Prototipul viitoarei Honda Civic Type R, debut public la Salonul Auto de la Tokyo

de Alexandru Monenciu
Luni, 27.12.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul japonez de automobile va prezenta public prototipul viitoarei Civic Type R la Salonul Auto de la Tokyo. Evenimentul va avea loc la jumătatea lunii ianuarie.

Recent, japonezii de la Honda au publicat o serie de imagini cu viitorul Civic Type R, din timpul testelor. Până acum, modelul nipon de performanță a fost testat pe unele dintre cele mai solicitante circuite din lume, inclusiv Nurburgring Nordschleife și Suzuka.

Acum, Honda a anunțat că publicul va putea admira, în premieră, prototipul acoperit cu un camuflaj special în cadrul Salonului Auto de la Tokyo. Evenimentul va avea loc la jumătatea lunii ianuarie.

Noua Civic Type R propune un pachet aerodinamic revizuit, dar păstrează unele elemente specifice, cum ar fi sistemul de evacuare cu trei terminații montate central.

Niponii nu au oferit detalii tehnice, dar cel mai probabil sub capotă vom regăsi deja cunoscutul motor de 2.0 litri turbo care (pentru moment) dezvoltă 314 cai putere și 400 Nm cuplu. Cel mai probabil, Honda va crește puterea unității cu patru cilindri.

Noua generație Honda Civic Type R este așteptată să debuteze, ca model de serie, pe parcursul anului 2022.

via Honda

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru