Producția lui Tesla Cybertruck, amânată până în 2023

de Tiberiu Safta
Marti, 18.01.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Producția viitoarei camionete electrice Tesla Cybertruck a fost amânată cel puțin până în primul trimestru din 2023. Inițial, mașina trebuia să intre în fabricație la finalul lui 2022.

Tesla Cybertruck a fost prezentat pentru prima dată în 2019. Modelul este prima camionetă din portofoliul companiei lui Elon Musk, un segment care este extrem de popular, mai ales pe piața din Statele Unite. Planul inițial a fost ca producția lui Cybertruck să înceapă la finalul lui 2021, însă pandemia de coronavirus și criza mondială de semiconductori a forțat compania să amâne debutul său până spre finalul lui 2022.

Acum, însă, timpul de așteptare pentru un Cybertruck a crescut, deoarece, conform unor surse ale companiei, producția a fost amânată până la începutul lui 2023. De data aceasta, motivul amânării se datorează unor schimbări și actualizări a specificațiilor importante. Scopul este acela de a oferi un produs final complet și care să fie superior rivalilor săi.

Odată cu începerea producției lui Cybertruck, acesta va fi produs, mai întâi, în serie limitată în primele trei luni din 2023. Pe parcurs, capacitatea de producție va crește în lunile următoare.

Deocamdată, nu există detalii cu privire la numărul de exemplare ale camionetei electrice care vor fi fabricate în această perioadă.

Cel mai mare rival pentru Tesla Cybertruck va fi Ford F-150 Lightning. Compania din Michigan a anunțat că va mări semnificativ capacitatea de producție a noului model, cu până la 150.000 de exemplare pe an. Mai mult, și rivalii de la Rivian Automotive au lansat pe piața din SUA modelul R1T, care a și intrat în producție la începutul acestui an.

via Profit

Comentarii (12)

  • RetinaLezată
    Boală lungă - moarte sigură!
    7 2
  • “ Producătorul din Dearborn nu a oferit detalii tehnice despre noul Mondeo”
    3 0
  • “ Cel mai mare rival pentru Tesla Cybertruck va fi Ford F-150 Lightning. Compania din Michigan a anunțat că va mări semnificativ capacitatea de producție a noului model”
    5 0
  • netam-nissan
    Apare sigur la a șaptea strigare orătania, Elon nu poate fi nici el decât eficient și sigur hehehe.
    11 0
  • Cum poate fi numita o conserva mașina… doar unii pot răspunde, și as fi de acord ca gusturile nu se discuta, dar in cazul asta se da in obsesie…
    Se pare ca tăvălugul celor care știu sa facă mașini de mulți ani are un cuvânt de spus…
    7 3
  • Mi-a plăcut lansarea. De atunci am o stimă deosebită pentru papagalii serviciilor secrete, aruncați în lumea afacerilor.
    9 1
  • Johnny
    Actualizarile specificatiilor importante. Adica nu are cum sa o lanseze in formatul tampit al conceptului...nu-s impotriva nonconformismului dar sa faci o aberatie foar de dragul de a fi diferit, e prostie as zice eu
    4 1
  • Dacă n-ar fi de plâns, m-ar umfla râsul!
    5 1
  • Edikkk
    Eeee cam o primă ştire rea pentru Tesla

    Foarte rea.
    1 9
  • Lansarea a fost memorabila, intr-adevar. Se pare ca inceputul schiop are repercusiuni pe termen lung. Motivele amanarii sunt bine-nteles, minciuni. Cine stie de fapt care e buba...

    Dar e fascinant modul in care toata planeta se uita in gura unui individ. Musk e un tip destept, vizionar, nimic de spus, dar nu mi se pare normal sa se capitalizeze o companie cu sute de milioane un business la un tweet al individului. Cred ca specula asta e un mare minus al burselor si valorizarii din nimic. In cele din urma, omul beneficiaza de bani de la stat, o groaza din proiectele lui au fost sau sunt si vor fi finantate cu fonduri federale. Inclusiv rachetele lui, nimic de acolo nu e proprietatea lui, desi contributia lui exista si este remarcabila. Nu totul e asa de roz cum pare.

    Revenind, camioneta asta a luat ochii multora pentru designul de filme SF din anii 70. Eu personal nu sunt impresionat, nu as lua asa ceva nici la betzie, dar cine sunt eu sa comentez? :)
    5 1
  • Ce ne mai miram ca crescut Tesla la bursa ca Făt Frumos… avem o inepție și mai mare și anume crypto, care pana la urma tot la dolari se raporteaza. Fără a fi convertite intr-o moneda “pământeană” nu valorează nici o ceapă degerata… idee este ca prin vara anului trecut “unii” o vedea la 1.000.000 de USD între timp de la 60+ K a dat drumul la vânzări direct in crypto și pe urma a oprit măgăria…
    Nu mai vezi nici unul din “specialiștii” lui pește prăjit sa ne spună noua pe gratis ce se va întâmpla și cum putem face averi din fata televizorului sau pardon de pe plajă de sub un palmier (parca este este cel mai obosit clișeu)… probabil sunt in zona fără semnal.
    Pana la urma ce crește artificial pe specula, va avea și reversul la primele semne de dificultăți, mari investitori (pardon profitori), își vor vinde acțiunile și sa vezi apoi cataclism!!!
    Bafta Tesla!!!
    4 0
  • Un alineat a fost inexplicabil “tăiat”…….

    Ce ne mai miram ca crescut Tesla la bursa ca Făt Frumos… avem o inepție și mai mare și anume crypto, care pana la urma tot la dolari se raporteaza. Fără a fi convertite intr-o moneda “pământeană” nu valorează nici o ceapă degerata… idee este ca prin vara anului trecut “unii” o vedea la 1.000.000 de USD între timp de la 60+ K a ajuns la 40K. La un moment dat și Musk a dat drumul la vânzări direct in crypto și pe urma a oprit măgăria…
    Nu mai vezi nici unul din “specialiștii” lui pește prăjit sa ne spună noua pe gratis ce se va întâmpla și cum putem face averi din fata televizorului sau pardon de pe plajă de sub un palmier (parca este este cel mai obosit clișeu)… probabil sunt in zona fără semnal.
    Pana la urma ce crește artificial pe specula, va avea și reversul la primele semne de dificultăți, mari investitori (pardon profitori), își vor vinde acțiunile și sa vezi apoi cataclism!!!
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru