De data aceasta, ei au avut de parcurs o distanţă de 784 de kilometri în ritm competitiv, care a fost însă scurtată din cauza ploilor torenţiale.
Sauditul Yazeed Al-Rajhi a obţinut prima victorie de etapă pentru Toyota după ce a fost cronometrat cu 3 ore, 26 de minute şi 49 de secunde. El a fost cu peste un minut mai rapid decât Orlando Terranova (Mini) şi Nasser Al-Attiyah (Mini) şi a întrerupt astfel dominaţia autoritară a celor de la Mini, care câştigaseră fiecare probă de până acum.
Performanţa i-a permis lui Al-Rajhi să-şi consolideze poziţia a treia în clasamentul general, la 18 minute în spatele liderului Al-Attiyah. Pentru qatarianul de la Mini principalul rival la victorie rămâne în continuare Giniel de Villiers (Toyota), care a pierdut doar 13 secunde în probă de duminică. Între timp, rivalii de la Peugeot se mulţumesc în continuare doar cu locul opt al lui Stephane Peterhansel.
Singurul echipaj Renault Duster rămas în competiţie a a terminat proba specială pe locul 43 după o serie de problemele minore în urma căruia Emiliano Spataro a pierdut peste o oră, însă acesta rămâne pe locul 25 în clasamentul general.
La clasa moto, victoria i-a revenit portughezului Paulo Goncalves, în timp ce românii Mani Gyenes şi Marcel Butuza au terminat pe locurile 31 şi, respectiv, 98.
Prin prisma acestor rezultate, Gyenes a urcat pe locul 30 în clasamentul general, în timp ce Butuza este pe 60.Raliul Dakar 2015 - Rezumat Ziua 8:
Raliul Dakar 2015 - Clasament Ziua 8:
Loc | Pilot | Echipa | Masina | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Yazeed Al-Rajhi | Yazeed Racing | Toyota | 3h26m49.s |
2 | Orlando Terranova | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 1m12.s |
3 | Nasser Al-Attiyah | Qatar Rally Team | Mini/BMW | 2m36.s |
4 | Giniel de Villiers | Toyota Imperial Team South Africa | Toyota | 2m49.s |
5 | Krzysztof Holowczyc | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 3m12.s |
6 | Nani Roma | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 3m24.s |
7 | Stephane Peterhansel | Team Peugeot Total | Peugeot | 3m46.s |
8 | Vladimir Vasilyev | Vasilyev Racing Team | Mini/BMW | 6m00.s |
9 | Boris Garafulic | Team X-Raid Gmbh | Mini/BMW | 10m09.s |
10 | Carlos Sousa | Mitsubishi Petrobras | Mitsubishi | 11m17.s |
Raliul Dakar 2015 - Clasament general:
Loc | Pilot | Echipa | Masina | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Nasser Al-Attiyah | Qatar Rally Team | Mini/BMW | - |
2 | Giniel de Villiers | Toyota Imperial Team South Africa | Toyota | 8m27.s |
3 | Yazeed Al-Rajhi | Yazeed Racing | Toyota | 18m40.s |
4 | Krzysztof Holowczyc | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 54m38.s |
5 | Bernhard Ten Brinke | Overdrive Toyota | Toyota | 1h22m52.s |
6 | Erik van Loon | Xdakar | Mini/BMW | 1h25m51.s |
7 | Christian Lavieille | Overdrive Toyota | Toyota | 1h48m41.s |
8 | Stephane Peterhansel | Team Peugeot Total | Peugeot | 1h51m46.s |
9 | Carlos Sousa | Mitsubishi Petrobras | Mitsubishi | 2h07m13.s |
10 | Ronan Chabot | Toys Motors - SMG | SMG/GM | 2h26m50.s |
Piloţii de la clasa auto au o zi liberă luni, astfel că cea de-a noua probă specială din cadrul Raliului Dakar va avea loc marţi pe un traseu competitiv de 451 de kilometri între localităţile chiliene Iquique şi Calama.
Povestea Raliului Dakar 2015:
▶ Ziua 7: Terranova câştigă proba, Renault Duster pierde teren
▶ Ziua 6: Al-Attiyah câştigă proba şi rămâne lider. Un Duster a abandonat
▶ Ziua 5: Vasilyev câştigă proba, Al-Attiyah rămâne lider, Sainz a abandonat
▶ Ziua 4: Al-Attiyah îşi consolidează prima poziţie, Toyota se grupează în spatele său
▶ Ziua 3: Terranova, cel mai rapid pentru Mini. Un motociclist polonez a murit
▶ Ziua 2: Al-Attiyah revine pe primul loc, probleme pentru Peugeot
Comentarii (0)