Producătorii europeni cer sprijinul guvernelor pentru vânzarea mașinilor electrice: ACEA vrea un plan pentru dezvoltarea stațiilor de încărcare și subvenții pentru clienți

de Paul Cosma
Joi, 12.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Producătorii auto din Europa cer sprijinul guvernelor pentru promovarea și vânzarea mașinilor electrice. Asociația Constructorilor Auto din Europa (ACEA) vrea un plan pentru dezvoltarea stațiilor de încărcare pe Bătrânul Continent, dar și subvenții pentru clienții care doresc să achiziționeze vehicule cu emisii zero.

În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, Asociația Constructorilor Auto din Europa (ACEA) a lansat un raport prin care susține că autoritățile trebuie să ofere un sprijin mai mare pentru vânzarea mașinilor electrice, astfel încât țintele europene de emisii CO2 să fie respectate.

ACEA cere guvernelor europene un plan consistent pentru promovarea și vânzarea mașinilor electrice, prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare, dar și prin subvenții pentru clienții care doresc să achiziționeze vehicule cu emisii zero.

“Industria noastră este dornică să se îndrepte rapid către o posibilă mobilitate cu emisii zero, dar această tranziție este o responsabilitate comună,” a declarat Carlos Tavares, președintele ACEA și șeful grupului PSA. “Noi oferim tot mai multe alternative de mașini electrice pentru clienți. În paralel, guvernele din Europa trebuie să facă un pas înainte și să investească mai mult în infrastructura de încărcare. În plus, trebuie să ofere și subvenții sustenabile în toată Uniunea Europeană.”

Potrivit ACEA, numărul punctelor de încărcare pentru mașini electrice în UE era mai mic de 145.000 în 2018, în contextul în care producătorii auto estimează un necesar de 2.8 milioane până în 2030.

Via ACEA

Comentarii (1)

  • inexorabil
    "Capitalism" în toată regula, măi tati. Întotdeauna am "adorat" inițiativa privată...subvenționată.

    Eh, în numele binelui universal, socialismul globalist-corporatocratic cu autoînchipuite arome de Dreapta va escalada noi piscuri de "civilizație și progres". Dar pe banii proștilor via "stat"...

    Așadar, eu, unul, pronunț un NU categoric finanțării publice (oriunde în lume) a onaniei electrice...NU vreau să susțin "indirect" această pseudo-industrie. Corporațiile cred dumnezeiește în afirmarea prin sine? Atunci să nu beneficieze de niciun cent public!

    Ei, dar eu mă fac că plouă torențial...Chiar așa, am turuit în van de atâtea ori? De fapt, "privații" nu imaginează și nu execută nimic de la/prin ei înșiși --- Statul Unic Global elaborează, decide și impune totul pe planetă, prin intermediul "privaților" (doar al celor de calibru uriaș, se subînțelege), cărora le ORDONĂ. Iar aceștia din urmă nu pretind "facilități" de la autorități, ci pur și simplu...relatează în substrat ce va întreprinde grosso modo entitatea "paradoxală" Statul-Corporație. Fiindcă scenariul eco-panteist a fost demult pus la punct în tenebre "neoficiale". Dar acesta înseamnă doar primul pas pe calea conturării Țarcului Global, în care erezia supremă (recte milenarismul) va deveni realitate nu doar palpabilă, ci și hegemonică, și din care oile decerebrate și înlănțuite nu pot scăpa decât odată cu moartea...
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru