Proleasing Motors a deschis la Ploieşti un nou dealer BMW şi MINI. Reprezentanţa s-a deschis ieri, 28 martie, fiind construită în urma unei investiţii de 2.5 milioane de euro, realizată exclusiv prin capital românesc privat, constituit din fonduri proprii şi credit bancar. Noul dealer BMW şi Mini reprezintă singura investiţie de anvergură de acest gen din judeţul Prahova din ultimul an. Proleasing Motors este al treilea dealer Mini din România şi este primul dealer al mărcii britanice care prezintă constructorul din Oxford într-un spaţiu individual.
Complexul showroom-service BMW şi Mini este situat la ieşirea din Ploieşti spre Buzău, pe strada Şoseaua Ploieşti-Buzău, Nr. 505, DN1B. Suprafaţa totală construită a complexului este de 2.073 metri pătraţi. Unitatea service are o capacitate comună de opt posturi de lucru şi este complet echipată conform standardelor actuale BMW şi Mini. Service-ul oferă servicii de reparaţie sisteme mecanice, electrice şi diagnoză, precum şi reparaţii tinichigerie şi vopsitorie, pe lângă staţia ITP integrată.
În cadrul anului curent, noul dealer BMW şi Mini din Ploieşti îşi propune să livreze 130 de unităţi BMW şi 20 de unităţi Mini. În plus, vor să serviseze peste 3.000 de automobile aparţinând ambelor mărci în decursul următoarelor luni. Noua reprezentanţă a celor două mărci deţinute de concernul BMW Group are 16 angajaţi care activează în zona de vânzări şi service, iar media de vărstă în reprezentanţă este de 35 de ani.Via ProleasingMotors
Comentarii (1)