Record all-time de vanzari pentru Citroen in Franta

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 22.12.2008
Criza financiara nu ii deranjeaza pe Citroen pe piata franceza: marca va reusi vanzari record in 2008 in Hexagon.

Esential

5.3% este cresterea efectiva a vanzarilor Citroen in Franta in 2008 fata de 2007.

In ciuda problemelor pe care fiecare constructor le are la nivel mondial, Citroen va reusi sa isi bata in 2008 toate recordurile in materide vanzari pe piata interna.

Sfarsitul lunii noiembrie ii prinde pe cei de la Citroen cu un plus de 5.3% fata de anul anterior, cu 338.644 de masini vandute pe teritoriul Frantei. Cifrele se refera atat la autoturisme cat si la vehicule utilitare. Analiza separata arata ca autoturismele au reusit sa le aduca celor de la Citroen o cota de piata de 14% in Franta, iar utilitarele arunca marca franceza la 17% din piata.

Succesul marcii se datoreaza faptului ca unele dintre modele au reusit sa se impuna pe segmentul lor de piata. Astfel, daca C4 Picasso l-a batut pe Renault Scenic (74.000 versus 70.000 de exemplare vandute), C5 si noul Berlingo au reusit un start de cariera foarte bun. In plus, sistemul de taxe si bonificatii Bonus/Malus, introdus de guvernul francez in urma cu un an, a facut ca modelele ecologice ale gamei francezilor sa fie la mare cautare.

In luna noiembrie, Citroen C5 s-a clasat in fruntea segmentul la capitolul vanzari (cu 3487 de unitati vandute), in fata lui 407 si Laguna. Daca in ansamblul anului 2008 vorbim de pozitia a doua pentru C5, in spatele lui Laguna, introducerea unei versiuni ecologice diesel (<140 g CO2/km) in luna decembrie va duce la un an 2009 ceva mai bun din punctul de vedere al vanzarilor.

"Rezultatele pe care le are noul C5 sunt o premiera pentru Citroen. Publicul a reactionat foarte bine, avem o retea activa si un parc de masini interesant. Obiectivele noastre sunt atinse in Franta", a declarat Alain Fave, directorul de vanzari Citroen din Franta.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru