Colaborarea dintre General Motors şi PSA Peugeot-Citroen ar putea să-şi reducă anvergura, informează cei de la Automotive News. Potrivit unor zvonuri, General Motors şi PSA ar putea să renunţe la ideea construirii unui succesor comun al modelelor Corsa, 208 şi C3, decizia finală fiind încă discutată în rândul consiliilor de conducere ale celor două companii. Cei de la PSA au emis deja un comunicat de presă în care au confirmat faptul că posibilitatea dezvoltării unei platforme comune pentru modelele de segment B este discutată în cadrul consiliului de conducere. O sursă din cadrul concernului francez le-a spus celor de la Automotive News că dezvoltarea unei platforme de segment B în parteneriat cu General Motors nu ar fi eficientă din punct de vedere economic, titrează publicaţia de business.
În ciuda acestei potenţiale disensiuni în alianţă, reprezentanţii PSA Peugeot-Citroen au declarat că sunt hotărâţi în privinţa dezvoltării de crossovere şi monovolume împreună cu cei de la General Motors. Cei doi parteneri au o colaborare şi pe partea de achiziţii, cu ajutorul căreia PSA a economisit aproape 60 de milioane de euro în decursul anului curent.
Unele voci susţineau că parteneriatul dintre PSA şi General Motors ar putea fi în pericol din cauza partenerilor din China ai celor două companii, PSA Peugeot-Citroen având un parteneriat cu Dongfeng, rivalii partenerilor GM din China, SAIC Motor. În plus, francezii de la PSA au încă un joint-venture în China, Changan PSA Automobile, care tocmai a deschis a patra fabrică în China. Dezvoltarea unei platforme comune cu General Motors pentru segmentul B era un element cheie al parteneriatului dintre americani şi PSA Peugeot-Citroen. La începutul parteneriatului dintre cele două companii, au fost anunţate cinci modele dezvoltate în comun, alături de o serie de motorizări care urmau să fie folosite de ambele părţi. Între timp, anumite posibilităţi de colaborare dintre PSA şi General Motors au fost reevaluate, cei doi parteneri alegând alte soluţii în cazurile respective.Via AutomotiveNews (înreg.)
Comentarii (1)