Profitul Geely a scăzut cu 43% în primul semestru: chinezii încă se gândesc la fuziunea cu Volvo

de Paul Cosma
Marti, 18.08.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Geely a avut o scădere de 43% a profitului pe primul semestru, în vreme ce vânzările au fost cu 19% mai mici față de aceeași perioadă din 2019. Chinezii încă se gândesc la fuziunea cu brandul Volvo, deși discuțiile pe această temă au fost suspendate de curând.

Piața din China continuă să-și revină treptat și înregistrează creșteri ale vânzărilor pe ultimele patru luni, însă ritmul de creștere este încă insuficient pentru ca producătorii auto locali să revină la performanțele financiare “normale”.

Geely a raportat o scădere de 43% a profitului, respectiv de 19% a vânzărilor pe primul semestru ca urmare a pandemiei de coronavirus. Mai exact, chinezii au avut un profit de circa 330 de milioane de dolari și ușor peste 530.000 de mașini comercializate.

Perioada nefastă prin care trece toată industria auto îi determină pe chinezi să se gândească la o consolidare, iar Zhejiang Geely Holding Group are din nou în minte o posibilă fuziune între Geely și Volvo.

Planul grupului ar fi ca viitoarea companie să se listeze la bursele din Hong Kong și Stockholm, însă discuțiile despre fuziune au fost suspendate în luna iunie.

Chinezii vor ca brandul Geely să-și restructureze gama și operațiunile locale folosind platformele pe care le-a dezvoltat în colaborare cu Volvo.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru