Primul teaser cu interiorul lui Mulliner Bacalar: noul model Bentley va fi prezentat pe 3 martie la Geneva

de Paul Cosma
Joi, 27.02.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bentley a publicat primul teaser cu interiorul viitorului Mulliner Bacalar. Noul model britanic va avea o producție limitată și va fi prezentat în data de 3 martie, la Geneva.

În urmă cu două săptămâni, Mulliner, divizia de personalizare din cadrul Bentley, a publicat o imagine teaser și un scurt clip video cu viitorul Bacalar. Conform oficialilor producătorului britanic, modelul va fi fabricat manual într-un număr limitat de exemplare și va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie. 

Bentley a publicat acum un nou teaser, de această dată cu interiorul. Astfel, aflăm că Mulliner Bacalar este al doilea model cu două locuri de la Bentley, în ultimii 90 de ani.

Noul model va fi prezentat în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în data de 3 martie, potrivit anunțului oficial. Va avea un design inspirat de conceptul EXP 100 GT, prototip prezentat în 2019 cu ocazia centenarului Bentley. 

Conceptul prezentat anul trecut a fost echipat cu un sistem electric de propulsie, însă voci apropiate companiei spun că viitorul Mulliner Bacalar va miza pe unitatea W12 de 6.0 litri, disponibilă în prezent pe modelele din portofoliul britanicilor.

Via Bentley

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru