Recall pentru Citroen C4 Picasso

De Mircea Meșter
Publicat Miercuri, 06.08.2008
Citroen a initiat o operatiune de recall pentru 17.000 de exemplare C4 Picasso din cauza unor nereguli tehnice minore.

Esential

17.000 de exemplare C4 Picasso sunt vizate de recall-ul constructorului francez.

Citroen a anuntat ca incepe o operatiune de rechemare in service pentru modelul C4 Picasso din cauza unor probleme tehnice semnalate de catre inginerii francezi. Vorbim, de fapt, de un recall in trei parti pentru un singur model.

Prima operatiune, al carei nume de cod este YGJ, se refera la exemplarele echipate cu motorul HDI FAP de 2.0 litri si 136 de cai putere, produse intre februarie si decembrie 2006. Problema acestora se refera la o posibila blocare a sistemului de asistenta la franare, inginerii Citroen rechemand 4000 de masini din toata lumea pentru verificari preventive.

Al doilea recall, denumit codat YHX, se refera la aceleasi 4000 de masini, problema vizand de aceasta data sistemele de admisie a aerului la motor.

In sfarsit, a treia problema semnalata de Citroen vizeaza 13.000 de unitati la nivel mondial (produse intre februarie si iunie 2007) si se refera la placa de jonctiune dintre parbriz si plafonul din sticla care formeaza acoperisul panoramic. Conform oficialilor Citroen, aceasta ar putea avea un defect de fixare, urmand ca verificarile din service sa stabileasca daca e cazul ca placa sa fie schimbata sau pur si simplu asezata corect.

Marca franceza precizeaza insa, totusi, ca problemele placii nu au niciun efect negativ legat de etanseitatea zonei.

Proprietarii exemplarelor in cauza vor fi anuntati prin telegrame pe care le vor primi in casuta postala.

via | Caradisiac

Taguri: C4, C4 Picasso, Citroen

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru