După succesul înregistrat cu Ateca, SEAT se pregătește acum pentru următorul său SUV, care se va numi Arona și despre care știam deja că va fi lansat la timp pentru cadourile de Crăciun.
Iată că subsidiara din Irlanda a constructorului spaniol a publicat acum pe contul de pe rețeaua de socializare Twitter un prim teaser cu noul SUV. Acesta scoate însă în evidență doar silueta generală a noului model, fără niciun fel de alte detalii de natură estetică.
The last of our #SEATSeven is our crossover SUV the all-new Arona that's set to hit Irish soil in November. #SEATSeven #Number7 pic.twitter.com/gCGVyRS9kL
— SEAT_cars_IRL (@SEAT_cars_IRL) April 14, 2017
Potrivit unor informații anterioare, știm însă că Seat Arona va utiliza platforma MQB a Grupului Volkswagen, care este prezentă inclusiv pe noua generație Seat Ibiza. Principalele diferențe față de hatchback vor fi unele elemente de design mai agresive și o gardă la sol mai ridicată.
Din punct de vedere tehnic, Seat Arona va fi disponibil doar cu tracțiune față, iar gamă de motorizări va fi similară cu cea de pe Ibiza, inclusiv noul propulsor TSI Evo cu 4 cilindri de 1.5 litri și 150 de cai putere. De asemenea, este posibil ca modelul să fie disponibil și cu motoarele TSI de 1.0 litri și TDI de 1.6 litri.
Lansarea noului model va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie, iar subsidiara din Irlanda afirmă că vânzările pe piața britanică și, probabil, pe principalele piețe europene, vor începe în luna noiembrie.
După Arona, Seat va mai lansa un SUV al cărui nume nu a fost încă stabilit, dar care se va baza pe conceptul 20V20.
Via Motor1
Comentarii (0)