La începutul acestei săptămâni, Ministerul Mediului a anunţat că cele 13.000 de tichete alocate programului Rabla 2016 pentru persoane fizice au fost epuizate în mai puţin de o lună de la lansare, ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populaţie.
Încă de atunci, autorităţile au anunţat că intenţionează să suplimenteze numărul de tichete, fără să ofere detalii concrete în această privinţă. La numai câteva zile distanţă, Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat oficial că, începând din 18 iulie, suma alocată persoanelor fizice va fi suplimentată.
Potrivit lui Istvan Jakab, preşedintele AFM, 2.000 de tichete alocate iniţial pentru persoanele juridice vor putea fi utilizate de persoanele fizice, astfel că numărul total al tichetelor va ajunge la 15.000. "Am avut multe solicitări din piaţă. De aceea, luni, după ce redeschidem aplicaţia, dăm drumul la rezervă. Intenţionăm să ajungem la peste 15.000 de tichete electronice pentru persoane fizice", a explicat el.Astfel, fondul total pentru programul Rabla va rămâne neschimbat, singura diferenţă fiind o relocare a tichetelor de la persoanele juridice la persoanele fizice. Dintre cele 13.000 de tichete rezervate deja de persoanele fizice, 9.000 îndeplineau deja toate cerinţele pentru înscrierea la producători.
Via AFM, Flote Auto
Era ce era, dar nu cred ca se compara cu Passat mk.1 ca confort si finisare de lux. Practic VW a definit luxul , iar acum ofera : Audi, Porsche, Bentley divizii exclusiviste .
Diferenta e vizibila sin poze
http://www.darewnoo.pl/images/stories/press/espero2.jpg
http://www.bestcarinf.com/manufacturers/volkswagen/volkswagen-passat/volkswagen-passat-g60/volkswagen-passat-g60-6.jpg
Da si nu. Tata in 1995 si-a luat primul Espero simplu. La accidentat in 1996 grav si in 1997 si-a luat altul mai bine dotat. Avea cutie automata, ABS, AC, geamuri electrice fata spate, parca si oglinzile electrice si inca niste chestii destul de rare pe masinile mai ieftine din perioada aceea. Tin minte ca era mov si avea niste jante maricele si interesante pt. ea. Nu erau cele standard....Prietenul lui avea acel Passat de care spui tu si nu imi placea interiorul la el deloc. Poate Audi 80 B4 sa fi fost mai bun....dar acel Passat cu siguranta era ceva mai teapan ca Espero dar o masina mai urata si mai prost dotata ca el a fost. Dar na...era VW....Audi 80 B4 intradevar era ceva mai bun.
PS : Ca tot veni vorba de Dacia Logan, am sa-i amintesc amicului ca in februarie 2016 multiple publicatii auto au scos la iveala o noua manipulare By VAG. Platforma MQB este o mare teapa, iar 80% din totalul masinilor lor dotate cu aceasta platforma folosesc punte spate low-cost cu brat tras si punte rigida intre cele doua axe , exact ca la Dacia Logan, ca tot s-a dat ca exemplu la o stire unde nu trebuia sa apara. Spre marea ta dezamagire, Espero folosea McPherson cu roti intependente care permitea un control mai precis al miscarilor rotii , absoarbe socurile, vibratiile si creste confortul .Acest tip de suspensie este folosit si in prezent chiar si pe masini premium. De exemplu si BMW Seria 7 ( modelul anterior nu stiu cel de acum ) , doar ca la el este amplasata pe roti prin 2 subansambluri de aluminiu si de asemenea legaturi de aluminiu. In axa frontala suspensia e McPherson, in spate axa e un paralelogram. Dar optional putea avea suspensie pneumatica.
Exagerezi la faza cu Logan. Si acum e o masina mult superioara Logan-ului dar din pacare nu se mai gasesc in stare buna. Logan nici AC si geamuri electrice inca nu are standard. Audi lux ? Glumesti nu ? Audi era premium iar Passat si Espero non premium pe acelasi palier numai ca parca era mai scump putin Passat. Nu se poate vb nici in ziua de azi de premium la VW. Am spus ca Passat mi s-a parut o masina mai teapana si mai inchegata ca Espero dar in nici un caz la mare diferenta de el. Iar design-ul era slab de tot la Passat la fel si dotarile !
Care celelate modele Daewoo ? Daewoo Statesman, Magnus, Nubira 2 , Tacuma , Gentra sunt modele care costa chiar si peste 4 mii SH . Tichetul rabla valoreaza doar 1.400 euro.