În urmă cu câteva zile, Porsche a publicat un teaser video în care a oferit câteva detalii despre noul Taycan break, sau Cross Turismo în termeni oficiali.
Printre altele am aflat că noua electrică a nemților este mai mult decât un Taycan cu o altă formă a plafonului. Avem o gardă mai înaltă la sol, spațiu mai mult pentru pasagerii din spate și un portbagaj mai încăpător. În plus, Porsche a dotat mașina cu un mod de rulare special pentru off-road.
Debutul oficial este programat pentru 4 martie, dar înainte de asta Taycan Cross Turismo a trecut printr-un program dur de testare. Până acum, prototipurile au acoperit 998.361 de kilometri, în unele dintre cele mai vitrege condiții de pe Pământ.
De la munții Pirinei și căldura toropitoare din Africa și până la circuitele care au făcut istorie, precum Nurburgring Nordschleife, Hockenheimring sau Nardo. Să nu uităm de centrul de dezvoltare Porsche din Weissach.
Acestora li se adaugă cele 325 de ore petrecute în tunelul aerodinamic și turul de forță de șase săptămâni alături de reprezentanții media din cele mai importante cinci piețe: SUA, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Germania.
"Noul Taycan Cross Turismo trebuie să fie performant pe circuit, dar și pe suprafețe acoperite cu noroi sau macadam.
Rezultatul este impresionant. Totuși, noul Cross Turismo nu este un vehicul de off-road, ci este specializat pe drumuri neasfaltate și de pamânt," a declarat Stefan Weckbach, vicepreședintele gamei de modele Porsche.via Porsche
Comentarii (0)