Ministerul Transporturilor a publicat în luna iulie un proiect de lege care prevede interzicerea înmatriculării de mașini cu volan pe dreapta care sunt importate din afara Uniunii Europene. Autoritățile au anunțat acum că proiectul a fost aprobat la jumătatea lunii august și va intra în vigoare imediat după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
George Adrian Dincă, directorul Registrului Auto Român (RAR), a admis că legea a fost introdusă pentru a împiedica înmatricularea mașinilor din Marea Britanie după ce acest stat va părăsi Uniunea Europeană în martie 2019, însă nu este clar ce se va întâmpla în cazul mașinilor importate din Malta, Cipru şi Irlanda, acolo unde se circulă de asemenea pe dreapta.
"Mașinile care au volan pe dreapta și vin din afara Uniunii Europene nu vor mai primi omologare de la RAR. Fără Cartea de Identitate a mașinii, niciun astfel de autovehicul nu va mai putea fi înmatriculat în România. Este drept că Marea Britanie este încă în UE, dar acest ordin al ministerului este până la urmă o pregătire pentru perioada în care acest stat nu va mai face parte din UE", a explicat Dincă.
De asemenea, RAR anunță că orice modificări aduse la Cartea de Identitate a mașinii va atrage de la sine obligația de a schimba postul de conducere, cu scopul de a reduce numărul mașinilor de acest fel.
"Dacă vor să schimbe culoarea mașinii, motorul sau să facă orice altă schimbare care implică modificări în Cartea de Identitate a mașinii îi vom obliga să schimbe postul de conducere", a adăugat Dincă.
Potrivit datelor DRPCIV, în prezent, în România sunt înmatriculate circa 60.000 de mașini cu volan pe dreapta.
Via Economica
Dar daca e cu numere de Bulgaria? Banuiesc ca aia au voie...
Acum cateva saptamani mergeam in spatele unei masini inmatriculata in Jud. Dambovita. Soferul conducea cam ciudat. Am crezut ca este beat, drogat etc. Am pastrat distanta si cand am putut l-am depasit ca sa scap de el. In depasire am constatat ca era cu volan pe dreapta.
cipru
malta
Pct.2 - Cum ramane cu ''poluatorul plateste'' ?
Am 2 masini si sotia nu conduce!
Problema pentru guvernanti- Care masina polueaza mai mult cea de
1600 cmc sau cea de 2000 cmc?
intebare suplimentara:
Cand polueaza mai mult? cand circula sau cand stationeaza?
nu cred ca pot interzice daca in ue e permis.
in plus, daca putem cumpara suv, diesele, atunci de ce volanul pe dreapta n-ar fi o optiune egala?