Tesla Model S este una dintre cele mai avansate mașini ale momentului. Acesta este și unul dintre motivele pentru care toți cei avizi de tehnologie decid să cumpere un Tesla în locul oricărei alte mărci premium. Există însă și o serie de situații, izolate ce-i drept, în care tehnologia te poate încurca.
I s-a întâmplat lui Ryan Negri, un american care locuiește în Las Vegas. Pasionat de fotografie, Ryan a plecat cu propriul Tesla Model S la o plimbare prin canionul Red Rock. Întrucât cheile mașinii erau acasă, Ryan a decis să folosească funcția de deschidere și pornire a mașinii cu ajutorul telefonului mobil.
Tesla oferă clienților săi posibilitatea de a controla mașina de la distanță prin intermediul unei aplicații de mobil.
La 10 kilometri distanță de drumul principal, Ryan a oprit și a coborât din mașină, fără să realizeze că motorul electric se va opri. Când a revenit la volan, pornirea mașinii a devenit imposibilă pentru că rețeaua de telefonie mobilă nu avea acoperire. Aplicația nu a reușit să comunice cu serverul Tesla pentru a comanda pornirea mașinii, iar șoferul și soția sa au rămas izolați în mijlocul pustietății.A fost nevoie ca soția să meargă aproape trei kilometri pe jos pentru a reuși să găsească o rețea telefonică și să le ceară unor prieteni să le aducă cheile mașinii.
telefon in china, da?
ia sa fi facut telefonu cu mana de american cinstit, sa vezi cum avea semnal. Si pe Luna daca era o pornea, uite asa!
trump, tata, da' vina odata la fraiele tarishoarei asteia napastuite si ridic-o iar acolo in varf de...cinste
Tot cu telefonul mobil?
Sau au spart usa?
Da' picioarele lui ce aveau? Porneau si alea tot cu vreo aplicatie de telefon mobil?