Volkswagen ID.3 este primul model al constructorului german dezvoltat pe o platformă dedicată exclusiv mașinilor electrice și primul vehicul al noii familii ID. La 10 luni după ce am văzut mașina camuflată, ascunsă într-un cub la Berlin, ID.3 a ajuns și în România în varianta de lansare 1st Edition.
Cu un motor electric de 204 CP și 310 Nm ale cărui resurse sunt gestionate de puntea spate și cu o baterie cu o capacitate netă de 58 kWh, ID.3 1st Edition i-a încântat pe toți cei 14 jurnaliști și creatori de conținut care au luat parte la #ElectricRomânia 2020.
JURNALIȘTII DIN #ElectricRomânia DESPRE Volkswagen ID.3
PETRE BARAC (AUTOMARKET.RO)
ID.3 este genul de mașină care te face să zâmbești instantaneu. Din momentul în care te urci la volan și chiar și după ce te-ai dat jos. Interiorul este unul dintre cele mai frumoase din turul nostru. Are o ținută de drum excelentă și te face să savurezi fiecare kilometru parcurs.
CRISTIANA OPREA (PILOT DE RALIU ȘI JURNALIST EMOTICAR.RO)
Volkswagen ID.3 este o surpriză extrem de plăcută: așteptat încă din toamna anului trecut, când l-am văzut la evenimentul de lansare națională, astăzi, pe șosea mi-a demontat câteva preconcepții. Este singura din #ElectricRomania cu tracțiune spate, ceea ce elimină subvirarea supărătoare regăsită pe celelalte câteva modele cu tracțiune față, dar o și face mai manevrabilă în oraș, având o rază de bracare mai mică. Comportamentul pe viraje este precis, înclinarea caroserie fiind minimală, iar răspunsul pedalelor și al direcției este ferm și îți oferă încredere să folosești modul Sport. La cei 204 CP și 310 Nm, este justificată dotarea cu 3 moduri de condus presetate: Eco, Confort și Sport, completate de modul Individual ce poate fi setat în funcție de preferințele fiecărui șofer. Frâna regenerabilă se traduce într-un comportament dinamic eficient, transferul de mase făcându-se în sprijinul ținutei de drum. Practic, e o mașină în care m-am simțit în siguranță să mă joc pe viraje așa cum îmi place.
Dimensiunile compacte o poziționează perfect printre colegele de excursie, iar interiorul o scot în evidență. Recunosc, bordul cu accente portocalii și nuanțe deschise de gri și alb m-au făcut să zâmbesc. Este genul de mașină luminoasă și spațioasă, care te fac să te simți confortabil la volan. Când partea de software va fi pusă la punct, deoarece mai apar mici bug-uri și întârzieri în înregistrarea comenzilor de pe touch screen, va deveni cu siguranță un lider printre electricele compacte.
Iar autonomia de peste 400 km și consumul de 15.1 kWh/100km îi consolidează puternic calitățile.
TUDOR RUS (DOUĂLOCURI.RO ȘI TOPSPEED.COM)
Scurt pe doi. Pachet complet. Spațios, aerisit, bine calibrat la nivel de șasiu, suspensie și moduri de rulare (Eco, Comfort și Sport sunt foarte bine definite și departajate), cu suficient loc in portbagaj pentru bagaje de drum lung și vacanță prelungită. ID.3 bifează multe căsuțe, iar adevăratele bonusuri sunt grija cu care te îmbracă în funcții de siguranță neintruzive dar prompte, activate doar la momentul oportun. Mai adaugă distanțarea de tot ce înseamnă caracter fad la interior, infotainmentul care merge spirt și scaunele primitoare și concluzia este ușor de formulat: pentru Volkswagen, ID.3 poate avea impactul pe care l-a avut prima generație de Golf.
Și chiar dacă nu va ajunge la acel statut, e clar că va influența serios toate modelele electrice pe care le va produce Wolfsburgul în anii următori.
DRAGOȘ BĂLTĂȚEANU (AUTOEXPERT ȘI AUTOTEST)
Ziua a patra ne-a dus de la Târgu Mureș la Cluj-Napoca, iar astăzi am avut ocazia să conduc o mașină electrică pe care o așteptam de mult: noul Volkswagen ID.3, primul automobil electric conceput de la zero de marca germană, Am văzut modelul ID.3 la Wolfsburg înainte ca acesta să fie lansat oficial, acum mai bine de un an și de atunci am fost extrem de curios să văd cum se comportă electrica germană în viața reală.
În caravana #ElectricRomânia by Vitesco Technologies avem alături de noi un VW ID.3 1st Edition Plus. Cu 204 CP electrici pe puntea spate și o baterie de 58 kWh, ID.3 este un model perfect adaptat la cerințele actuale de autonomie. ID.3 este un model electric de generație nouă, iar interiorul futurist se remarcă prin culori calde, în contrast cu negrul caroseriei. Totul este digital și ai nevoie de un pic de obișnuință pentru a localiza unele comenzi. Însă, ID.3 se mișcă atât de ușor și natural încă de la prima accelerare, încât uiți de faptul că Apple CarPlay nu este disponibil momentan, VW urmând să remedieze această problemă în viitorul apropiat. Scaunele sunt confortabile, direcția este suficient de grea, accelerația este electrizantă, iar interiorul digital atrage toate privirile. Toate ingredientele pentru ca ID.3 să devină un succes la capitolul vânzări.
CORNEL ȘOCARICIU (AUTOMARKET.RO)
Ziua a cincea din #ElectricRomânia by VitescoTechnologies a fost una specială: am făcut cunoștință cu noul Volkswagen ID.3, modelul cu care producătorul german își propune să schimbe regulile jocului din segmentul mașinilor electrice.
Este agil, ușor de manevrat și suspensiile filtrează cu ușurință denivelările asfaltului.
Plecările de pe loc sunt rapide, iar cei 204 cai ai versiunii 1st Edition se achită cu brio de sarcini chiar și în depășirile efectuate la viteze de drumuri naționale. Autonomia este suficientă pentru a ieși fără griji către mare sau munte.Totuși, integrarea tuturor funcțiilor pe ecranul central necesită mai mult timp pentru acomodare. Am dus lipsa și serviciului Apple CarPlay, însă acestă va fi disponibil printr-un update over-the-air ulterior.
Un plus pe care trebuie să-l amintesc îl reprezință sistemul capabil să recupereze energia la frânare. Acesta este unul adaptiv și ajustează nivelul de recuperare în funcție de viteza de rulare și de distanța vehiculului din față. Dacă este activată și funcția Eco Assistant, sistemul recunoaște limitele de viteză care urmează pe traseu și modifică intensitatea nivelului de recuparare a energiei.
ROBERT STAN (LIFENEWS.RO)
Volkswagen ID.3, cea mai nouă mașina electrică ajunsă pe piața din România, a pornit la drum înfruntând multe prejudecăți, dar se dovedește un potential bestseller. Are imperfecțiuni, unele lucruri încă nu funcționează (producătorul promite că vor fi utilizabile curând), designul e de tipul "love it or hate it", iar puntea spate tinde să "scarmene" asfaltul atunci când accelerezi brusc în viraje. In schimb, se simte perfect pe sosea chiar și la viteze mari, accelerează ca o mașină sport, are un sistem de infotainment, care se apropie mult de ceea ce poate un smartphone performant, și un spatiu interior generos, greu de estimat din afara masinii. Desi eram sceptic in urma cu doar cateva zile, acum pot spune, fără să-mi fie teamă că greșesc că ID.3 are șanse reale de a deveni Volkswagen Golf al electricelor. Cu tot ce presupune asta.
ADRIAN MITREA (0-100.RO)
Volkswagen ID.3 e un pachet complet, dar perfectibil. Se remarcă prin proiectare exemplară și execuție foarte bună pentru tot ce înseamnă motor, transmisie, tracțiune, caroserie și software. Foarte plăcute detaliile precum pornirea fără buton sau grafica sistemului de infotainment. Ca mașină, livrează tot ce promite. Însă ca gadget, încă mai are nevoie de actualizări de software pentru a fi perfectă: spre exemplu n-are încă nicio formă de redare a informațiilor vizuale (Waze, Google Maps) de pe telefon pe tableta mașinii. Tot un minus ar fi și faptul că n-are priză de 12 V în habitaclu, ci doar în portbagaj, iar consumul pare cu 1-2 kWh/100 km mai mare decât la mașinile rivale.
BOGDAN MIRICĂ (LA VOLAN - DIGI24 ȘI REVISTA ECOWHEELS)
Așteptările au fost ridicate. Mai ales după ce livrările au întârziat, iar unii clienți au început sa se gândească de două ori. Dar pot spune acum, după ce ID.3 a ajuns oficial în România și mi s-a destăinuit astăzi, că așteptarea a meritat. ID.3 este suma lucrurilor pe care clienții Volkswagen sunt obișnuiți să le primească: o ergonomie exemplară, tehnologie revoluționară, confort în atingerea destinațiilor și funcționalitate. Nu mai vorbesc de spațiu intrerior (portbagaj, bancheta spate, spații pentru obiectele tale personale). Volkswagen ID.3, împreună cu Hyundai Kona EV și Kia e-Niro, face parte din acea specie de vehicule electrice care nu se teme de vreo 200 de kilometri de autostradă. În oraș, lucrurile sunt mult, mult mai relaxate.
În concluzie, Golf-ul electricelor e prezent la datorie și promite să recupereze teren la fel cum creștea Făt-Frumos în basme: “cât alții în 10”.
VOLKSWAGEN ID.3 1ST EDITION ÎN #ELECTRICROMÂNIA 2020 by VITESCO TECHNOLOGIES |
|||||
ZIUA 1 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
BUCUREȘTI | 100% | ||||
229 km | 3/5 | ||||
BRAȘOV | 31% | 28 minute Stație MOON (AC 22 kW) |
5 kWh | 40% | 0 lei |
0 km | - | ||||
BRAȘOV | 40% |
43 minute Stație MOON (DC 75 kW) |
33 kWh | 95% | 0 lei |
79 km | 3/5 | ||||
BALVANYOS | 71% | ||||
CONSUM MEDIU ZIUA 1 | 18.3 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 40 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 7 ore și 30 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | o oră și 11 minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 300 km (13.82% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 55 kWh | ||||
COST EFECTIV | 0 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 317 km | ||||
ZIUA 2 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
BALVANYOS | 68% | ||||
157 km | 3/5 | ||||
BACĂU | 28% | 24 minute Stație MOON (AC 22 kW) |
5.2 kWh | 37% | 0 lei |
9 km | 5/5 | ||||
BACĂU | 35% | 55 minute Stație Kaufland (DC 50 kW) |
41 kWh | 96% | 0 lei |
134 km | 4/5 | ||||
IAȘI | 63% | 130 minute Stație Hotel Select (AC 22 kW) |
21.5 kWh | 100% | 30 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 2 | 15.1 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 43 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 6 ore și 59 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | 3 ore și 29 de minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 300 km (13.82% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 45.3 kWh | ||||
COST EFECTIV | 30 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 384 km | ||||
ZIUA 3 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
IAȘI | 100% | ||||
130 km | 4/5 | ||||
PIATRA NEAMȚ | 65% | 29 minute Stație e-charge (DC 50 kW) |
17.9 kWh | 92% | 35 lei |
197 km | 4/5 | ||||
TÂRGU MUREȘ | 42% | 40 minute Stație e-Charge (DC 50 kW) |
30 kWh | 91% | 58.5 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 3 | 15.3 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 48 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 6 ore și 46 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | o oră și 9 minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 327 km (15.07% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 50 kWh | ||||
COST EFECTIV | 93.5 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 379 km | ||||
ZIUA 4 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
TÂRGU MUREȘ | 91% | ||||
188 km | 2/5 | ||||
CLUJ-NAPOCA | 41% | 55 minute Stație MOON (DC 75 kW) |
37 kWh | 100% | 0 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 4 | 14.8 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 49 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 3 ore și 55 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | 55 de minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 198 km (9.12% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 29.3 kWh | ||||
COST EFECTIV | 0 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 392 km | ||||
ZIUA 5 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
CLUJ NAPOCA | 97% | ||||
144 km | 3/5 | ||||
ORADEA | 66% | 15 minute Stație MOON (DC 75 kW) |
10 kWh | 82% | 0 lei |
195 km | 4/5 | ||||
TIMIȘOARA | 26% | 39 minute Stație MOON (AC 22 kW) |
7 kWh | 38% | 0 lei |
0 km | - | ||||
TIMIȘOARA | 38% |
30 minute Stație MOON (DC 75 kW) |
28.4 kWh | 84% | 0 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 5 | 14.8 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 55 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 6 ore și 6 minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | o oră și 24 de minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 339 km (15.62% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 50.2 kWh | ||||
COST EFECTIV | 0 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 392 km | ||||
ZIUA 6 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
TIMIȘOARA | 83% | ||||
115 km | 3/5 | ||||
TIMIȘOARA | 46% | 55 minute Stație Lidl (DC 50 kW) |
34.1 kWh | 100% | 0 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 6 | 18.2 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 33 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 3 ore și 26 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | 55 de minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 115 km (5.3% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 21 kWh | ||||
COST EFECTIV | 0 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 319 km | ||||
ZIUA 7 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
TIMIȘOARA | 99% | ||||
297 km | 3/5 | ||||
SIBIU | 3% | 75 minute Stație e-charge (DC 50 kW) |
55 kWh | 100% | 107.3 lei |
CONSUM MEDIU ZIUA 7 | 18 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 69 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 4 ore și 18 minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | o oră și 15 minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 297 km (13.7% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 53.5 kWh | ||||
COST EFECTIV | 107.3 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 322 km | ||||
ZIUA 8 | |||||
Oraș plecare/ Distanță parcursă |
Nivel Baterie/ Ritm șofat |
Timp de încărcare | Energie încărcată | Baterie la plecare | Cost încărcare |
SIBIU | 96% | ||||
171 km | 2/5 | ||||
PITEȘTI | 54% | 32 minute Stație MOON (DC 75 kW) |
22.4 kWh | 90% | 0 lei |
123 km | 3/5 | ||||
BUCUREȘTI (FINAL) | 53% | ||||
CONSUM MEDIU ZIUA 8 | 15.7 kWh/100 km | ||||
VITEZĂ MEDIE | 56 km/h | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 5 ore și 10 de minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | 32 de minute | ||||
DISTANȚĂ PARCURSĂ | 294 km (13.55% din total) | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 46.2 kWh | ||||
COST EFECTIV | 0 lei | ||||
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ | 369 km | ||||
TOTAL 8 ZILE | |||||
DISTANȚĂ TOTALĂ PARCURSĂ | 2170 km | ||||
TIMP EFECTIV DE RULARE | 44 de ore și 10 minute | ||||
TIMP EFECTIV DE ÎNCĂRCARE | 10 ore și 50 de minute | ||||
ENERGIE CONSUMATĂ | 350.5 kWh | ||||
VITEZĂ MEDIE | 50.6 km/h | ||||
COST TEORETIC ÎNCĂRCARE DOMESTICĂ (0.6 lei/kWh) | 210.3 lei | ||||
COST EFECTIV (în #ElectricRomânia) | 230.8 lei | ||||
CONSUM MEDIU (Ponderat) | 16.1 kWh/100 km | ||||
AUTONOMIE REALĂ MEDIE | 362 km |
#ElectricRomânia 2020 este turul României cu 8 mașini electrice lansate în România în ultimele 12 luni.
Proiect conceput și dezvoltat de Automarket.ro
OFERIT DE
Vitesco Technologies
PARTENERI
Renovatio e-charge, Enel X, Michelin, MOL Plugee, MOON, Server Config, SYNLAB
ASISTENȚĂ RUTIERĂ
A24assistance
PS: Tehnologie revolutionara? Care? Ca platesti pentru niste sisteme pe care nu le poti folosi inca din prima zi?
De ce:
1. In cadrul testului electricromania2020 s-a obtinut cu acest model o autonomie mai mica cu cca. 16% fata de cea oficiala comunicata de producator (420 km WLTP), cu viteza medie de 50,6 km/h...
2. Conform celui mai recent test de autonomie al Volkswagen ID.3 1ST, efectuat de Bjorn Nyland, in luna septembrie 2020, s-au obtinut urmatoarele valori:
a. Rezultate la viteza medie de 90 km/h:
• autonomie de 413 km
b. Rezultate la viteza medie de 120 km/h:
• autonomie de 271 km
Vezi:
https://insideevs.com/news/445471/vw-id3-range-test-range-efficiency/
3. Valoarea autonomiei obtinute este departe si cea obtinuta la volanul lui ID.3 1st de Felix Egolf, specialist în teste de consum. Acesta a plecat de la uzina din Zwickau, Germania (locul unde Volkswagen produce ID.3) și a parcurs 531 de kilometri până în Schaffhausen, Elveția
Vezi:
https://www.automarket.ro/stiri/record-de-autonomie-pentru-volkswagen-id3-1st-531-de-kilometri-parcursi-99829.html
cu atita e-pisalogeala pina si io am ajuns sa ii pun sefului banda cu gradual electrocutabil, ecologic sustenabil sau verde responsabil cind ma pune sa car paleti p-afara cu stivuitorul diesel.
- bordul cu accente portocalii (...) m-au făcut să zâmbesc
- Este genul de mașină luminoasă și spațioasă, care te fac ...etc.
Record absolut - trei dezacorduri în tot atâtea rânduri. Scuzabil doar dacă @Edikkk v-a ajutat. :-)
Bănuim asta și fiindcă prea roz sunt ochelarii de privit la ID.3.
daca vrei autonomie pe autostrada uita-te pe youtube la unul numit batterylife. e un tip american care sta in germania si e innebunit cu electricele si are id3 si a testat deja mii de km masina.
la noi ba circuli ca melcul ca e cate un bou care nu stie sa circule, ba gonesti sa recuperezi ce ai pierdut. deci ciuciu mers constant.
...Care, deși nu-s ultimul e-răcnet și au un Cx mai slăbuț, au consumat mai puțini kWh/km.
Oare randamentul mediocru al nemțoaicei (inclusiv comparat cu e-Golf) să fie cauzat taman de proiectarea sistemelor de control cu costuri reduse, vitesco-estice ?!
Pariez că mașina se va vinde totuși bine (pentru o electrică) grație marketingului extrem de eficient.
...În ciuda banalității stilului de van, a interiorului anost, frânelor-spate pe tambur sau prețului nu tocmai mic, chiar calculând e-bonusurile de eco-bogdaproste aberant.
(n.b. E doar părerea mea poate, dar nu a vreunui VW-hater oricum.)