albă, acompaniată de bucăți de pânză. Nu lipsesc inserțiile de aluminiu și scaunele sport de tip scoică, de care atârnă centuri cu prindere în patru puncte. Exact ca în mașinile de curse.

Pragurile sunt personalizate cu numele designerilor, consola centrală a fost și ea îmbrăcată în piele, iar pedalele sunt din aluminiu. În spatele volanului se ascunde un ecran TFT color, iar în centrul planșei se află o tabletă care servește sistemului multimedia. Inspirat de cockpit-ul avioanelor de vânătoare, conceptul Alpine Vision vine cu un buton de start, iluminat cu alb, ascuns în spatele unei carcase. Lumina ambientală albastră amintește de culoarea tradițională, iar ceasul amplasat în centrul planșei, deasupra tabletei, oferă o notă retro.

Motor turbo, amplasat central

Esential 4.5 secunde vor fi suficiente pentru ca Alpine Vision să atingă 100 de km/h.
2017 este anul în care primul model Alpine va ajunge la vânzare.
1100 de kilograme ar putea să cântărească versiunea de serie a modelului Alpine.
Renault nu a oferit prea multe detalii despre ceea ce se scunde sub caroserie. Singurele informații anunță un motor turbo pe benzină cu doar patru cilindri, care ar urma să fie un derivat de 1.8 litri al actualei unități de 1.6 litri, instalată pe Clio RS. Agregatul ar urma să livreze suficiente resurse pentru ca sprintul de la 0 la 100 de km/h să se facă în doar 4.5 secunde.

Șasiul și celelalte componente mecanice vor fi dezvoltate împreună cu divizia de motorsport, implicată din nou în Formula 1, începând cu acest sezon.

Potrivit Autocar, modelul francezilor ar trebui să cântărească aproximativ 1100 de kilograme.

Extrem de puțin, dacă ne gândim că modelul Alpine va oferi 300 de cai putere în versiunea sa cea mai puternică și 250 în cea mai modestă. Indiferent de alegere, Alpine va fi clar un rival pentru Porsche 718 Cayman, așteptat și el să fie dezvăluit anul acesta alături de un motor cu patru cilindri.

Francezii țintesc piața din SUA

Francezii sunt încrezători în segmentul sportivelor, care a ajuns la 200.000 de mașini în 2015 și ar ruma să crească cu 50% până la finalul acestui deceniu (2020). Prin urmare, potențial există, iar piețe europene precum Germania și Regatul Unit, care totalizeză 60% din mașinile sport vândute pe Bătrânul Continent, ar urma să fie cele mai importante ținte pentru Alpine.

Urmareste Automarket
Piața din Statele Unite nu a fost uitată, fiind și ea menționată în comunicatul de presă ca una extrem de iubitoare de mașini sportive. Acest detaliu, combinat cu faptul că mașina va fi vândută pe cinci continente, sugerează cât se poate de clar că Renault se pregătește să revină dincolo de Ocean cu brandul Alpine.

Până atunci, rămâne să așteptăm debutul versiunii de serie și startul producției, așteptat la finalul acestui an în cadrul uzinei din Dieppe, acolo unde iau naștere și produsele diviziei RenaultSport.

Comentarii (29)

  • Cornel
    Frumos!
    54 3
  • masina-i tare faina dar dosul e de audi toata ziua...oare lor li se pare ca seamana cu audi?
    17 37
  • Cornel
    @Evo

    Ai dreptate. Si mie mi se pare ca seamana.
    In ansamblu insa, e tare reusita.
    13 12
  • MARIUS
    FRUMOASA...DAR O SA FIE SCUMPA ! Vad ca pastreaza comenzile geamurilor pe consola centrala , foarte interesant...sa vezi acum comentarii de la cunoscatori
    6 1
  • Pur s simplu WOW! Arata intr-un mare fel. Îmi plac foarte mult masinile moderne care păstrează multe detalii de la generatiile precedente, mai ales când acestea au scris istorie. Sper ca pretul sa fie unul competitiv. Ma gândesc totusi ca nu va fi mai mult de 45000-50000 de euro.
    Îmi amintesc ca acum 2 ani am avut parte de o serie de jigniri din partea fanilor Renault când am spus ca Renault nu intra pe piata din SUA pentru ca nu ar avea sanse prea mari cu modelele actuale. Mi s-a spus ca Renault nu intra in State pentru ca acea piata pentru Renault înseamnă "fix pix". Si uite cum din nou sunt contrazisi.
    28 7
  • Laurica tata, unde vezi tu Renault? E Alpine !
    10 6
  • bai tu esti nebun????

    - in primul rand un mare + pentru ca modelul de serie e identic cu conceptul.
    - in al doilea rand in mare + pentru ca fata nu are nimic de-a face cu designul pe care l-a adoptat Renault la restul gamei. Poate invata si altii ca multiplicarea designului la nesfarsit nu insemna doar "identitate" de marca dar si respect pentru clienti.
    - singurul "-" e linia stopurilor si a portbagajului. Prima reactie a fost "audi!". Nu stiu daca aceste "trimiteri" sunt voite sau nu dar personal as fi vrut ceva ce nu s-a mai vazut la concurenta.
    - interiorul este si el incredibil + ceasul ala de bun simt

    Cu toate astea....s-ar putea considera posteriorul o revizuire moderna a unei abordari mai vechi al lui Alpine. Si tind sa cred ca actualul model isi trage toata seva din predecesorul sau

    http://www.carsbase.com/photo/photo_full.php?id=91214
    31 3
  • Pe albastru! Viitoarea mea masina!
    15 3
  • o mutare interesanta de la Renault .......cu intrarea pe piata americana....sa nu uitam ca si Fiat sa lansat in state cu 500 Abarth.....
    Si de ce nar cumpara americanu un Talisman in defavoarea unei Sonata sau Avalon??? Nu vad de ce.....Deci go go go 'Reno'
    11 3
  • rom_mulus
    i-a pus gand rau...l-a vrajit, mancati-asi. Cum ar veni il face de belea. Sa moara bibi, pe copiii mei!
    V-am captivat ?
    2 13
  • @tzenu:
    Pentru ca americanii sunt cam prosti si e greu sa le scoti niste principii din cap. Foarte putini au auzit de Renault, foarte putini stiu ce e ala si din ce tara e. Uite cazul lui Fiat. Vrei sa spui ca vanzarile din State misca? No way. In conditiile in care italienii ar avea ceva sprijin si de la Chrysler. Aia sunt nebuni dupa Toyota. Aia au ridicat Toyota atunci cand a avut probleme cu recall-ul si tsunami-ul.
    17 1
  • Super sexy! Bravo Renault!

    @LauCalin Americanii sunt nebuni dupa Toyota asa cum sunt europenii dupa VW...Una produce masini urate, cealalta masini banale. Noroc cu Lexus si Audi ca-i mai spala de pacate la capitolul design.
    15 3
  • premium/sportiva
    E vorba doar de brandul Alpine pe piata americana, nu de Renault.
    Cred ca trebuie facuta de la bun inceput aceasta diferentiere. Sunt sigur ca vor avea suport logistic si informatii asupra pietei actuale de la infiniti
    Oricum CEO e tot Carlos Ghosn care cunoaste bine SUA, deci fara griji..
    10 2
  • Mai degraba un nou concurent pentru Alfa 4C
    6 2
  • Alpine si Porsche sunt concurenti traditionali inca de prin anii 60-70
    Atat Cayman , cat si Alfa Romeo 4C sunt vizate
    11 2
  • O sportiva neo-retro care arata bine (e parerea mea doar, normal), chiar daca unii ii reproseaza deja latura prea... retro. In fine, unora nu le place fatza, altora spatele etc. (care nu-i neaparat inspirat-copiat de la Audi - v. Laguna Coupe de ex.)

    Si intr-adevar concurentii principali ar fi Cayman-ul si Alfa 4C, Alpine-ul fiind plasat cumva intre ei, din pdv al masei proprii mai ales (4C=995 kg, Cayman= +1.300.) Si Lotus Elise ar fi dupa unii luat in vizor, da' nu prea rimeaza fiindca britanicul e si mai "redus la esentza" ca 4C-ul.

    Interesant e ca francezii-s secretosi deocamdata apropo de puterea motorului, care se stie doar ca va fi un 1.8 turbo de origine Nissan. Cifra de 4,5 s comunicata totusi pentru sprintul de la 0-100 km/h ar implica insa min. 280 CP pt. 1.270 kg (cu sofer de 75 kg ce-i drept.)

    Pina la urma cred ca tot factorul PRET va decide succesul comercial al lui A120, fiindca-n segmentul asta al sportivelor nu chiar extreme amatorii de pilotaj se uita si la bani - spre deosebire de seicii, rapperii sau rechinii de pe Wall Street care-si schimba Ferrari sau Lamborghini ca pe ciorapi.
    14 0
  • LauCalin
    Cred ca Renault ar avea mai multe sanse in America daca l-ar lansa acolo pe Zoe. Este o electrica buna, arata f bine, are pret bun pentru clasa ei... si poate fi recomandata" de către Nissan Leaf despre care americanii au auzit. Dar nu ar fi exclus ca asta sa nu se poata tocmai conditiilor impuse de Nissan in cadrul Aliantei. Pentru ca, desi Renault si Nissan sunt intr-o Alianta puternica, sunt situatii in care fiecare isi vede de "parcela" lui.
    12 3
  • Renault s-ar putea vinde excelent in America. Mai bine ca Volkswagen. Fiat a esuat pentru ca are doua modele, 500 si 500L. Abia acum apare pe piata si 500X. Si daca suntem sinceri, modelele astea nu-s chiar pe placul americanilor. 500 nu o sa faca volum mare niciodata, oriunde s-ar vinde, pentru ca putini oameni vor o masinuta atat de mica, in special in America. 500L este un mini MPV care nu-i chiar cel mai popular tip de masina nici in America nici in Europa. Singurulul model care are potentialul de a se vinde decent este 500X.

    In schimb Renault are Talisman, un sedan comfortabil de dimensiuni mari care ar fi chiar pe placul americanilor. Renault are si Megane, care arata foarte bine si sigur ar fi atractiv pentru tineri. SUV-urile sale s-ar vinde bine de asemenea. Bineinteles, nu s-ar vinde ca Toyota, dar cred ca ar putea ajunge de nivelu VW, sau chiar Subaru, Hyundai, Kia. De ce nu fac asta? Probabil nu vor sa canibalizeze din vanzarile Nissan din moment ce majoritatea masinilor din alianta isi impart platformele si sunt similare. Deja poti sa gasesti aproape orice model Renault in SUA sub sigla Nissan.
    6 6
  • P.S. Si Audi TTS (310 CP, 0-100 km/h in 4,9 s.) ar putea fi inclus in grupul concurentilor lui Alpine, desi greutatea lui de 1.440 kg (1.515 cu sofer) e chiar peste cea a Cayman-ului.
    Deh, e si Quattro - un argument decisiv insa pentru unii.

    In final zic eu ca-i oricum bine cind apar noi alternative si-n segmentul sportivelor relativ abordabile, de la "semi-go-kart-uri" ca Lotus ori Alfa pina la GT-uri ca TTS, Cayman sau Alpine.
    9 2
  • FailRen
    Clona asta de Porsche o sa fie un mare fail marca Renault. Astia nu s-au invatat minte sa ramana in clasa mica, orice iesire din zona de pret de 20k euro fiind un esec rasunator? In afara de cativa francezi mai excentrici, cine da o caruta de bani (probabil peste 60k euro) pentru un Renault? Aceeasi poveste si pentru Alfa Romeo and co.
    5 17
  • Dumitru
    @FailRen

    Ce scrii dumneata mai sus se cheama "wishfull thinking".

    Dar, daca iti face placere sa crezi ca tot ce face Renault e fail si se adreseaza doar unor francezi excentrici...

    E trist doar cand vezi pe cineva punand atata pasiune si inversunare in a-I convinge pe cei din jur de propria opinie.

    Bietul de tine... Cred ca esti tare nefericit
    10 7
  • @sam93
    Un cometariu aiurea. Sorry, Renault are slabe sanse in SUA in primul rând pentru ca nu are imagine acolo. Nu este cunoscut. In al doilea rând nici un model Nissan din state nu are tehnica de Renault asa cum spui tu. Deci prezenta lui Renault acolo in mod indirect, din nou este un fals. Sau daca are, masina aia nu e un copy/paste de la Renault. Sunt multe modele Nissan pentru Asia sau SUA in care Renault nu isi baga mana. Alianta dintre cei doi are niste limite . Si vânzări la nivelul Kia in acest caz? Eu zic ca sunt vise.
    9 9
  • Sam93@idiotul care nu-i in sta
    Bai berbecule. Daca vrei sa stii, Renault s-a mai vandut in SUA. Si imaginea se creaza rapid si usor prin marketing. Fiat vinde in jur de 3000-4000 de unitati lunar chiar daca n-au avut imagine si doar niste modele foarte naspa pentru americani. Daca aveau niste masini mai ca doamne-ajuta, cum are Renault, sigur ajungeau sa vanda cateva zeci de mii de unitati lunar. VW are o imagine de tot rahatul in SUA. Probabil cea mai proasta imagine dintre toate companiile auto. Toata lumea isi bate joc de ei. Si totusi, vand peste 20,000 de unitati lunar pentru ca desi au o imagine de rahat, au modele care le plac americani (sedanuri si SUV-uri).

    Renault si Nissan impart platformele tehnice de mult timp si majoritatea modelelor care le vand se bazeaza pe aceste platforme comune (mai nou utilizate si de Mercedes). Uite cateva exemple:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Nissan_D_platform
    https://en.wikipedia.org/wiki/Renault%E2%80%93Nissan_Common_Module_Family

    Renault va lansa un model bazat pe Nissan X-Trail, care-i Nissan Rogue in America. Modelele de segment B - Nissan Note/ Sentra impart platforma cu Clio si Logan, etc, etc.
    12 13
  • Si de ce a plecat in anii '70 Renault din America, berbecule? Nu cumva datorita unui esec comercial? Intereseaza-te.
    Amice, lasa frustrările ca le ai degeaba. Daca VW care are imaginea slaba acolo si are vânzări slabe, nu iti trebuie multa minte ca sa faci niste conexiuni logice si sa ajungi la concluzia ca Renault ar vinde mai nimic. Pentru ca, desi nu-ti convine, imaginea VW este mai puternica decat cea a lui Renault. Vânzările o demonstrează.
    Si apropo, imaginea nu ti-o faci in 2-3 ani. Ci in 10-15 cel putin. Nu oricineisi permite luxul sa astepte atât ca sa ajungă sa aibă cat de cat profit. Ia exemplul lui VW si ai sa vezi ca este f greu sa fii undeva sus in State.
    10 11
  • Pe ansamblu masina e superba, mai putin proiectoarele de ceata. Stiu ca se vrea a fi o continuare a design-ului initial Alpine dar...
    5 0
  • @Sam93
    Putem spune ca a încercat sa vândă in USA, sa spunem adevărul chiar daca doare: Jugo a avut mai mult succes!
    Renault a avut acțiuni la JEEP si Mack nu a știut sa profite (din cate îmi aduc aminte au fabricat chiar sub sigla Renault, Wrangler et Cherokee prin 1990, dar vânzări in Europa)
    Ca sa concluzionez: nu vor ajunge foarte repede acolo.
    Totuși trebuie sa respectam la Renault: istoria, viziunea când au investit in Nissan, viziunea low-cost (3 masini Logan, Duster, Kwid), efortul pe care-l fac acum (înnoiesc practic toata gama)
    Referitor la Alpine:
    1. îmi place ca au păstrat o idee din A110
    2. îmi place interiorul
    3. din păcate toate mașinile sport seamănă intre ele parca ii trebuia încă un pic de personalitate
    7 2
  • eu nu inteleg de ce va dati cu presupusul despre lansare cand in mapa de presa declaratia lui Arnaud Delebercque este clara: masina se lanseaza la finalul lui 2016 si se comercializeaza din al doilea trimestru 2017.
    2 0
  • AndreiRN
    Viseaza si ei ca la asta Francezi sunt buni.
    2 9
  • Porsche a murit.RIP.Sper ca Nisan sa puna motoare pe frumusete !
    6 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru