Toyota a fost cel mai mare constructor auto din lume în ultimii 4 ani după o luptă strânsă cu Volkswagen, iar anul 2016 se îndrepta practic spre acelaşi scenariu. Cel puţin teoretic, scandalul Dieselgate izbucnit în luna septembrie a anului trecut ar fi trebuit să erodeze cota de piaţă a constructorului german, care nu se mai gândea la lupta cu Toyota pentru supremaţie. Totuşi, vânzările mondiale ale nemţilor pe primele trei luni ale anului au crescut cu 0.8%, la 2.5 milioane de unităţi.
În schimb, cei de la Toyota s-au confruntat cu o scădere de producţie de 17% pe parcursul lunii februarie ca urmare a unor explozii şi incendii la o fabrică a partenerilor de la Aichi Steel, care produce componente pentru motoare, transmisii şi şasiuri pentru producătorul japonez. În acest context, vânzările Toyota pe primele trei luni ale anului au scăzut cu 2.3% la 2.46 milioane de unităţi, japonezii fiind astfel devansaţi de Volkswagen pentru numai 40.000 de unităţi.
O scădere puternică a înregistrat şi General Motors, care a coborât cu 2.5% la numai 2.36 milioane de unităţi.
Producţia Toyota, afectată şi de un cutremur
Problemele de producţie ale celor de la Toyota nu s-au oprit aici. Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter petrecut în Japonia în 15 aprilie a afectat numeroşi furnizori de componente, astfel că Toyota a fost obligată să oprească producţia la toate fabricile sale din Ţara Soarelui Răsare. Reluarea producţiei este planificată pentru această săptămână, însă japonezii estimează deja un deficit de circa 80.000 de unităţi doar din cauza cutremurului.Prin urmare, este de aşteptat ca vânzările Toyota să continue să scadă şi pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului. "Depunem toate eforturile pentru înţelege situaţia actuală şi pentru a construi planul de recuperare. Acest cutremur a afectat numeroase componente, modele şi fabrici", a explicat Hiroji Onishi, unul dintre directorii Toyota.
Via Bloomberg
Faliment, faliment!
Nu mor caii cand vor cainii, nu?
Daca tu consideri fezabila ipteza ca un grup ca VW sa dea faliment este clar ca sunt doua lumi paralele.
Eu cred ca e mai complicat de atat si preferintele personale nu prea au influenta in discutia asta.
@Sergiu : nu ti se pare ca aceasta flaca a Dieselgate e sustinuta de anumite cercuri de interese care agita o mana de oameni ca tine? Se vede clar ca majoritatea cumparatorilor e indiferenta la dieselgate. Scandalul asta e pentru oameni pretiosi.
Nu toti sunt indiferenti de Dieselgate. Spune asta oamenilor care platesc taxe pe nivelul de CO2 din tarile civilizate, asa cum era corect sa platim si noi . Nu pe cilindree. Este aberant ca un harb de 4.5 cmc cu vechime 20 ani care trece ITP-ul pe neve, sa plateasca aceeasi taxa precum un motor de 4,5CMC din 2016.
Referitor la VW într-o piață care creste cu 4% au obținut decât 0,8 deci ii doare pentru moment un pic (acum nu știu cat de profunde le este durerea)
Draga Andrei, zecile de miliarde nu vor fi platite intr-un an, apoi nu stie nimeni exact cat vor plati efectiv, ca zici tu multe zeci de miliarde platite gramada, este altceva. De noul LS ce ne mai spui, cand apare?
Niciodată cantitatea mare de marfă nu va însemna și calitate, ci doar câștig ptr. cel ce o vinde.
Atât timp cât averea se face pe furt și minciună e degeaba!
Spor la vânzări și sictir germanilor mincinoși!
Revenind la subiect si ignorand trolleri, eu am spus si prin decembrie multora li se fal fal de diselgate, asta se putea vedea si pe forumurile de afara. Inafara de cateva insecte gen madalinescu care bazaiua si nu ca ar fi ei ecologisti ci mai mult din frustrare , acest scandal a avut un impact dar nu asa mare in vanzari precum preconizau unii.
In primul rand majoritatea cumparatorilor de wv sun oameni simplii (de aceea se si numeste masina poporului), atat in Germania cat si cei din restul europei care cumpara mai ales SH. In concluzie cei care cumpara un wv habar nu au ce este CO2, si ce rol are, pe ei ii intereseaza sigla de wv. Cei care judeca daca ciar vor o masina germana se orienteaza spre un BMW. Eu sincer as prefera un Avensis nou decat un BMW care a rulat 400 mii km, dar care figureaza cu 199 mii km la vanzare.
In rest nu am nimic de reprosat calitatii VAG. Am avut 2 japoneze care m-au dezamagit asa ca nu sunt nici alea mai fiabile asa cum se crede.
Aici ar putea face ceva si administratorii Automarket pentru ca au intrare pe la toti dealerii si chiar la autoritati.
@Octavian. Si japonezele alea, au fost cumparate de la unu, care il avea pe altul, care ala la randul sau facuse 767589696 de accidente cu ea nu ? Ma intreb cat de abil sa fii sa spui astfel de baloane.
Pentru cultura ta generala VW a dus-o bine prin tarile mai putin evoluate gen Romania. Daca vei ajunge mai prin vest, vei vedea alte pareri. Oricum pana la sfarsitul anului mai este timp sa-si revina unii din prostie.
Si referitor la stire, poate ca doar asa VW va putea depasi Toyota. Lovindu-i pe japonezi inca o bomba atomica sau un meteorit. Dar sincer mi-as dori sa ajungă pe primul loc, măcar cum a ajuns Geoană la alegeri. La cat se zbat si plâng, dati-le o prăjitură sa taca din gura. Exista viata si pe locurile 2,3,4...
Eu ziceam strict de dieselgate scandalul vw nu de restrictiile diesel , impactul acestui scandal vw asupra clientilor.
Pe bune ai mers bine in tari gen Romania, esti penibil zau, in RO merg merg masinile SH iar aici e vb de vanzari de masini noi.
Poti dormi linistit in continuare.
"Faptul ca Volkswagen a crescut cu 0,8% , nu-i o cauza de bucurie, doar un esec total..."
Apoi:
"Dar sa nu uitam problemele Grupului German."
E bine ca ti-ai dat seama singur. Cand toti banii tai trebuie sa-i dai pentru a repara niste greseli si totusi ai vanzari pe plus, mai ales cand toata lumea te arata cu degetul, asta demonstreaza ca esti un constructor la a carei putere multi ravnesc. De-asta te si urasc multi.
Toți clienții au drepturi egale oriunde în lume. Dacă au fost mințiți trebuie să fie despăgubiți. Statele care stabilesc prețurile mașinilor în funcție de norma de poluare și alte taxe bazate pe această normă trebuie să dea în judecată grupul Vw pentru recuperarea prejudiciilor. Grupul Vw nu trebuie să dea faliment, ci trebuie să aibă vânzări cât mai mari ca să poată să-și acopere toate amenzile! Sper să fie destui tolomaci care să cumpere, că altfel intră în faliment și nu mai pot plăti, ceea ce nu e deloc corect.
Nu ar avea nimic nimeni cu mincinosii astia daca nu ar cultiva cu falsitate si aroganta in mintea cumparatorilor de pretutindeni (iar unii chiar pun botul), faptul ca ei sunt ,,cei mai cei,,.
Domnia si prostia se platesc !! Sorry.
Insa in UE e alta poveste deoarece cel mai mare conbtribuabil al UE este Germania. Din aceasta cauza in UE nici macar nu s-au propus sanctiuni. Si pana la urma VW este unul din cei mai mari contribuabili ai Germaniei deci implicit al UE. Daca intra in faliment VAG vom resimti toti cei din UE
Au facut o magarie dar ne-am taia singuri craca de sub picioare daca ar fi sanctionati pana la intrarea in faliment
Prietene, dar de unde stii tu ce considerente am avut eu in vedere atunci cand mi-am cumparat un vw? Si de ce sunt eu mai fraier ca tine doar pentru ca am optat pentru o masina diferita? Daca eu "am pus botul", ce rau ti-am facut tie? Am mai pus intrebarea asta de cateva si ti-o adresez si tie, poate dand dovada de inteligenta caracteristica tuturor celor care urasca VW imi raspunzi la ea. Fi atent: Am in ograda trei masini. Doar una este nemteasca. Ce inseamna asta? Ca posed o inteligenta segmentata? Ca am fost foarte intelept cand am optat pentru cele doua masini non germane dar, cand am ales-o pa aia nemteasca am fost batut in cap??? Terminati odata cu aruncatul cu venin, fratilor! Atata vreme cat va puteti cumpara ce masini va plac, ce aveti cu optiunile altora?
Dacă ai să citești cu atenție ce am scris ai să observi că nu m-am referit decât la stilul/politica acestei firme și la unii cumpărători ai acestei mărci. Speranța mea e că nu te afli printre aceia.
Nu urăsc pe nimeni, dar un pic enervat pe acești micinoșii aroganți dă-mi voie te rog să fiu.