Skoda a prezentat conceptul Vision X în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2018. În acel moment, reprezentanții constructorului din Mlada Boleslav au anunțat că prototipul anticipează un viitor SUV de serie pe care cehii îl vor poziționa sub actualul Karoq.
Acum, reprezentanții Skoda au publicat prima imagine teaser cu versiunea de serie a lui Vision X. Conform oficialilor, noul SUV va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își deschide porțile în 5 martie.
Skoda spune despre viitorul model că este un crossover urban cu o gardă la sol generoasă, dar cu agilitatea unui hatchback.
În urmă cu câteva luni, reprezentanții Skoda au afirmat că fratele mai mic al lui Karoq va deveni cel mai spațios model din segment. SUV-ul ar urma să folosească platforma MQB-A0 a grupului Volkswagen și va oferi mai mult spațiu la interior decât Volkswagen T-Cross sau Seat Arona.
"Întodeauna poziționăm modelele noastre în partea superioară a segmentului, iar astfel oferim un ampatament mai lung, un portbagaj mai generos și mult mai mult spațiu la interior", a declarat un oficial Skoda în urmă cu câteva luni.
În ceea ce privește gama de motorizări, zvonurile spun că cehii vor oferi doar unități pe benzină, SUV-ul urmând să împrumute propulsoarele disponibile în acest moment pe Fabia facelift.
ii surioara lu arona seat
ii fain vag cum ii in stare sa se gandeasca la toate
La subiect: fata de Seat, Skoda reuseste sa imprime in familia VAG un design mai original. Asta desi in cazul de fata blocurile optice aduc aminte de actualele C3 si Kona.
is costel
ce ii "indubitabil"?
ce ii?