Bigben, distribuitorul jocului oficial al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), împreună cu dezvoltatorii din cadrul Kylotonn au publicat primul trailer dedicat viitorului WRC 9.
Noul joc video va fi disponibil pe platformele PlayStation 4, Xbox One și PC, iar lansarea oficială este programată pentru 3 septembrie. Ulterior, noul WRC 9 va fi disponibil și pentru platforma Nintendo Switch.
În același timp, oficialii Kylotonn au anunțat că jocul video a fost dezvoltat și pentru viitoarele platforme PlayStation 5 și Xbox Series X, informațiile cu privire la debutul acestei versiuni urmând să fie publicate în următoarele luni.
Odată cu noul WRC 9, dezvoltatorii vor introduce 15 modele care au făcut istorie în Campionatul Mondial de Raliuri, însă lista nu a fost publicată. În același timp, fanii vor putea concura în etapele din Kenya, Japonia și Noua Zeelandă, cele trei raliuri fiind reintroduse în calendarul din acest an.
Oficialii Kylotonn spun că vor exista îmbunătățiri atât la nivelul detaliilor disponibile, cât și la nivel dinamic: vor fi modificate modul în care modelele frâneză, setările suspeniilor și transferul maselor.
Via | Kylotonn
Precum în armata americană: “Bagă 25!” (flotări).
AM, nu exista un minim de IQ necesar ca sa intri pe acest site?
Asta e! Iadul sau raiul există deja în oameni…Fiecare va culege exact ceea ce cultivă! O gândire (sau o “evaluare”) mai justă decât aceasta nu poate fi concepută.
Acestea fiind tranşate, consideraţi că, dacă mai continuă cineva dintre voi (vă ştiţi voi care…) acest “dialog”, se va acoperi de ridicol pur!