Prezentat în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, în luna martie a acestui an, Range Rover Velar începe deja să își facă apariția pe piețele din Europa. Odată cu debutul comercializării, englezii extind și gama de motorizări, crossover-ul fiind cel mai nou model al familiei Land Rover Jaguar care primește proaspăta creație a gamei de propulsoare Ingenium.
Este vorba despre agregatul de 2.0 litri benzină, pe care l-am văzut introdus recent și pe modelele Jaguar XE, XF și F-Pace. Botezat cu nume de cod P300, motorul produce, bineînțeles, 300 de cai putere și caută să umple golul dintre versiunile deja existente: 2.0 litri și 250 de cai și V6 3.0 litri de 380 de cai.
Unitatea de 300 de cai vine la pachet și cu un cuplu motor de 400 de Nm, care ajută SUV-ul să accelereze de la 0 la 100 de km/h în mai puțin de 6 secunde.Noul Range Rover Velar are misiunea de a fura din clienții lui Porsche Macan, Mercedes GLC Coupe și BMW X4.
Este dezvoltat pe aceeași platformă din aluminiu ca actualul Jaguar F-Pace și vine cu o premieră pentru Land Rover: instalarea unui sistem multimedia cu două ecrane de 10 inch care folosesc un procesor puternic, au un hard SSD de 60 GB și o placă de rețea foarte rapidă.
Comentarii (1)