Celebra suspensie hidraulică a mărcii Citroen, Hydractive, ajunsă la a treia generație din era modernă, va fi eliminată din producție odată cu actuala generație a lui C5. Potrivit surselor din cadrul companiei franceze, care au preferat să-și păstreze anonimatul, decizia are rolul de a reduce costurile. Oficialii PSA Peugeot-Citroen nu au confirmat informația, declarând că refuză să comenteze planurile și produsele companiei, care sunt confidențiale. Având în vedere faptul că francezii de la Citroen utilizau tehnologia pe un singur model din gamă, construit într-o singură fabrică, este foarte probabil ca vestea anunțată de sursele citate de Automotive News să fie adevărată.
Noul CEO al companiei franțuzești, Carlos Tavares, a luat mai multe decizii de reducere a costurilor care par dure la prima vedere, dar au rolul de a readuce la profit conglomeratul francez. Potrivit surselor din cadrul companiei, Carlos Tavares a luat această decizie după o analiză detaliată a costurilor și beneficiilor aduse de această suspensie, care se dovedește a fi mai scumpă și mai puțin performantă decât actualele soluții ale competiției. În mod ironic, noua marcă DS, izvorâtă din modele Citroen modificate semnificativ, nu folosește suspensia Hydractive. Vârful actual al gamei DS, crossoverul DS5, are o suspensie realizată de nemții de la ZF, care are amortizoare cu supape lineare preîncărcate, care au rolul de a asigura un nivel ridicat de confort și de sportivitate la un preț mai redus.
În 2014, Citroen a vândut mai puțin de 10.000 de mașini echipate cu suspensii Hydractive 3+, actuala generație a acestei suspensii. Primul model modern de la Citroen lansat cu această suspensie debuta pe piață în urmă cu peste 25 de ani și era oferită pe mai multe modele din ofertă, printre care se numără și XM și Xantia, echivalentele de atunci ale lui C6 și C5.Via Automotive News (înreg.)
tot citind forumurile marcii, baietii se tot mirau de ce DS5 nu are suspensie hidractiva, sperand ca, odata cu faceliftul sa fie reintrodus "covorul magic"....Un cakt....suspensia ZF de care majoritaea ultilizatorilor se plang ca nici cal si nici magar nu e; nici confortabila si nici sportiva nu e.
inteleg sa reduci costurile...te lauzi ca linia DS e extrem de profitabila da' vad ca in cativa ani dispare linia pentru ca renunta la o tehnologie pe care, pe langa faptul ca o dezvoltasera atat de bine erau si super cunoscuti
de bun simt ar fi macar pe lista de optionale sa se regaseasca hidractivul
..iar masina in sine o petarda...dasta.sau vandut cu lingurita
pana si BMW a renuntat la motoarele aspirate in favoarea celor cu turbina......au inceput sa produca maisni cu tractiune fata(3 modele deja intr-un singur an.).......cine stie ce va urma in termen de 10 ani........
tot ce pot sa spun e ca dupa cum merge industria auto in zilele noastre se pune multa presiune pe siguranta ,emisi si vom conduce peste 10 ani masini cu motoare de 1L turbo cu 200 de cai......in siguranta....
Nimeni nu-si mai permite sa faca ceva propriu sau diferit doar daca are vanzari foarte mari, ca sa-si amortizeze investitiile.
Odata cu raspandirea masinilor electrice practic nu vom mai avea constructuri, ci asamblatori, asa cum e cu calculatoarele personale in ziua de azi
strict vorbind in numele meu, era unul din modelele pe care le cautam zilele astea la SH. La un pret de ~20.000Eu versiunea SoChic (2012, 40.000km, diesel, automatica) are cam tot ce iti doresti. M-am documentat la greu si aici ii dau raspunsul si lui
@LauCalin
foarte multi se plang de inconfortul masinii pe drumurile mai "bump-uite" acolo unde covorul magic era chiar magic. Pe autostrada se comporta ireprosabil, scaunele facandu-si cu brio treaba iar un rol important il au si cauciucurile majoritatea recomandandu-le (tot ca un compromis) pe cele mai mici din oferta, de 17", cele de 18" de pe SportChic dovedindu-se un chin si pentru masina si pentru ficatii pasagerilor si soferului. Deci da Calin, s-a plans "cineva" ca n-ai auzit e altceva....si eu n-am auzit" pana n-am intrat pe review-uri mai detaliate ori forumuri.
raman la parerea mea ca o hydramata trebuia oferita cel putin ca si optional. Nu cred ca Citroen ar fi avut niste costuri atat de mari incat sa nu ofere sistemul celui care chiar isi doreste ceva tipic ...citroenish
Fac drumuri lungi cu ea si e foarte confortabila. motor benzina 1.8
Auzi la Ion, C6 cea mai confortabila limuzina:})))))). ..te doare capul, nu altceva:))))))
orice marca a avut suisurile si coborasurile ei. Unele au supravietuit altele au disparut prin faliment ori "inchise". Citroen a stiut sa treaca prin criza financiara si auto si a facut-o bine orientandu-se istet catre zona medie premium cu linia DS.
Nu pot sa nu critic unele decizii controversate (cum este suspensia hdractiva, nu hidramata cum spuneam eronat mai sus) dar am toata increderea ca Citroen va merge mai departe mai ales ca au gasit noua gaselnita ceruta de public: designul. Lucru la care francezii se pricep de minune.
uite in china ce fac:
http://www.ds.com.cn/en/
eu cred ca vor face o "pauza" si vor veni cu altceva, o suspensie Hydractive 3++ / 4 / 4+ ..........
sa vedem!
Ca fiabilitate a suspensiei nu se deosebeste cu nimic fata de suspensiile clasice.
Ca si confort este altceva. Pluteste pe sosea pur si simplu. Sigur, nu este o masina perfecta dar sigur este deosebit de confortabila.
Citroen nu mi se pare a fi marca ce se zbate.
C3-ul are vanzari bune iar C4 cu toate derivatele lui are vanzari medii spre bune.
Trebuie avut in vedere ca au o gama de motorizari proprii (PSA) foarte bune si foarte bine adaptate cerintelor actuale.
C4 cactus este un real succes, iar linia DS iarasi are un succes deosebit.
DS-ul are si un potential enorm de crestere , avand multe clase in care nu au intrat (SUV, Cross over si sedan mare).
Ce nu inteleg eu este faptul ca inca se incapataneaza sa produca in Franta, o tara extrem de scumpa cu sindicate foarte puternice si care adunt muncesc putin peste 200 de zile pe an. Francezii sunt extrem de puturosi si foarte bine platiti comparat cu cat muncesc.
Poate se prinde si nenea Tavares de treaba asta pana nu o sa se apuce sa taie costurile de R&D sau din calitatea produselor care se asa nu e la cote maxime (vorbesc in cunostinta de cauza).
Era un feature deosebit si de multe ori util.
Sa-ti modifici garda la sol atunci cand ai nevoie, nu e putin lucru.
La fel si la viteza mare, coborarea garzii la sol pentru o aerodinamica mai buna, nu e de neglijat.