Recordul stă să cadă: 3 exemplare Ferrari 250 GTO, cea mai scumpă mașină din istorie, vor fi scoase la licitație

de Mircea Meşter
Luni, 14.11.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Între 55.8 și 57 de milioane de dolari. Acestea sunt sumele de plecare în licitațiile care le vor găsi noi proprietari celor 3 exemplare Ferrari 250 GTO scoase la licitație în următoarea perioadă. Ferrari a produs doar 39 de astfel de mașini în 1962 și 1964.

Știți care este cea mai scumpă mașină vândută vreodată în lume? Dacă n-ați fost pe fază în ultimii ani, vă spunem noi: un Ferrari 250 GTO produs în 1963 care a fost cumpărat în 2013 pentru "modica" sumă de 52 de milioane de dolari de un colecționar pasionat de mașini scumpe. Este însă o sumă neoficială provenită dintr-o achiziție privată. Pe listele oficiale all-time, însă, un alt Ferrari 250 GTO conduce ostilitățile: 32 de milioane de dolari pentru un exemplar construit în 1964.

De altfel, modelul italian are o istorie veche în ceea ce privește prețul de achiziție la licitații, fiind considerat de mulți cea mai profitabilă investiție când vine vorba de achiziții auto istorice. Produs în doar 39 de exemplare între 1962 și 1964, 250 GTO este un model care intră constant în topurile absolute ale celor mai frumoase mașini produse în istorie. Desenată de Sergio Scaglietti și Giotto Bizzarrini, doi creatori de legendă, mașina dispune de un motor V12 de 3.0 litri care dezvoltă 300 de cai putere.

Ferrari 250 GTO pe vremea în care concura cu succes în Campionatul Mondial de Supercar-uri.

Esential 52 de milioane de dolari a costat cea mai scumpă mașină vândută vreodată.
57 de milioane de dolari este prețul de pornire pentru două dintre cele 3 exemplare Ferrari 250 GTO.
Ei bine, avem vești bune: deși o astfel de mașină este scoasă la vânzare extrem de rar, iar licitațiile în care este prezent un 250 GTO sunt o rețetă garantată pentru colecționari și pentru casele de licitații, sfârșitul de an ne pune în fața unei situații unicat: nu mai puțin de 3 exemplare 250 GTO din cele 39 produse de Ferrari vor fi puse la vânzare de proprietarii lor de drept.

Vestea și mai interesantă este că, odată cu noile licitații, recordul pentru cea mai scumpă mașină vândută vreodată va cădea din nou.

Asta pentru că două dintre cele trei mașini scoase la mezat, deținute de colecționari privați, au un preț de pornire de 57 de milioane de dolari, în timp ce a treia - care face parte din colecția britanică Talacrest - pleacă de la o sumă ușor mai coborâtă: 55.8 milioane de dolari.

În spatele valorii fabuloase de piață a modelului italian stau atât performanțele mașinii în competițiile motorsport ale epocii sale -m 250 GTO este dublu câștigător al Mondialului de Supercar-uri - cât și faptul că printre actualii proprietari ai exemplarelor rămase în utilizare se numără nume importante ale lumii. De la creatorul de modă Ralph Lauren la Nick Mason, toboșarul Pink Floyd. De la Rob Walton (președintele lanțului de hipermarket-uri americane Walmart) la Jon Shirley (fost președinte Microsoft).

Comentarii (4)

  • Legendele raman legende si e normal sa se aprecieze in timp. 53 de milioane de euro pt. un multimiliardar in euro inseamna mai putin de 1% din averea sa. Deci pretul nu e mare pt ei.
    3 0
  • John Smith
    Da, ma si intereseaza o rabla de ani de zile sa dau un purc oi de bani pe ea!
    0 2
  • urata..:/
    0 3
  • @John Smith
    Stai linistit ca si sa vrei sa il iei nici peste 100 de secole nu strangi tu banii aia. Iar rabla asta ingraoapa toate Ferrari-urile din 80 si pana astazi + ce va urma. Nu mai zic ca e cel mai apreciat si dorit Ferrari din lume....dar ce sa stii tu !
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru