PRO ŞI CONTRA: Cu maşina la serviciu în Bucureşti

                                                                                                                      .

TOTB: Nu ești blocat în trafic, ești traficul
 

Te trezeşti la 6 dimineaţa, undeva în Drumul Taberei. Faci un duş, mănânci ceva, te îmbraci şi pe la 7 fără 10 cobori la maşină să pleci la job, în Piaţa Romană. Afară dai de o briză răcoroasă şi de un soare metalic. Te cuibăreşti pe scaunul şoferului şi îl încălzeşti la o treaptă inferioară (dacă ai opţiunea asta) sau dai drumul la nişte căldură. Porneşti radioul sau pui un CD cu muzică revigorantă. Aşezi cana de plastic cu cafea aburindă în suportul pentru pahare şi cobori puţin geamul, cât să exahalezi fumul de ţigară. Inhalezi prospeţime şi confort. Doi vecini de-ai tăi, Alin şi Marius, sunt colegi de job cu tine.

Alin se trezeşte şi el la 6 dimineaţa şi iese din casă în acelaşi timp cu tine, doar că foloseşte transportul în comun. Marius e, în schimb, biciclist. Se trezeşte pe la 7 şi pleacă spre job pe la 8 fără 10. Îl vezi coborând să-şi cumpere nişte ţigări. Porneşti motorul şi faci prima la dreapta, îl vezi pe Alin aşteptând autobuzul cu un ziar în mână, mai mergi 500 de metri, faci stânga, apoi dreapta şi te trezeşti într-un ambuteiaj care se întinde din apropierea Pieţei Moghioroş până hăt, la Răzoare. Trei rânduri plivite cu maşini până la linia orizontului. Zilnic crezi că va dispărea ca printr-o minune, dar te aşteaptă fidel.

Te deplasezi sacadat cu 10 km/h, ambreiaj-acceleraţie, scos din viteză şi băgat în a-ntâia, toată atenţia şi nervii ţi s-au întins pe şosea. Cafeaua s-a răcit, muzica începe să te râcâie, aşa că o opreşti, fumezi două ţigări până la primul semafor. Nervii se încing cu fiecare milimetru cucerit, aşa că opreşti căldura. La un moment dat vezi lângă tine autobuzul lui Alin. Alin a prins loc la geam şi citeşte relaxat, cu căştile în urechi.

Nu înţelegi de ce dracu’ e atât de aglomerat în fiecare zi. Înjuri autorităţile şi pe bou’ care a forţat să intre în faţa ta fără să-şi ceară voie cu mâna sau scuze cu avariile. A trecut la aţă prin dreptul botului maşinii tale. Dacă te plesnea ca bou’ de alaltăieri? Ar fi trebuit să ieşiţi amândoi din maşină, în zgomot de claxoane, să vă certaţi 10 minute, să faceţi schimb de numere, să mergi din nou la poliţie şi la asigurări. Înainte de intersecţia cu Calea Plevnei îl vezi din nou pe Alin. Vorbeşte cu colega lui de scaun, se hlizesc amândoi. E deja 8.10. Îţi mai aprinzi o ţigară. După alţi 5 metri parcurşi în 10 minute, îl vezi pe Marius trecând pe lângă tine cu căştile în urechi. Te rogi să-i deschidă cineva portiera în faţă.

Accelerezi ca un animal prădător din dreptul şantierului Berzei-Buzeşti, unde au fost demolate case pentru a se face loc maşinilor, urci dealul de la Sala Palatului şi cazi pradă străduţei Dem I. Dobrescu, pe care îşi are sediul Ministerul Muncii şi care ar trebui să fie cu sens unic înspre Bulevardul Magheru, din moment ce benzile celelalte sunt folosite mai mult pentru depăşirea coloanei care îţi mănâncă nervii. Eşti deja amorţit, te gândeşti că te aşteaptă opt ore de muncă. Pe la 9 fără 10 ieşi din chingi şi goneşti pe Magheru. Dai trei ture de bloc până găseşti un loc de parcare şi ajungi cu întârziere la job, la 9.20. Marius a ajuns la 9 şi bârfeşte deja la cafea cu Alin, ajuns şi el în timp ce tu-ţi căutai parcare.

Un scenariu deloc exagerat. Ştiu că pe alte rute din Bucureşti maşinile sunt mai puţine, dar eu pe ăsta merg spre centru. Stau în autobuz, cu căştile în urechi şi cu o carte în mână şi mă întreb de ce nu observă şoferii care merg zilnic cu maşina cât de greu se mişcă şi câtă energie consumă inutil, deşi îi înţeleg. În logica din ultimele decenii, prosperitatea şi confortul se măsoară în primul rând într-o locuinţă şi o maşină, care vin la pachet. În această logică, confortul locuinţei este transferat asupra maşinii, făcând ca aceasta să devină, practic, o a doua casă. Pe lângă statutul de om împlinit, locuinţa şi maşina îţi asigură şi operaţionalitatea sub imperiul confortului: acasă te relaxezi şi te odihneşti pentru a avea energie la job, iar maşina este menită să conserve această energie şi să minimizeze timpul pierdut în drum spre job.

Într-o maşină stai pe un fotoliu, ca în faţa televizorului, numai că în loc să butonezi telecomanda, apeşi pe nişte pedale şi răsuceşti un volan, vizionând însă acelaşi film. Când se strică ceva la ea, duci maşina la service, aşa cum chemi un instalator să-ţi repare o ţeavă în baie.

Maşina nu ar trebui considerată o a doua casă, ci o ustensilă care să completeze trusa de scule pe care mai toţi o avem prin case. Când ai o urgenţă, te sui în maşină şi rezolvi problema. Poţi să-l ajuţi pe un prieten să se mute. Sau să-ţi rezolvi nişte acte ce necesită zig zag-uri rutiere. Sau să mergi o dată pe săptămână să-ţi faci plinul de provizii de la un hipermarket. Cu maşina poţi să fugi de Bucureşti în weekend sau în vacanţă ş.a.m.d. Nu-i înţeleg pe oamenii care merg la job cu maşina în fiecare zi. Pur şi simplu nu îi înţeleg. Tocmai pentru că sunt prea comod şi vreau confort. În parcare am o bijuterie de 140 de cai, care se transformă într-o mârţoagă pe moarte în traficul din Bucureşti. De cele mai multe ori mor şi eu o dată cu ea.

AUTOMARKET: Nu mașinile, ci oamenii omoară orașul

Nu, nu, nu! Refuz să deschid discuția încercând să merg pe aceleași argumente care marșează pe idea de confort, de abordare personală, cât mai personală a situației. Refuz să discut încă o dată – oare a câtea? – în contradictoriu despre “războiul” dintre mașină și bicicletă, dintre mașină și mijlocul de transport în comun, dintre mașină și trotinetă, dintre mașină și orice altă soluție individuală sau nu de transport. Mai “curată” sau nu. Mai “verde” sau nu. Mai asumată sau (...) CLICK AICI pentru a citi restul dezbaterii.