După negocieri începute la sfârșitul anului trecut, grupul PSA și Opel au oficializat parteneriatul strategic cu Segula Technologies, companie ce furnizează servicii de inginerie.
În urma parteneriatului, 700 de angajați ai centrului R&D de la Opel vor fi transferați către Segula și vor lucra într-un nou centru de inginerie în același campus cu fabrica Opel din Russelsheim.
Obiectivul principal a fost “securizarea” joburilor pentru angajații Opel până în iulie 2023, după ce PSA anunțase anul trecut că vrea să renunțe la circa 2.000 de salariați ai constructorului german.
Via PSA
Pe curvele astea de francezi îi deranjează de fapt modelele 100 % Opel. Ei de-abia așteaptă o pantă descendentă a vânzărilor ca să aibă pretext să le închidă...Vor miza doar pe CUV-urile PSA cu emblema Blitz. Iar dacă Astrei și Insigniei, de exemplu, nu le vor scădea cota de popularitate odată cu trecerea anilor, atunci nu se vor sfii să le "planteze" motoare PSA pe motiv de "corporate engines", iar la următoarele generații vor ieși cu platforme PSA...Caz în care "gena" Opel va fi complet eliminată.
Toată această tactică de marketing este cât se poate de jalnică, de detestabilă. Din păcate, destui clienți europeni (și de la noi, păi cum nu?) sunt robii propriei lor ignoranțe, ba chiar aplaudă în privința acestor "isprăvi", așa că vor cumpăra "Opel" fără să clipească...Dar cât de ridicol să fii, ca să crezi că pilotezi mașină germană?!
Sa incepem cu inceputul - miscarea este normala - sa le oferi un viitor inginerilor de top - te poti folosi de ei - toata lumea castiga.
Masinile Opel in ultimii 5 - 8 ani devenisera foarte interesante, dar cu niste minusuri evidente - greutati (mase) de pana la 1.75 tone (ceea ce e inacceptabil) dupa orice parere ecologista. Si ei nu produceau masini mari. Pe langa asta, ganditi-va ca Grandland X , model produs cu Peugeot pe platforma si motoare Peugeot, le-a adus un flux mare de clienti la care nici nu visau.
Vor scoate toate motoarele de generatie veche sau ineficiente, la fel si transmisiile , astfel ca modelele vor deveni mai bune. Iar uitandu-ma la noul Corsa , cred ca directia in care-i duc cei de la PSA, este minunata. Nici prin gand nu le-ar fi trecut.
Probabil tu esti inversunat impotriva francezilor dar nu ai avut niciodata o asemenea masina ca sa stii de ce esti asa pornit impotriva . Ia o gura de aer , gandeste putin inainte . Opel pentru GM a pierdut bani continuu in ultimii 20 ani .
De fapt, eu incriminez doar politica PSA.
Și cum îndrăzniți, gagiilor, să afirmați că motoarele Opelului "GM-ist" ar fi depășite, slabe?! Eu, personal, cunosc destui automobiliști care dețin Ecotec-uri și ce credeți? Încă n-am înregistrat nicio plângere calitativă din partea lor. Așijderea, saabiștii se bucură preponderent de Ecotec-uri...Întrebați-i dacă se simt satisfăcuți. Oare nu știți că această familie de motoare este rodul colaborării tuturor diviziilor lui GM, inclusiv Saab? Poate rezulta un fiasco atunci când mai mulți specialiști se pun de acord și își împletesc cunoștințele și puțintele? Vă afișați experți în fața mea, dar nedebarasați de carențe evidente de cultură auto...
Ah, da, etichetați Blitz-ul drept "mediocru", dar așezându-l în balanță cu...Triada. Păi, măi băieți, pretați-vă la paralelele cuvenite! Eu am avut VW în ogradă și, sincer, nu-mi mai trebuie în veci! De ele m-am tot ciocnit prin service-uri...Poate așa, ocazional, să (mai) cochetez cu vreun TDI. Dar VAG pe benzină...exclus.
În definitiv, ce-aș putea să discut cu entuziaștii adepți ai sincretismului industrial (era să zic "religios") și ai tehnologismului aplicat fără discernământ? Pur și simplu mă edificați asupra faptului că vă doare în curtoazie de identitatea și istoria lui Opel. Tot invocați pierderile suferite de germani sub tutelă americană și vă agățați de acest "argument" ca înecatul de pai (eh, Opel n-a alergat cu limba scoasă după profit, precum VW).
Una peste alta, nu uitați că românii de rând, reuniți într-un segment de populație reprezentativ (adică deloc neglijabil), mizează în continuare pe "petardele" cu emblemă Blitz, nevrând nici de-ai afurisiți să treacă în barca națională (Dacia). De exemplu, cu banii pe care îi puteam da pe Duster am preferat să iau Insignia...Care mi-a depășit așteptările (optimiste). În niciun caz n-aș fi beneficiat pe Duster de funcțiile și dotările găsite pe nemțoaica "non-viteză" și "non-plajă", implicit "non-calitate" (imbatabilă logică, dragilor, țineți-o tot așa :D). Aș fi avut parte doar de flegma lui Renault, din cauza "crimei" de a fi estic în general, român în special.
Hai, plimbă ursul, că ne plictisești!
@inexorabil nu am înțeles ce are Dusterul cu subiectul de fata!
Un prieten de-al meu si-a luat 2.0 CDTI 160CV Sports Tourer Elective 2010 280 000km fabricație 2011 cu 2300E. Mașina este OK cred ca-l mai tine 50000km. Dar comparație sh full/Dacia este total inutila.
Sper sa nu fi din clubul BMW seria 5 alimentat cu 30-50 lei!