La lansarea lui i30 N din luna iunie, Hyundai a anunțat un plan ambițios care vizează lansarea a 30 de modele și derivate de modele în următorii 5 ani. La vremea respectivă, constructorul sud-coreean nu a oferit însă nicio informație suplimentară, însă acestea încep deja să fie făcute publice.
Astfel, după ce a lansat noul Kona (foto) în această vară, Hyundai va dezvolta un SUV de mici dimensiuni bazat pe modelul i10 care va sosi pe piața europeană în 2019. În plus, acesta va fi urmat de un SUV cu dimensiuni mai mari decât Santa Fe.
Această strategie se bazează pe creșterea accelerată a vânzărilor de SUV-uri din Europa, în condițiile în care 35% dintre modelele vândute de Hyundai sunt SUV-uri. "Chiar dacă piața globală de SUV-uri se apropie de saturație, credem că SUV-urile de mici dimensiuni au mai mult loc pentru creștere decât SUV-uri de mari dimensiuni", spune Eui-sun Chung, vice-președintele Hyundai.
Scopul sud-coreeniilor este de a deveni cel mai bine vândut constructor din Asia pe piața din Europa, însă misiunea va fi una dificilă.
Potrivit datelor oficiale ale Asociației Constructorilor din Europa, Toyota este cel mai vândut brand din Asia în Europa, cu 369.000 de unități în prima jumătate a anului.
Clasamentul este completat de Nissan cu 316.000 de unități, în timp ce Hyundai ocupă doar poziția a treia cu 271.000 de unități. În plus, Hyundai se vede amenințată inclusiv de partenerii de alianță de la Kia, care au ajuns la 251.000 de unități.De asemenea, o altă problemă pentru Hyundai este ca rata sa de creștere a vânzărilor în Europa este cea mai mică dintre producători asiatici: doar 3.5%, comparativ cu creșterea de 16% realizată de Toyota.
Via Automotive News
Toyota are o gama imbatranita si prea scumpa pentru ce ofera. C-HR e singurul model care tine piept.