Lexus a anunțat marți planurile pentru Salonul Auto de la Geneva, care va avea loc peste numai două săptămâni.
Cu această ocazie, constructorul japonez a confirmat o serie de informații anterioare și va prezenta în premieră mondială versiunea de serie a conceptului UX, care a fost dezvăluit în toamna anului 2016. Lexus a publicat și un teaser cu partea din spate a noului model, însă imaginea este întunecată și dezvăluie doar parțial formele SUV-ului.
Potrivit unor informații anterioare, noul model va fi un SUV subcompact entry-level care va înlocui în gamă hatchback-ul CT, urmând să fie poziționat sub RX și NX. De asemenea, se anticipează că noul Lexus UX va prelua doar câteva elemente de design ale conceptului, cum ar fi grila și liniile angulare, restul designului urmând să fie ceva mai convențional.
Printre numele înregistrate pentru model se numără UX 200, UX 250 și UX250h, ceea ce înseamnă că SUV-ul va beneficia și de o versiune hibridă, iar printre rivalii de pe piață ai noului UX se vor număra BMW X1, Audi Q2 și Audi Q3.
De asemenea, Lexus a anunțat că va aduce la standul de la Geneva RX L, versiunea cu 7 locuri a SUV-ului RX, dar și conceptul LF-1 Limitless. În plus, niponii vor prezenta și Special Edition RC F, versiunea coupe a lui Lexus F, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la lansarea inițială.
Via Lexus
Comentarii (0)