Race of Champions 2015 va avea loc în 20-21 noiembrie la Londra

de Daniel Popescu
Vineri, 12.06.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Race of Champions, competiţia anuală care reuneşte la start cei mai buni piloţi din diverse competiţii ale sporturilor cu motor, se va desfăşura în perioada 20-21 noiembrie la Londra, pe stadionul care a găzduit Jocurile Olimpice din 2012.

Stadionul face evenimentul să fie special. Te uiţi în jos la maşini din tribune, iar asta îţi oferă o privelişte pe care nu o ai pe multe circuite.

David Coulthard
Castigator Race of Champions 2014
Organizatorii Race of Champions au anunţat vineri primele informaţii despre ediţia din acest an a competiţiei care reuneşte la start piloţi din cele mai diverse ramuri ale sporturilor cu motor.

Astfel, după o pauză de patru ani, Race of Champions revine în Europa şi va avea loc la Londra, pe stadionul care cu numai trei ani în urmă a găzduit Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice.

Stadionul a fost inspectat cu o zi în urmă de David Coulthard, câştigătorul ediţiei de anul trecut, care anticipează un spectacol pe măsură. Scoţianul nu a ezitat să facă referire şi la perioadă mai puţin fastă pe care o traversează în prezent Formula 1.

"Se pare că sunt unii oameni care nu se bucură de Formula 1 la fel ca în anii trecuţi.

Dacă vor să redescopere de ce se bucură atât de mult de sporturile cu motor, ar trebui să vină la Race of Champions. Stadionul face evenimentul să fie special. Te uiţi în jos la maşini din tribune, iar asta îţi oferă o privelişte pe care nu o ai pe multe circuite", a declarat el.

Esential 1988 este anul in care a avut loc prima editie de Race of Champions
Prin tradiţie, Race of Champions presupune dueluri între piloţi care folosesc maşini identice pe două trasee similare ale circuitului, iar cel care stabileşte un timp mai bun se califică în faza următoare a competiţiei.

Competiţia principală este Cursa Campionilor, în care piloţii au fost împărţiţi în patru grupe. Concurenţii vor evolua în dueluri fiecare cu fiecare înainte de a promova în sferturi, semifinale şi finală. Cu o zi înainte va avea loc Cursa Naţiunilor, în care piloţii sunt grupaţi pe naţionalităţi după un format asemănător.

Prima ediţie Race of Champions a avut loc în 1988, iar până în prezent au avut loc 25 de curse ale campionilor. Iată o scurtă retrospectivă a celor mai bune momente din istoria Race of Champions: 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru