Maşinile electrice încep încet-încet să facă parte din cotidian, motiv pentru care producătorii se gândesc şi la alte tehnologii ecologice eficiente.
Una dintre soluţiile analizate de mai mulţi constructori, printre care Mercedes, BMW sau Toyota, este cea a propulsiei pe celule de hidrogen, care se bazează pe transformarea hidrogenului în curent electric pe baza celulelor de combustibil.
Mercedes are un proiect destul de avansat în acest domeniu şi pregăteşte lansarea unui prim model cu o astfel de propulsie. Numit Mercedes GLC F-Cell, modelul pe celule de hidrogen se bazează pe versiunea de serie a SUV-ului Mercedes GLC şi va avea o autonomie de 400-480 km. Pentru Mercedes, principalul avantaj este că noul model va utiliza un set de componente modulare care vor putea fi transferate ulterior şi către ale maşini din cadrul grupului, ceea ce va reduce costurile de dezvoltare pentru modele cu acest gen de propulsie.
Noul Mercedes GLC F-Cell va intra astfel în concurenţă directă cu Toyota Mirai, primul model de serie cu propulsie pe celule de hidrogen, cu o autonomie de 500 km.Lansarea lui Mercedes GLC F-Cell este aşteptată la Salonul Auto de la Frankfurt din 2017, iar apariţia acestuia pe străzi ar putea avea loc un an mai târziu.
Preţul de comercializare este estimat la circa 65.000 de euro, aproxiimativ acelaşi cu cel al lui Mirai. Japonezii ar face astfel bine să se pregătească pentru o concurentă serioasă.Via Autocar
Daca iti alegi cateva optionale de bun simt ajunge la 100.000 de euro: o nimica toata!!!!