Land Rover a început deja testele cu noua generație Defender, dar până în prezent a oferit doar câteva detalii despre aceasta.
Iată însă că producătorul britanic a publicat un teaser care arată parțial noul Defender camuflat, la finalul unei sesiuni de evaluare. În plus, Land Rover a confirmat că noua generație Defender va fi prezentată oficial în anul 2019, iar până atunci va furniza o serie de informații suplimentare în 27 decembrie.
Cu aproximativ două luni în urmă, Ralph Speth, CEO-ul Jaguar Land Rover, a oferit o serie de informații interesante despre viitorul model. Astfel, viitorul Defender va păstra plafonul plat și partea frontală tradițională, însă britanicii vor alege și linii rotunjite gata să impresioneze publicul tânăr.
De asemenea, noul Defender va primi un pachet tehnologic de top. Sistemele vor fi preluate din gama Range Rover, iar acestea nu vor oferi performanțe excelente doar în off-road. Mai mult decât atât, noua generație Defender va fi disponibilă și cu un pachet generos de sisteme de siguranță și asistență.
Obiectivul celor de la Land Rover este ca noua generație Defender să fie comercializată în 100.000 de unități pe an.
Via Caradisiac
Comentarii (0)