La două luni după prezentarea noii generații Mercedes-Benz Clasa S, constructorul german este pe punctul de a dezvălui și versiunea de lux Mercedes-Maybach Clasa S.
Daimler a publicat un teaser cu portiera din spate a acestei versiuni, iar în imagine apare și logo-ul Maybach. Pe lângă această imagine, nemții oferă și câteva detalii interesante înaintea prezentării de mâine.
Astfel, ampatamentul lui Mercedes-Maybach Clasa S va fi cu 18 centimetri mai mare decât în cazul versiunii standard a lui Clasa S, iar pasagerii din spate vor fi cei mai avantajați, datorită spațiului suplimentar.
De asemenea, Mercedes-Benz afirmă că părțile din spate ale scaunelor frontale și spațiul dintre cele două scaune din spate va avea numeroase inserții de lemn. Pasagerii din spate se vor bucura de asemenea și de o nouă funcție de masaj pentru gambe, precum și de zone de ventilație separate pentru gât și umeri.
Mercedes-Benz a confirmat deja că Maybach Clasa S va fi singurul model din gamă cu motor V12 de 6.0 litri, iar presa internațională susține că unitatea va fi cuplată în premieră la un sistem de tracțiune integrală și că va avea 630 de cai putere și un cuplu de 1.000 Nm.
Prezentarea oficială va avea loc în 19 noiembrie cu începere de la ora 15:00, ora României.
Via Mercedes-Benz
Probabil ca designul va fi deplans de multi, dar tehnic masina este impecabila.
On topping: ori de câte ori aud de Maybach, gândul îmi zboară automat la comparaţia la care s-a pretat simpaticul Jonny Lieberman de la “Motor Trend”, recte dintre Mercedes-Maybach S 600 şi Bentley Mulsanne Speed. La un moment dat, omul a rămas siderat: “Huh, plastic? In a Maybach?!”. Dar “piesa de rezistenţă” nu privea limuzinele în sine (fiecare cu maniera ei de confort, inconfundabilă şi…incontestabilă), ci modul cum au conceput constructorii respectivi rafinamentul servirii unor băuturi fine răsfăţaţilor de pe banchetele din spate: nemţii – pahare de argint; englezii – pahare de cristal. De unde scoteai sticlele? Nemţii – din “ladă” (pe care o deschideai cu mâna); englezii – din minibar cu cortină acţionată electric. Mă rog, acestea sunt “detalii” şi în ele se ascunde încornoratul, într-adevăr, dar, fără supărare, cred (cu fermitate) că demonul englez al limuzinelor se va situa întotdeauna cu o treaptă mai sus…“Soborul” Triadei ar digera şi, totuşi, n-ar digera adevărul ca atare. Că doar Daimler n-a “resuscitat” Maybach de florile mărului (fie şi “doar” ca sub-brand). Audi ar vrea Bentley sub control direct (cu permisiunea Centrului de la Wolfsburg), dar de ce mai exact…încă nu ni se oferă un răspuns lămuritor. Cât despre BMW, se pare că relaţia acestuia cu RR se prezintă la parametri optimi (ar fi fost desăvârşiţi, după părerea mea, dacă, tehnic, s-ar fi perpetuat emblematicul V8 RR-B măcar pe un singur model RR din epoca BMW, adică din 2003 încoace).