Record pentru Lamborghini: peste 8.200 de mașini livrate în 2019, în creștere cu 43%. Urus s-a apropiat de 5.000 de unități

de Cornel Șocariciu
Marti, 14.01.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini a livrat 8.205 mașini în 2019, în creștere cu 43% față de rezultatul realizat în 2018. Cel mai popular model a fost SUV-ul Urus cu aproape 5.000 de unități. Anul acesta, italienii vor investi în dezvoltarea unui sistem hibrid de propulsie și vor lansa versiuni și modele noi.

Lamborghini este unul dintre constructorii de nișă care profită din plin de cererea mare venită din segmentul SUV. Urus a reușit performanțe excelente în anul care s-a încheiat, iar astfel, Lamborghini a raportat un nou record în dreptul livrărilor.

Conform oficialilor companiei din Sant'Agata Bolognese, anul trecut au fost livrate 8.205 mașini, în creștere cu 43% comparativ cu 2018. Dintre acestea, 4.962 de unități au fost Urus, valoarea fiind în creștere cu 182% față de rezultatul din 2018. Creșterea procentuală este una foarte mare, însă trebuie menționat faptul că primele livrări pentru Urus au început abia în a doua parte a lui 2018, 2019 fiind primul an complet bifat de SUV-ul italienilor.

Al doilea cel mai popular model din gama Lamborghini a fost Huracan EVO (2.139 de exemplare), în timp ce Aventador a ajuns în garajele a 1.104 clienți.

Lamborghini este prezent în 51 de state, iar cea mai importantă piață de desfacere a italianilor din 2019 a fost cea din SUA (2.374 de unități).

În China, italienii au livrat 770 de mașini, în timp ce pe piața din Marea Britanie au fost raportate 658 de livrări. În topul celor mai bune piețe intră și Japonia (641 de unități) și Germania (562 de mașini).

"Anul 2019 a fost cel mai bun din istoria companiei. În doar doi ani am reușit să dublăm vânzările, ceea ce este un adevărat succes. SUV-ul Urus a fost comercializat în aproape 5.000 de unități, o valoare apropiată de numărul total al vânzărilor din 2018", a declarat Stefano Domenicali, CEO-ul Lamborghini.

Odată cu raportul livrărilor din 2019, oficialii Lamborghini au oferit și o serie de informații cu privire la planurile pentru 2020. Conform reprezentanților companiei italiene, anul acesta vor exista investiții în sistemele hibrid de propulsie și vor fi lansate versiuni și modele noi. Iar în acest context, italienii au anunțat că nu vor mai participa la ediția din acest an a Salonului Auto de la Geneva.

Comentarii (2)

  • Numai in Romania cate s-au vandut. Dar apoi in lumea buna din afara....
    3 1
  • Tembelus Rex
    Pai daca suntem bogati de aia circula Urusurile pe strazi in Romania

    Si nu numai astea dar sunt enorm de multe BMW, Audi, Mercedes, Porsche, SUV-uri din ce in ce mai multe, pick-upri care bat bulevardele doar....deci suntem bogati ! Clar! Romanii sunt bogati dar se plang ca sunt saraci. Exceptand o anumita patura sociala care chiar traiesc la limita saraciei.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru