Problemele lui Kaveh au început în momentul în care un alt cetăţean a observat că vehiculul electric al acestuia era pus la încărcat la o priză aparţinând respectivei instituţii de învăţământ.
Cetăţeanul a sunat la poliţie şi un echipaj a venit la faţa locului. Oamenii legii l-au găsit pe proprietarul vehiculului electric şi l-au întrebat de ce a folosit respectiva priză, aceasta din urmă nefiind marcată drept spaţiu pentru încărcarea vehiculelor electrice, mai ales în contextul în care acesta nu a cerut permisiunea reprezentanţilor insituţiei pentru a folosi respectiva priză. Şoferul a mărturisit că nu-şi imagina că ar putea fi vreo problemă şi nu a avut cui să ceară voie, fiind duminică, iar agenţii au părăsit locul faptei în ziua respectivă şi l-au informat că va fi acuzat de furt. Un echipaj diferit a sosit la domiciliul şoferului din povestea de mai sus, la zece zile de la incident, Kaveh Kamooneh fiind acuzat de furt prin lipsa de consimţămând a victimei. Şoferul vehiculului electric spune că încărcarea pe care a făcut-o la priza instituţiei de învăţământ este echivalentă cu cea făcută de posesorii de smartphone-uri atunci câdn aceştia vin în diferite localuri publice fără să plătească. Kaveh a promis să riposteze pe căi legale la această măsură, pe care o cosnideră drept exagerată. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ nu au comentat situaţia, nefiind clar cine este reclamantul care a adus primul echipaj de poliţie la faţa locului.Proprietarul unui Nissan Leaf, arestat în SUA pentru că a furat curent în valoare de 5 cenţi
Şoferul unui Nissan Leaf şi-a încărcat acumulatorii de la o priză descoperită de pe proprietatea unei instituţii de învăţămână fără să ceară permisiunea nimănui. În urma unei plângeri la poliţie, şoferul respectiv a fost arestat.
Nissan Leaf, unul dintre primele vehicule electrice oferite pe piaţa americană. Totul a început odată cu vizita lui Kaveh la o instituţie de învăţământ unde fiul său juca tenis, în cadrul căruia şoferul a decis să caute un loc să-şi încarce acumulatorii vehiculului său electric pe parcursul desfăşurării meciului. Încărcarea de 20 de minute făcută de şofer, al cărui cost este estimat la cinci cenţi americani, l-a costat pe Kaveh o vizită la secţia de poliţie, cu plimbarea de rigoare pe bancheta din spate a maşinii oamenilor legii şi o şedere de 15 ore în arest.
Electricitatea nu este gratuită, chiar dacă nu există întotdeauna posibilitatea achitării pe loc a energiei consumate prin alimentarea de la o priză descoperită. Lecţia aceasta avea să o primească un american din Gerogia pe nume Kaveh Kamooneh, proprietarul unui
Citeşte şi...
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru
ce tie si cu ecologistii astia, dupa ce ca sunt zgarciti sunt si hoti, auzi domne'...sa furi curent cat pentru un smartphone!!! tz, tz, tz....
stirea asta bomba merge unsa pe sufletelele anti-electricelor (poate ca si a anti-japonezelor) dar mie imi suna a reclama.
PS. pe Sgt. Ernesto mi-l imagienz drept un mexicano naturalizat, mic de inaltime, ceafa lata, mustacioara pana corbului, foarte mandru ca a prins un out-law atat de P E R I C U L O S. O 3 zile va fi in lumina reflectoarelor dupa care urmeaza vroe cati ani buni de gogosi mancate la biroul de sef al politiei al unui "oras" de 10.000 de suflete.
Incet, incet se vor schimba conceptii si implicit legile. Nu-mi fac griji.