PSA şi Toyota vor produce împreună vehicule comerciale pentru piaţa europeană

de Dragoș Băltățeanu
Luni, 23.07.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota vrea să revină pe piaţa automobilelor comerciale din Europa şi va face acest lucru printr-un parteneriat cu grupul francez PSA. PSA va furniza celor de la Toyota un model derivat din Peugeot Expert şi Citroen Jumpy.

Toyota şi PSA au semnat un acord joint-venture pentru a produce împreună automobile comerciale uşoare. PSA va furniza, conform acordului, autovehicule comerciale ce vor fi vândute în Europa sub brandul Toyota. Fabricantul japonez nu mai vinde autovehicule comerciale în Europa de la începutul acestui an când a întrerupt producţia modelului Hiace. Dar Toyota nu vrea să iasă de pe piaţa automobilelor comerciale din Europa, aşa că a apelat la un constructor cu experienţă în acest domeniu.

Grupul PSA, ce produce autovehicule comerciale sub mărcile Peugeot şi Citroen va furniza celor de la Toyota, automobile comerciale medii, derivate din modelele Peugeot Expert şi Citroen Jumpy. Grupul PSA şi Toyota nu sunt la prima colaborare, un acord joint-venture precendent dând naştere modelului de oraş vândut sub toate cele trei mărci: Toyota Aygo, Citroen C1, Peugeot 107. 

Segementul vehiculelor comerciale uşoare este important pentru noi. Acordul cu PSA ne ajută să oferim clienţilor noştri loiali un înlocuitor pentru modelul Hiace.

Didier Leroy
CEO Toyota Motor Europe
Noul acord include colaborarea şi în ceea ce priveşte viitoare modele comerciale ce vor fi produse de către PSA Peugeot Citroen. Colaborarea dintre cei doi giganţi a auto se va întinde cel puţin până în anul 2020.
Grupul PSA găseşte astfel un nou partener după ce Fiat s-a retras dintr-un joint-venture asemănător care a dus la crearea de modele comerciale identice vândute sub mărcile Peugeot, Citroen şi Fiat. Modelele comerciale PSA sunt produse la uzina de la Sevelnord, din nordul Franţei. 

"Suntem încântaţi să anunţăm colaborarea cu Toyota. Acordul va permite lansarea unei noi generaţii de vehicule comerciale uşoare pentru piaţa europeană", a spus Jean-Christophe Quemard, vicepreşedinte PSA.

via autocar

Comentarii (7)

  • Aoleu ,nici macar nu vreau sa ma gandesc.Toti se cam dau bine pe langa Toyota.Probabil peste 2 ani le va cere si PSA sistemul de propulsie hybrid.Parca vad asta.
    4 23
  • Nu-şi mai are rostul nici o profeţie despre peisajul auto global al viitorului nu prea îndepărtat…Şi eu, şi alţii s-au pretat la destule astfel de premoniţii sumbre şi lucide totodată, deci n-o să exagerăm cu ele repetându-le întruna. Mă surprinde însă politica “amalgamistă”, eterodoxă, a marelui concern Toyota, care atâtea decenii a ţinut cu sfinţenie la autonomia sa profesională, funcţională şi decizională şi parcă dintotdeauna a refuzat din start, încă de la stadiul de idee, orice fel de asociere sau fuziune, cel mult absorbind firme mai mici, total sau parţial, cum ar fi cazul lui FHI, deţinătorul lui Subaru. Deşi nu sunt un amator de Diesel, am fost foarte mulţumit de o Corolla 1.8 D şi de fiabilitatea sa uimitoare (cel mai mult mi-a plăcut avertizorul special care semnaliza apa adăugată fraudulos în carburantul de la pompă…şi care se aprindea de-o frumuseţe şi de regulă!), negândindu-mă vreodată că mândria samurailor va ajunge la un moment dat să fie călcată în picioare tocmai de către ei înşişi doar de dragul globo-ralierii şi pentru foamea aceasta patologică-universală de profit…Dar ce să mai discutăm atâta timp cât puriştii şi admiratorii Diesel-ului japonez au rămas tablou când Toyota lor dragă a făcut cu ochiul “trufelor” nemţeşti…Cât despre actuala îmbârligătură, este treaba lor (PSA şi Toyota Group), dar este un sentiment foarte dezagreabil să vezi cum se împlinesc sub ochii tăi, cu precizie, lucruri pe care le poţi anticipa cu uşurinţă…Această cruzime a sorţii eu o înţeleg, dar n-o accept! De aceea sunt Cuantic.

    Cine şi de ce îl împurpurează pe @Mafia cu consecvenţă? Observ că este “ştampilat” la cote înalte de fiecare dată când îşi redă opinia…Frate, uite un sfat: încearcă să nu mai judeci cu mintea ta…Eventual scrie cu graffiti pe toate zidurile – @Mafia + VAG (sau Renault-Dacia) = love – să vezi atunci ce de “frunze” te vor copleşi pe aici :D

    A început să mă sictirească presa auto, de oricare ar fi…Automarket n-are nici o vină că totul a devenit o rutină apăsătoare şi fadă; pur şi simplu lucrează cu piaţa de date existentă, că alta nu-i! Înverşunarea unora pro-globalism şi mai ales pro-stereotipuri mă lasă fără replică…Pentru ce să spui că motorul x are puterea y şi cuplul z sau funcţia t are fix rolul q? A, dacă te provoacă cineva la o paralelă calitativă, da, dar să mizezi numai pe aspectele tehnicoase…parcă nu denotă vreo inteligenţă deosebită! Sau poate că menirea unui forum se rezumă sau se circumscrie “trendului” sau “impresiilor” flatulente. Eu nu socotesc aşa libertatea de expresie. Ori încercăm să dăm glas unor probleme realmente elocvente, constructive, chiar revoluţionare, ori ne complacem în “mamă, ce le am io cu mecanica (sau tehnologia), mânca-v-aş, vă rup!” sau în platitudini pe care nu le mai citeşte nici dracu’ după câteva zile sau în pugilism verbal fără noimă…So?
    6 16
  • @cuantic
    Ma mir cum de poti sa tii apararea lui @mafia, macar de-ar avea niste pareri, individul este penibl, nu este capabil de discutii serioase cu argumente, vorbeste la misto, jigneste, de aia este "stampilat", nu ca are idei contrare, este o mare diferenta. Si iubitorii de masini nu mizeaza doar pe aspecte tehnicoase, dar uite, in majoritatea comentariilor tale despre Saab, dincolo de "sufletul" lor, nu erau prioritare detaliile tehnice? Motorul x cu tehnica y venita de la experimentatii ingineri suedezi, etc...plus ca mi-am amintit ca te-am taxat si eu cand ai zis ca mai toate marcile europene "sucks" la fiabilitate mai putin Saab, parca e ceva mai mult decat subiectivism si nu prea e chiar constructiv. Si da-l incolo de globalism, exista in continuare suficiente modele pt pasionati, indiferent de marca, banuiesc ca esti in continuare fan Saab, chiar nu trebuie sa-ti placa noile tendinte, intr-o mare masa de masini "moarte" e normal sa nu-ti placa mare lucru, dar culmea este ca sunt din ce in ce mai multi care pedaleaza exact pt aceste masini "moarte", fara personalitate, fara identitate, banale si care sunt si f agresivi, iar tu il aperi pe unul dintre ei, deci ce s-a intamplat cu tine? Si culmea ca esti fan Saab, o marca cu f multa personalitate, speciala...mai ramane sa-l aperi si pe @suedezul, alt individ care nu spune nimic "dar gandeste cu capul lui" si deja nu te mai recunosc.
    10 2
  • @SaabCuantic- Ai tot respectul si stima din partea mea.Bravo!
    @dan_grc-daca nu vrei sa mai vb la misto cu tine,fa-mi un favor.........''mucles''
    ''pedaleaza exact pt aceste masini "moarte", fara personalitate, fara identitate, banale'' ?Cum? Ai uitat sa introduci si fiabilitatea,in caz ca te gandeai la marcile japoneze.
    3 11
  • AndreiRN
    Aceasta colaborare este ajutorul dat de Toyota unui producator cu un picior in groapa. Toyota adauga un segment la vanzarile lor si PSA tine fabricile deschise pt un timp.
    1 3
  • Kumite
    Toyota nu vrea sa iasa de pe piata automobilelor din europa,asa ca a apelat la un constructor cu experienta in acest domeniu.Ce intelegeti voi de aici?Eu inteleg exact ce este scris.Toiota are nevoie de ajutor.Nu pot sa faca o autoutilitara,asa ca au apelat la un producator cu experienta.Toti producatorii au plusuri si minusuri,asa ca mai lasati-o moarta cu "cea mai avansata,cea mai fiabila,cea mai...... bla,bla,bal"
    3 0
  • @dan-grc, uite, îmi însuşesc cu capul plecat muştruluiala ta! Vorbesc serios, ca să nu se creadă pe aici că eu gravitez numai în sfere înfumurate şi nu mă uit decât cu dispreţ antiproletar la “muritorii de rând”…Mi-aş fi însuşit-o fără murmur şi într-un caz recent, legat de un tip în care avusesem încredere prea mare, dar modul cum m-ai pus tu la punct…mi-a plăcut! Bizar, nu? Nu! Primesc smerit critica ta nu numai fiindcă ştii să te exprimi civilizat, ci şi fiindcă ai demnitatea să-mi spui deschis ceea ce te-a deranjat la mine! Doar am rugat lumea să procedeze aşa după nefericitul incident cu Mr. O…

