Land Rover pregăteşte o uşoară actualizare a lui Range Rover Evoque, cel mai bine vândut model din gama constructorului deţinut de indienii de la Tata.
Astfel, SUV-ul compact premium va beneficia de un sistem multimedia InControl Touch Pro care va permite şoferului şi pasagerilor să interacţioneze mai uşor cu maşina. Acesta foloseşte un ecran sensibil la atingere cu diagonala de 10.2 inch şi permite gesturi similare cu cele de pe smartphone-urilor, cum ar fi swipe-urile.
Acest sistem nu reprezintă însă o noutate în gama celor de la Land Rover, întrucât este deja disponibil şi pentru modelul Range Rover Evoque Convertible. Îmbunatăţirile vor fi disponibile începând din luna septembrie.
În plus, Range Rover Evoque va fi disponibil şi într-o ediţie limitată Ember care se remarcă prin nuanţa de negru combinată cu un plafon roşu. De altfel, cu excepţia plafonului, aproape întreaga maşina este neagră, inclusiv la nivelul jantelor din aliaj de 20 inch sau a grilei. Acest contrast puternic între negru şi roşu este vizibil şi în interior.Range Rover Evoque Ember Limited Edition va putea fi achiziţionat timp de numai trei luni şi numai în Marea Britanie, Coreea de Sud, Australia, Rusia, Japonia, Africa de Sud, Brazilia, India şi China.
Via Motor1
Comentarii (2)