Nasser Al-Attiyah (MINI) şi-a adjudecat a doua victorie de etapă şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general la peste opt minute în faţa lui Giniel de Villiers de la Toyota.
Constructorul japonez a avut parte de o probă bună şi a grupat nu mai puţin de trei maşini în spatele lui Al-Attiyah. Astfel, pilotul privat saudit Yazeed Al-Rajhi ocupă locul trei în clasamentul general şi este urmat de Bernhard Ten Brinke.
Cei doi au profitat din plin de problemele întâmpinate de doi piloţi de top. Orlando Terranova a lovit o piatră şi şi-a avariat semnificativ supensia spate, motiv pentru care a pierdut foarte mult timp, însă Mini susţine că acesta a rămas în competiţie, chiar dacă nu figurează în clasamentul general. La rândul său, Carlos Sainz a întâmpinat o problemă la motorul turbo şi a fost nevoit să apeleze la vehiculul de asistenţă, ocazie cu care a pierdut locul patru la general.
Coechipierul său Stephane Peterhansel a urcat pe locul 12 în clasamentul general.Între timp, Renault continuă participarea cu ambele exemplare Duster introduse în competiţie. Emiliano Spataro a ocupat locul 26 în clasamentul etapei în ciuda unor defecţiuni la direcţie şi este pe poziţia a 17-a la general, în timp ce coechipierul său Jose Garcia a terminat etapa pe poziţia a 29-a şi a progresat până pe 25 la general.
La clasa moto, victoria i-a revenit spaniolului Joan Barreda, în timp ce românii Mani Gyenes şi Marcel Butuza au terminat pe locurile 20 şi, respectiv, 61. Prin prisma acestor rezultate, cei doi sunt pe locurile 40 şi, respectiv, 63 în clasamentul general.
Raliul Dakar 2015 - Rezumat Ziua 4:
Raliul Dakar 2015 - Clasament Ziua 4:
Loc | Pilot | Echipa | Masina | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Nasser Al-Attiyah | Qatar Rally Team | Mini/BMW | 3h09m18.s |
2 | Nani Roma | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 2m40.s |
3 | Giniel de Villiers | Toyota Imperial Team South Africa | Toyota | 2m57.s |
4 | Yazeed Al-Rajhi | Yazeed Racing | Toyota | 3m25.s |
5 | Stephane Peterhansel | Team Peugeot Total | Peugeot | 5m48.s |
6 | Bernhard Ten Brinke | Overdrive Toyota | Toyota | 6m10.s |
7 | Ronan Chabot | Toys Motors - SMG | SMG/GM | 11m23.s |
8 | Christian Lavieille | Overdrive Toyota | Toyota | 17m06.s |
9 | Leeroy Poulter | Toyota Imperial Team South Africa | Toyota | 17m17.s |
10 | Erik van Loon | Xdakar | Mini/BMW | 17m31.s |
Raliul Dakar 2015 - Clasament general:
Loc | Pilot | Echipa | Masina | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Nasser Al-Attiyah | Qatar Rally Team | Mini/BMW | 12h30m44.s |
2 | Giniel de Villiers | Toyota Imperial Team South Africa | Toyota | 8m15.s |
3 | Yazeed Al-Rajhi | Yazeed Racing | Toyota | 23m33.s |
4 | Bernhard Ten Brinke | Overdrive Toyota | Toyota | 42m32.s |
5 | Krzysztof Holowczyc | Monster Energy Rally Raid Team | Mini/BMW | 43m30.s |
6 | Erik van Loon | Xdakar | Mini/BMW | 45m14.s |
7 | Carlos Sousa | Mitsubishi Petrobras | Mitsubishi | 59m26.s |
8 | Christian Lavieille | Overdrive Toyota | Toyota | 1h00m44.s |
9 | Aidyn Rakhimbayev | Mini/BMW | 1h04m23.s | |
10 | Ronan Chabot | Toys Motors - SMG | SMG/GM | 1h11m30.s |
Cea de-a cincea probă specială din cadrul Raliului Dakar va avea loc joi pe un traseu competitiv de 458 de kilometri între localităţile chiliene Copiapo şi Antofagasta.
Povestea Raliului Dakar 2015:
▶ Ziua 3: Terranova, cel mai rapid pentru Mini. Un motociclist polonez a murit
▶ Ziua 2: Al-Attiyah revine pe primul loc, probleme pentru Peugeot
Comentarii (0)