Raliul Dakar: Peterhansel si Roma, blocati in dunele de nisip
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Cea de-a 12-a proba specială din cadrul Raliului Dakar 2012, desfăşurată între localităţile peruane Arequipa şi Nasca, i-a produs numeroase emoţii liderului Stephane Peterhansel.
Plecat pe traseu cu un avantaj confortabil de 23 de minute, francezul a rămas blocat într-o dună de nisip şi a avut nevoie de peste 20 de minute pentru a reporni maşina Mini.
Cu toate acestea, Peterhansel şi-a păstrat poziţia de lider în clasamentul general după ce Nani Roma, coechipierul său de la echipa X-Raid şi singurul rival care îl mai poate învinge, a avut o soartă similară. Roma a rămas la rândul său blocat într-o dună de nisip şi a recuperat doar trei minute, rămânând astfel pe locul doi în clasamentul general la 20 de minute în urma lui Peterhansel.
În acest context, victoria de etapă i-a revenit lui Robby Gordon, însă pilotul care concurează cu Hummer este la o oră şi 45 de minute în spatele liderului şi, în plus, riscă să fie descalificat din motive tehnice dacă organizatorii nu îi vor accepta apelul.
Gyenes continuă marşul spre o clasare în top 20
Între timp, cei doi motociclişti români ai echipei Vectra Racing îşi continuă parcursul cu care ne-au obişnuit încă din prima zi.
Mani Gyenes a terminat proba pe locul 22 şi rămâne pe locul 17 în clasamentul general, în timp ce Marcel Butuza este pe locul 44 la general după ce a terminat proba pe 46.Raliul Dakar - Rezumatul PS 12:
Raliul Dakar - Clasament general după PS 12:
1. Stephane Peterhansel Mini 11h19m04s 2. Nani Roma Mini + 20m00s 3. Giniel de Villiers Toyota + 1h06m40s 4. Robby Gordon Hummer + 1h44m04s 5. Leonid Novitskiy Mini + 2h00m01s 6. Lucio Alvarez Toyota + 3h52m06s 7. Bernhard Ten Brinke Mitsubishi + 4h14m24s 8. Carlos Sousa Great Wall + 4h18m21s 9. Ricardo Leal dos Santos Mini + 4h51m05s 10. Duncan Vos Toyota + 6h19m48s
... si astfel o competitie devine o reclama a unui brand ...
sunt curios cand o sa avem o confruntare intre doi producatori .. nu zic trei ca este greu de tot sa greseasca atat de tare trei si sa se duca la o competitie la care au si "competitie" ..