Proprietarul unui Rolls-Royce a asigurat îngrijirea maşinii după decesul său

de Sebastian Toma
Luni, 31.12.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Allen Swift, cel mai longeviv proprietar de Rolls-Royce din lume, a asigurat îngrijirea maşinii pe care o conducea de 78 de ani printr-o donaţie generoasă făcută unui muzeu.

Rolls-Royce este o marcă a căror posesori manifestă o pasiune deosebită pentru automobile, iar unii dintre aceştia îşi exprimă afecţiunea pentru propriul automobil în diverse moduri. Printre aceştia se numără şi Allen Swift, cel mai longeviv posesor de Rolls-Royce din lume, certificat de uzina britanică în 2005. Allen Swift se remarcă prin faptul că a condus aceeaşi maşină vreme de 78 de ani, după care a făcut o donaţie de un milion de dolari pentru un muzeu din Springfield, oraşul său natal, pentru a păstra automobilul intact după decesul său.

Povestea modelului Rolls-Royce Piccadilly P1 Roadster a început în 1928, când tatăl lui Allen Swift i l-a făcut cadou cu ocazia absolvirii. Respectivul automobil fusese fabricat la singura uzină Rolls-Royce din afara Regatului Unit, localizată în Springfield, Massachusets, care a activat vreme de 11 ani şi a produs 2.944 unităţi. Tânărul a apreciat atât de mult roadsterul său verde încât l-a condus aproape zilnic vreme de 78 de ani şi i-a oferit o întreţinere meticuloasă în această perioadă.

Automobilul a primit o restaurare completă în 1988.

Urmareste Automarket
În cei 78 de ani de posesie, vehiculul a parcurs peste 273.500 de kilometri. Allen Swift a fost recunoscut ca fiind cea mai vârstnică persoană care a deţinut un automobil din prima zi. Cu 11 ani înainte de această recunoaştere, Allen Swift primea un Spirit of Ecstasy din cristal din partea mărcii britanice, datorită posesiei îndelungate a automobilului său.
Allen Swift a decedat în 2005, după care maşina sa a fost încredinţată muzeului Lyman & Merrie Wood din Springfield, unde este depozitată în cadrul colecţiei dedicate mijloacelor de transport.

Via AutomotiveRestorations

Comentarii (5)

  • Alex Radoi
    Daca pe langa milionul ala a mai donat macar 10 milioane pentru o cauza cu adevarat nobila (un camin de copii, vreunul de batrani, un spital etc.) atunci e in regula. Dar daca singural lui donatie consistenta este milionul asta, pentru mine e doar un mos nebun indragostit de o bucata de tabla. Insa probabil e mai plauzibila prima varianta. Sper, fiindca in caz contrar e o noua confirmare ca lumea a luat-o razna cu totul.
    29 6
  • zarnesteanu
    In marea majoritate, lumea cu bani face donatii umanitare. Un proprietar de Ferrari, Rolls Royce, Bugatii, etc are de cele mai multe ori casa (casele) platita(e), isi permite un ceas de mana de la 200k in sus, un iaht, avion privat, elicopter si orice altceva ii mai trece prin cap si are chef sa-si cumpere. Lumea vede doar poleiala, vitrina de fatada si judeca pripit.

    Un adevarat gentleman stie sa faca donatii si la biserica, si la un spital, pentru o cauza nobila samd. Partea cea mai frumoasa este ca o face de cele mai multe ori intr-o discretie absoluta iar motivele sunt nenumarate. Pur si simplu nu vrea sa atraga atentia asupra lui sub nici o forma: publicitate nedorita, borfasi de toate tipurile, invidie stupida samd.

    Ce nu mi se pare ok este cand unul care nu stie (sau nu vrea) sa munceasca sa faca bani cu lopata, se apuca si isi da cu parerea ce ar trebui sa faca cu averea lui milionarul x sau y. "A dat 1 million pe masina asta, atunci trebuie sa mai dea 10 milioane pentru saraci". Tu cand ii cumperi o bijuterie sau un parfum prietenei/sotiei, ti-ar place sa vina un cersetor si sa-ti spuna ca trebuie sa dai de 10 ori mai mult pentru oamenii strazii, alftel esti un nesimtit?

    Omul a primit Rolls-ul cu ocazia absolvirii. De aici doar poti sa-ti dai seama ca nu venea dintr-o familie de palmasi. Sunt gata sa fac pariu ca toate donatiile pe care le-a facut de-a lungul vietii, cumultate cu dobanda de la banca din 1928 si pana in 2005 depasesc cu mult 1 mil de dolari :)

    Lumea civilizata are o gandire un pic diferita de Romania (de ex) unde un becali stupid si agramat face o donatie la biserica si pe urma ii da in judecata sa-si primeasca banii inapoi. Tot in lumea civilizata n-ai sa vezi un proprietar de Lambo sa-si spele masina cu apa de la fantana arteziana din piata orasului. etc. etc. Nu-i idealizez pe vestici sau pe americani dar totusi, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului.

    An Nou Fericit tuturor!
    10 2
  • Alex Radoi
    Treaba sta cam asa: Stirea de mai sus e preluata din afara, dar e gresit interpretata chiar de unele site-uri americane.

    Stiti bancul ala cand circula vestea ca unui tip i s-a facut cadou o masina? Cica vestea era adevarata, doar cu doua "mici" amendamente: "Nu era masina, era bicicleta. Si nu i s-a dat, ci i s-a luat." Cam asa si stirea de fata.

    Realitatea este ca tataie asta a fost un actor vocal (voice actor) foarte cunoscut in America si a interpretat tot felul de personaje de desene animate, chiar din Tom si Jerry, de exemplu a facut o donatie Muzeului din Springfield de 1 milion de dolari cu care muzeu a achizitionat o fosta cladire a companiei de telecomunicatii Verizon afalata in vecinatate muzeului. In aceasta cladire muzeul a infiintat o sectie noua - "Museum of Springfield History". Iar pe langa acest milion, batranelul a donat si masina pentru a fi expusa in muzeu.

    Deci batranelul a donat unui muzeu 1 milion de dolari si un Rolls din generozitate, NU ca sa aiba aia grija de masina.

    Informatiile le-am aflat de pe site-ul oficial al muzeului: http://www.springfieldmuseums.org/the_museums/springfield_history/about
    Off, trebuia sa ma fac jurnalist de investigatii... :)))

    La multi ani, tuturor!!!
    19 1
  • Ce tot comentati atata, am facut ce-am vrut cu banii mei! :)
    4 0
  • Alex Radoi
    Dar trebuia sa te semnezi cu "Allen". :)))
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru