Raliul Dakar 2017, dominat de Peugeot: Peterhansel obține a 13-a victorie și termină în fața lui Loeb. Românul Mani Gyenes, locul 17 la clasa moto

de Daniel Popescu
Luni, 16.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Stephane Peterhansel a obținut a 13-a victorie în Raliul Dakar după ce i-a învins pe coechipierii săi de la Peugeot, Sebastien Loeb și Cyril Despres. Românul Mani Gyenes a ocupat locul 17 la clasa moto.

Ediția 2017 a Raliului Dakar a fost una dintre cele mai dificile desfășurate până acum în America de Sud, din cauza faptului că 6 etape din cele 12 au avut loc la înălțimi extreme în Munții Anzi, altitudinea maximă la care au ajuns concurenții fiind de 4.800 de metri deasupra nivelului mării.

În acest context, experiența și-a spus cuvântul, iar Stephane Peterhansel și-a adjudecat victoria pentru Peugeot în fața coechipierilor săi Sebastien Loeb și Cyril Despres.

Peterhansel și-a trecut în cont a 13-a victorie, dintre care 7 la clasa auto și 6 la clasa moto, cu un avans de peste 5 minute, în special ca urmare a faptului că organizatorii i-au dat înapoi timpul pierdut pe proba specială de joi ca urmare a unui incident cu motociclistul Simon Marcic.

Cei doi au avut parte de o coliziune în urma căreia Marcic și-a rupt un picior, iar Peterhansel a stat alături de acesta până la sosirea echipajelor medicale. "Probabil că aceasta este victoria experienței, pentru că uneori am simțit că nu sunt suficient de rapid pentru a ține pasul cu Loeb", a explicat el.

Toyota și-a trecut în cont următoarele două poziții prin Nani Roma și Giniel de Villiers, în timp ce Mini a terminat pe 6 și 7 prin Orlando Terranova și Kuba Przygonski.

Mani Gyenes, locul 17 la clasa moto

Urmareste Automarket
La clasa moto, victoria i-a revenit lui Sam Sunderland, în condițiile în care KTM a monopolizat podiumului de premiere.

România a avut doi reprezentanți la această clasă, iar Mani Gyenes a reușit încă o dată să termine în top 20.

Românul a ocupat în final locul 17 după o revenire spectaculoasă pe final, în condițiile în care a fost penalizat cu o oră pentru o realimentare neregulamentară în ziua de odihnă care l-a retrogradat de pe 19 pe 29. Între timp, Marcel Butuza a ocupat doar locul 71.

La quad-uri, rusul Sergey Karyakin a triumfat pentru Yamaha cu un avans de peste o oră, în timp ce la camioane victoria i-a revenit lui Hans Stacey pentru Kamaz.

Raliul Dakar 2017 s-a încheiat însă cu o serie de acuzații dure ale campionului de la camioane la adresa organizatorilor.

"Întregul raliu a fost organizat prost. Nu am primit informații. Nu accept scuze pentru că totul este prea comercial. Ne-au forțat să concurăm până în La Paz doar pentru bani. Thierry Sabine (n.r - fondatorul Dakar) s-ar răsuci în mormânt. Înainte era despre sport, acum totul este despre cum să facă organizatorii bani. La acest al 12-lea Raliu Dakar al meu a fost cea mai proastă organizare pe care am avut-o într-un raliu", a precizat el. 

Comentarii (7)

  • Multe felicitări Mani Gyenes!
    5 0
  • Paul222
    Nici o vorba despre victoria rusilor la categoria camioane cu Kamaz! Omisiunea tot o forma de cenzura este!
    3 3
  • Poate ca titlul ar fi trebuit sa fie: "Peugeot a obtinut o victorie categorica in Dakar, cu 3 masini pe podium".
    Oricum foarte sec tratat acest raliu. Si nu doar de voi.
    12 0
  • La camioane a castigat trio-ul Nikolaev-Yakovlev-Rybakov pe un KAMAZ. Stacy & co au condus un MAN.

    PEUGEOT i-a depasit pe toti desi a mers cu tractiune pe doua roti. Victoria lor e impresionanta. LOEB a fost foarte aproape de victorie.
    10 0
  • Stacey...
    0 1
  • Aveam impresia ca la camioane Kamaz a castigat primele doua locuri, adica aurul si argintul. Cu Iveco pe locul 3. Dar poate cei de la Automarket s-au uitat la un alt Dakar 2017, poate unul dintr-un univers paralel?
    6 0
  • Cu atat ma impresionanta e victoria Peugeot care anul trecut a castigat cu PUG 2008 DKR(tractiune fata), iar acum cu propulsie 3008 DKR. Deci lucrurile sunt discutabile iar 4x4(ceilalti) nu e chiar asa rapid ...
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru