Record mondial: Renault Zoe a parcurs 1.618 kilometri în 24 de ore
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Renault Zoe a stabilit un nou record mondial pentru vehicule electrice de serie – 1.618 kilometri parcurşi în 24 de ore. Cei de la Renault au stabilit recordul în condiţii controlate, parcurgând 363 de tururi ale circuitului Aubevoye din Normandia. Recordul precedent era de 1.280 kilometri, ceea ce înseamnă că francezii l-au depăşit cu 25%. În cele 24 de ore, cele două exemplare Renault Zoe folosite au fost conduse de 15 şoferi, care au condus cu schimbul între rundele de încărcare. Unul dintre vehiculele folosite a parcurs 1.618 kilometri, în timp ce altul a parcurs 1.506 kilometri, amplificând diferenţa dintre stilurile de condus ale celor 15 şoferi în condiţiile unui trafic inexistent şi a unui traseu fix.
Pentru a stabili această performanţă, cei de la Renault au folosit încărcătorul "Cameleon". Sistemul reprezintă o premieră mondială prin faptul că îl face pe Zoe compatibil cu orice priză şi orice tensiune folosită. Astfel, Zoe a putut fi încărcat la 43 kW, realizând o încărcare de 80% a bateriei în doar 30 de minute.
Renault Zoe are o autonomie declarată la 210 kilometri, care variază între 100 şi 150 kilometri în condiţii reale, spun oficialii mărcii. În total, Renault Zoe a fost încărcat de 18 ori pe parcursul celor 24 de ore.Renault va aduce noul Zoe în reprezentanţele sale începând cu anul viitor, dar unele pieţe permit înregistrarea precomenzilor. Clienţii pot rezerva un Renault Zoe pe www.renault-ze.com începând de astăzi, ocazie cu care vor intra într-un club VIP care primeşte conţinut exclusiv. Odată cu prezentarea lui Zoe în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2012, Renault a anunţat şi preţurile pentru piaţa franceză. Un Renault Zoe va costa 15.700 euro (preţ subvenţionat de statul francez cu 5.000 euro). Acest preţ este valabil pentru versiunea de bază a modelului Zoe, numită Life.
Via | Renault
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Renault in Romania
-
Renault Captur facelift Preţ: 12.950 - 19.350 €
-
Renault Clio Estate facelift Preţ: 10.950 - 16.700 €
-
Renault Clio facelift Preţ: 10.350 - 24.850 €
-
Renault Kadjar (2015-prezent) Preţ: 18.150 - 27.400 €
-
Renault Kadjar facelift Preţ: n/a - 29.150 €
-
Renault Kangoo Express Maxi facelift (2013-prezent) Preţ: 18.972 €
-
Renault Koleos Preţ: n/a - 37.900 €
-
Renault Master facelift Preţ: 19.150 - 20.250 €
-
Renault Megane Preţ: 14.450 - 32.099 €
-
Renault Megane Estate Preţ: 15.850 - 25.800 €
-
Renault Megane Sedan Preţ: 14.400 - 21.200 €
-
Renault Talisman Preţ: n/a - 31.800 €
-
Renault Trafic Preţ: 19.500 - 25.300 €
-
Renault Trafic Van (2014) Preţ: 21.080 - 23.560 €
-
Renault Twizy (2014) Preţ: 6.800 - 7.500 €
-
Renault ZOE facelift Preţ: 31.250 - 34.750 €
Ultimele stiri din General
-
Potrivit unor noi informații apărute în presă, conducerea Grupului Volkswagen ia în calcul să renunțe la ideea de a închide câteva dintre fabricile sale din Germania. În prezent, grupul german poartă mai multe negocieri cu sindicatul muncitorilor. (13.12)
-
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile va avea un nou președinte începând din 2025. Noul președinte al asociației va fi Ola Kallenius, actualul CEO Mercedes-Benz. (11.12)
-
Partidul Popular European, cea mai mare grupare politică din cadrul Uniunii Europene, dorește să modifice acordul de interzicere a vânzărilor de mașini noi cu motoare termice din 2035. PPE vrea să permită vânzarea de mașini noi cu motoare termice și după 2035. (11.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- STUDIU: Doar 1% din proprietarii de mașini electrice ar reveni la termice
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
Plus de asta e o masinuta foarte frumoasa.
Aici articolul este un pic ambiguu, probabil la fel ca declaratia de presa...
cred se refera la faptul ca masina a fost incarcata la o sursa de curent care livreaza o putere de 43kW, care pentru o tensiune de 220V inseamna un amperaj de aproape 200A ... acasa la voi aveti 16-32A dupa care sar sigurantele si iau foc firele. Asa ceva nu ai de unde lua decat daca vorbesti frumos cu ENEL
Daca punem o putere de 43kW in spatele incarcatorului, acesta poate incarca lejerin 30 de minute 80% din cei 22kWh ai setului de acumulatori ai lui Zoe ... dar ce te faci ca nu ai de unde lua atat de mult curent.
O statie de reincarcare pt masini electrice trebuie sa aiba propria centrala in curte pentru a putea avea 10 prize de incarcare rapida. Altfel spus Cernavoda, cu ai ei 1400MW instalati, poate incarca simultan ~33000 de astfel de masini ... noroc ca nu-i nevoie. Daca in romania ar exista 150000 de Zoe si toate s-ar pune la incarcat in exact acelasi moment ... s-ar stinge lumina :) Sau daca tot parcul auto de (?)5 milioane de masini sunt schimbate cu ZOE si fiecare are nevoie de 20kWh la fiecare doua zile, ne este necesara o putere de echivalenta cu cele 3 reactoare nefunctionale de la Cernavoda (adica 2100MW). Asta asa ca sa mai distram cititorul care are impresia ca o masina electrica o sa consume cat un cuptor cu microunde.
cu tot respectul, esti intr-o eroare monumentala....inainte de a face calculele pe genunchi (asa, sa-ti iasa cifrele) mai informeaza-te in legatura cu sistemul de incarcare propus de Renault
s-ar putea sa ai surprize
Nu e nicio "contrareclama" Flavius. E bine stiut ca Renault e unul dintre putinii, daca nu singurul constructor care a recunoscut ca autonomia masinilor electrice poate varia in conditii reale de exploatare (radio-cd / faruri aprinse, AC pornit, temperatura exterioara, stilul de condus etc) si este de apreciat si stimat corectitudinea lor. Faza cu autonomia e valabila pt orice constructor auto, doar ca unii prefera sa n-o declare. La Renault Zoe autonomia de 210 km poate fi insa atinsa in conditii ideale.
Pretul e 15.700 euro in Franta. Subventie, nesubventie, noi niciodata n-am avut preturile la Renault mai mari ca in Franta.
felicitari AM :)
cenzurarea e rezultatul algoritmului....nu are de-a face cu vreun "deget" de la AM ci cu proportia din verde si rosu....ca fapt divers nu consider ca e cea mai buna solutie
ca fapt divers ar fi fost interesant daca numai utilizatorii logati ar fi avut optiunea de rating a comentariilor ;)
intra pe site, intra pe google, etc...mai ai un an pana sa apara Zoe si sa te declari impacientat de caracteristicile ei
Acuma, stai si tu stramb si judeca drept ce prize pot avea francezii incat cei de la Renault sa arunce pe piata un model care sa necesite cei 200A? Nu e ridicol? Da parca undeva pe acolo se facea referire la un INCARCATOR "cameleon" si nu o priza simpla. Citez: "sistemul reprezintă o premieră mondială prin faptul că îl face pe Zoe compatibil cu ORICE PRIZA şi ORICE TENSIUNE folosită".....cu bold.
PS poate ca un buton de "edit" ar fi mai ok...parca a existat odinioara si asa ceva
N-ai prins ideea:
-1-Din doua masini in test , nici una nu a ATINS autonomia MINIMA "recunoscuta"
-2-Testul arata ca muuuuuuuuuuulta vreme inca va fi o aventura sa iesi cu o masina electrica mai mult de 40-50 km din oras ( asta daca vrei sa te mai si intorci) Nu o poti reincarca oriunde .Unckle poate a exagerat putin , dar in principiu, are dreptate-nu poti sa o incarci in 30 min de la orice priza , ori ai o putere instalata echivalenta cu cea a unui hotel-eu unul am o pensiune cu 10 camere si am avut nevoie doar de 15kw- ori se instaleaza o statie care sa acumuleze curent in timp , curent pe care sa-l descarce rapid. In acest ultim caz numarul reincarcarilor posibile in 24 de ore e chiar mic.Pana la realizarea unei retele publice de incarcare rapida si a statiilor de schimbare rapida a bateriilor ( astea chiar ar rezolva foarte multe din problemele intalnite acum)va mai trece multa vreme , fie si numai din cauza dimensiunilor uriase ale investitiilor care trebuie facute.
Pana atunci ,cativa ani buni de-acum inainte , singura sursa sigura de alimentare va fi priza de acasa ori , in acest caz, 85-90 km autonomie reala sunt putini , FOARTE PUTINI!
de ce? faci mai mult de 90km/zi?
intreb si io pentru ca sunt sigur ca NIMENI nu poate avea pretentia ca Zoe e un globetrotter si nici familycar nu e....
43 kW insemna mai mult de 40 cuptoare cu microunde (tinand cont ca majoritatea au sub un kW).
Hai sa fac si eu un calcul "pe genunchi":
P = I^2 * R; I = U/R => P = I * U => I = P / U = 43.000 / 230 = 187 A
Nu imi aduc aminte exact cum se calculeaza intensitatea in curent alternativ (stiu ca apar niste defazaje), asa ca voi considera 100 A curentul consumat, ceea ce, dupa cum zice si unckle, este mult peste valoarea unei sigurante normale.
Reactoarele de la Cernavoda au o capacitate totala de 706 MW, cea ce inseamna ca fiecare poate alimenta ~16.400 masini, daca incarcatoarele sunt folosite la capacitate maxima, sau 32.100 la jumatate din capacitate (22kW, intr-o ora se incarca 80% bateria)
Poti face tu calculele pe hartie, sa ne explici si noua? orice prost poate spune "nu ai dreptate", un om care are cel putin o urma de inteligenta explica de ce a gresit cel pe care il contrazice.
Pe langa asta, cei care isi doresc acasa un astfel de incarcator trebuie sa mai scoata 3000 euro, si in conditiile in care un plin costa 2-3 euro, mult mai putin decat la o masina conventionala, inchirierea bateriei costa ~100 euro pe luna, fata de 0 euro cat costa inchirierea unui rezervor. Deci consumul in lei pe Km este mai bun numai in cazul in care se parcurg destul de multi Km lunar (daca vreti pot face un calcul, dar imi e lene acum)
" 85-90 km autonomie reala sunt putini , FOARTE PUTINI......
de ce? faci mai mult de 90km/zi?" - Zilnic nu , dar saptamanal fac ce putin un drum care depaseste 150-200km.Destul de des fac cate 350kmintr-o zi si de cateva ori am fost nevoit sa depasesc 1000km in 36 ore.Nu sunt sofer profesionist , sunt amator. Teoretic am munca de birou-sunt arhitect.
Nu reusesc sa gasesc textul ala in care am zis ca renault a pus pe piata o masina care sa necesite de la priza 200 de amperi, doar am spus ca o sursa de 43kW are 200 de amperi la 220V. Renault a pus pe piata o masina care necesita o putere de 43kW daca o vrei incarcata in 30 de minute - pentru oamenii normali cu prize normale se folosesc puteri de 15-20 de ori mai mici de unde rezulta si timpul de 7-9ore de incarcare de la priza. Problema este ca voi toti va apucati si cititi in diagonala si vi se pare ca puteti sa incarcati masina asta in jumatate de ora si acasa ... lucru care este perfect eronat, dar cum majoritatea decide pe AM nu aveti decat sa "aveti dreptate"
am gasit eu ceva aici - http://www.carpoint.com.au/news/2012/small-passenger/renault/geneva-motor-show-renault-introduces-zoe-ev-29162
pe o linie de 16 A se poate incarca la 3 kW, in 9 ore. La 80 %.
http://www.renault-ze.com/ro-ro/rouler-electrique-avec-renault-z.e./cum-as-putea-sa-imi-incarc-vehiculul-electricy/wall-box-8432.html&t=1&coe_i_id=8432
ce mama dracului va dati loviti...va tot scobiti in toate gaurile si o faceti pe mironositele dar va e lene sa navigati pe net.
@Flavius...ai atatea alternative clasice....nu ne obliga nimeni achizitia unei astfel de masini. In ceea ce ma priveste modelul asta imi vine ca o manusa.
A inceput caderea imperiului petrolist cu acest mic pas.
La drum lung intri un pic sa iei o gustare si in acelasi timp incarci bateriile pe gratis in parcare in tarile civilizate.
Acasa in garaj seara masina se incarca la un pret de nimica.
Oricand poti avea cu tine un mic generator care sa-ti faca plinul pana si in desert daca e nevoie.
400 V si 36 A inseamna 14,4 Kw. Acesta este curentul care iese din icarcator, eu si unckle am vorbit de cel care intra in incarcator. 36 A la 400 V inseamna 65 A la 220 V.
Aici mai apare o problema care pentru mine pare enorma - pierderile de putere din acest incarcator.
Presupun ca 36 A la 400 V reprezinta iesirea incarcatorului atunci cand este setat pe incarcare la 22 kW, inseamna o eficienta de 65,45%, ceea ce este foarte putin. Inseamna ca 34,5% din curentul folosit se pierde drept caldura.
@Gelu - merci de link... ai impresia ca nu stiu ca o priza normala incarca masina asta in 9ore?
DEci, ma repet, o fi electricitatea mai ieftina da inca nu e destul de economic nici la bani nici la consum, nici la emisii daca ne gandin la cat material se foloseste pentru o baterie. Par este economica la KM evident merge mai putin.Va zic eu , titei inca mai este pentru inca 100 de ani poate mai mult, dar se vrea o imbogatire, si o industrie in a petrochimiei. Pana nu se termina titeiul marile companii nu vor lasa masinile eficiente pe strada fara un pret piperat sau chiar vor cumpara ei patentele cum si fac.
LOGIC