Renault a lansat în ultima perioadă o serie de concepte pentru vehicule autonome dedicate mobilității urbane, iar ultimul pe listă este EZ-Pod.
Bazat pe cvadriciclul Twizy, EZ-Pod este un concept electric autonom cu numai două locuri dispuse în diagonală care nu beneficiază de volan sau pedale. În cazul în care ar deveni model de serie, un astel de vehicul ar fi util în orașe, dar și în interiorul unor clădiri precum mall-uri, hoteluri sau sedii de companii.
Designul este inspirat dintr-un alt concept prezentat de Renault, și anume EZ-Go, în timp ce constructorul francez menționează că vehiculele EZ-Pod se pot atașa unul de altul pentru a forma un "trenuleț".
Renault nu menționează viteza maximă pe care o poate atinge EZ-Pod și nici autonomia bateriei integrate, însă susține că un astfel de vehicul ar putea primi în viitor permisiunea de a fi utilizat inclusiv pe trotuare, în anumite condiții.
"În viitor, Rebaylt EZ-Pod ar putea fi autorizat pe unele străzi pietonale, la viteze foarte mici, de până la 6 km/h, până la intrarea în clădiri sau locuințe pentru a transporta persoanele cu mobilitate redusă", menționează Renault în comunicatul de presă.
Pentru condusul autonom, Renault EZ-Pod utilizează o cameră și un senzor de tip Lidar pentru a detecta zona din față, dar și senzori radar în partea din spate.
În plus, există un receptor GPS pentru a determina poziția exactă a vehiculului, iar pe plafon sunt amplasate două antene pentru comunicare.Via Renault
Comentarii (1)