    De ce îl sprijin pe @Mafia? La fel mi s-a reproşat şi în cazul @edi80. Hm, este o chestiune de psihopedagogie…Şi pe @lorinczi.thomas (îl mai ţine minte cineva?) am încercat să-l susţin omeneşte. Am dat greş fiindcă el a dat greş…Nu m-a ascultat. Calitatea lui @Mafia mi se pare simplul fapt că a îmbrăţişat o marcă (mai cuprinzător spus, un grup: Toyota), dar hiba care îl trage puţin în jos este maniera neindicată de a “da cu copita” în “adversari”…Chiar îi recomand polemica, căci aşa evoluăm cu adevărat, nu din vorbe goale, dar se impune puţină echilibristică verbală. Dacă cineva îi atacă marca favorită, poate reacţiona defensiv, doar este un sentiment firesc, dar n-ar fi rău să aleagă mai multă nuanţă…Brutal, cu barda, drept la ţintă, pot da şi eu…şi pe urmă să regret. Şi nu cred că unele desconsideraţii faţă de Toyota, mai mult sau mai puţin intenţionate, conţin atâta venin cum se întâmplă în cazul împroşcărilor de-a dreptul mârlăneşti la adresa lui SAAB şi cărora trebuie să le răspund cu fermitate de fiecare dată, în numele adevărului din teren, nu numai scriptic…Sper să nu se supere @Mafia pe mine. Şi eu, la debutul meu pe Automarket, cam aruncam bumerangul cu ochii închişi, uneori numai de dragul efectului, dar trecerea mută şi implacabilă a timpului şi maturizarea eseistică zic eu că m-au “cizelat”. Ştiu că pare un clişeu ultra-trambalat, dar…toţi greşim. Ideal ar fi să-i mulţumim în fiecare zi Creatorului nostru mult prea răbdător cu păcatele noastre fie şi numai fiindcă ne-a dăruit acest privilegiu moral de care nici îngerii nu se pot bucura: posibilitatea de a greşi! Deşi pare ciudat la prima vedere, numai prin aceasta putem descoperi cine suntem în substrat şi unde se cuvine să ajungem! Şi am mai observat un aspect nostim: când lauzi pe cineva şi dânsul simte că eşti sincer, te crede şi chiar îţi transmite imediat că te consideră “cel mai cel mai” ! Se întâmplă astfel dintr-un motiv foarte simplu…sau hai să-l numim mai bine impuls lăuntric: lumea în care suntem siliţi să trăim şi s-o “digerăm” zi de zi demonetizează de zor şi înfierează cu spor roade sufleteşti imuabile precum sensibilitatea, preţuirea, devoţiunea, integritatea şi mai ales…Adevărul, prin urmare orice om, indiferent de natura lui tipologică (adică dacă este “bun” sau “rău” – alte concepte de bază care sunt răstălmăcite sau reinterpretate în mod coercitiv “politically correct”…), “simte” foamea copleşitoare de a fi…mângâiat cu cuvinte de zidire, de linişte, de şagă (cum mi-am pigmentat eu mai sus abordarea la adresa lui @Mafia), chiar şi de protecţie, acum, când orice frunză în vânt este strict monitorizată de artizanii globalişti ai “managementului de risc” şi ajunge să insufle prostimii teama ilogică de necunoscut, de “nelegiferat”, de “altceva spre altunde”…Înţelegeţi? Haideţi să fim iarăşi…buni, dar numai sub auspicii politic…incorecte. OK?
    2 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru