Primul pilot tetraplegic din România va alerga în Campionatul Național de Raliuri cu un Renault Clio special adaptat

de Tiberiu Safta
Marti, 06.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ciprian Lupu, primul pilot tetraplegic din România, va concura oficial în noul sezon al Campionatului Național de Raliuri din 2023. Pilotul român va trece la un nou model Renault Clio Rally5, adaptat special pentru el și va fi secundat de către Andrei Pintilii.

În lumea motorsportului din România și din lume există mereu oameni cu povești aparte și frumoase care stârnesc fascinația atât a publicului cât și a celorlalți competitori din jur. La fel ca în orice alt sport și în competițiile cu motor există oameni care reușesc să se lupte cu imposibilul și chiar să îl învingă. Unul dintre aceste personaje este chiar Ciprian Lupu, primul pilot tetraplegic profesionist din România.

Pilotul născut la Brașov a devenit cunoscut și chiar admirat pentru eforturile și reușitele sale în competițiile de raliuri din România. În ciuda dizabilităților sale, rezultate dintr-un incident nefericit la vârsta de 18 ani, Ciprian Lupu este recunoscut de FIA ca fiind primul pilot cu dizabilități din lume care a cucerit un titlu de campion național.

Brașoveanul a obținut această performanță absolut remarcabilă în 2021, atunci când a cucerit titlul de Campion Național la categoria debutanților. Prin aceasta, Ciprian Lupu ne dovedește că nimic nu este imposibil atunci când există voință, determinare și curaj.

Din fericire pentru fanii motorsportului din România, Ciprian Lupu va concura oficial și în noul sezon al Campionatului Național de Raliuri din 2023. El va reveni alături de navigatorul său, Andrei Pintilii, la bordul unui nou model de concurs, adaptat special pentru pilotul brașovean.

Astfel, Ciprian Lupu va concura la bordul unui Renault Clio Rally5, achiziționat direct de la fabrica Alpine din Dieppe, Franța, acolo unde este preparat modelul de raliu. Noul Clio Rally5 este propulsat de un motor turbo de 1.3 litri, capabil să livreze 180 de cai putere și 300 Nm. Puterea este transmisă către roțile din față cu ajutorul unei cutii de viteze secvențiale Sadev St82.

Alături de acestea, modelul de concurs vine echipat și cu un diferențial cu alunecare limitată și cu două kit-uri diferite de suspensii pentru etapele de raliu pe asfalt, respectiv pe macadam.

Evident, modelul a fost adaptat special pentru pilotul brașovean, fiind primul exemplar Clio Rally5 care primește asemenea modificări. Echipamentul special a fost dezvoltat de către italienii de la Handytech. Accelerația se va face cu ajutorul unui inel de comandă montat pe volan. Alături de acesta, Ciprian Lupu are la dispoziție și clapete speciale în spatele inelului pentru schimbarea treptelor de viteză, precum și un levier central special conceput pentru frânare și pentru acționarea ambreiajului.

La fel ca în sezoanele trecute, Ciprian Lupu îl va avea în dreapta sa pe navigatorul Andrei Pintilii. Echipajul va concura în Campionatul Național de Raliuri, iar programul din 2023 va include participări și în Campionatul Național de Viteză în Coastă, în Campionatul Național de Super Rally și chiar într-o etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri (ERC).

Ciprian Lupu s-a născut la Brașov și dorea să devină mecanic auto. Viața lui avea să se schimbe brusc în 2002, la vârsta de numai 18 ani. Aflat în prima zi de vacanță pe litoralul românesc, un plonjon în apă executat greșit i-a cauzat o leziune a coloanei vertebrale la nivel cervical. De atunci, el nu își mai poate folosi picioarele și se deplasează doar cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Chiar și așa, acest incident nefericit nu l-a oprit pe brașovean să-și urmeze visul. El a obținut permisul de conducere după incident cu o mașină adaptată pentru nevoile sale. În 2010, el a devenit membru al Fundației Motivation Romania, care se ocupă cu reintegrarea în societate a persoanelor cu dizabilități.

Ciprian Lupu și-a început cariera de pilot în 2017 după ce a urmat cursuri de pilotaj organizate de echipa Napoca Rally Academy.

Acolo l-a avut tutore chiar pe multiplul campion național de raliuri, Simone Tempestini. După absolvirea cu brio a cursurilor, Ciprian Lupu a debutat în Campionatul de Viteză în Coastă ca forlighter (deschizător) chiar la etapa de casă de la Brașov.

Un an mai târziu a urmat și prima participare în calitate de concurent, tot în CNVC, cu un Citroen C2 adaptat special pentru el. Brașoveanul a debutat în CNR în 2019, iar doi ani mai târziu a reușit să cucerească titlul de campion național la categoria debutanților (categorie care presupune participarea la minim 4 etape din sezon).

„Acum, poate că pare că utilizez un clișeu, dar o spun sincer: mi-am văzut un vis împlinit!”, exclamă entuziasmat Lupu. „Sigur, la același nivel a fost și ideea de participare în competiții, pe care am copt-o ani de zile, însă odată realizată a trebuit să-mi setez obiective noi. Iar printre ele era, clar, achiziționarea unui automobil de concurs preparat de un constructor de tradiție.”

„Sunt conștient că odată cu noul material de concurs vin și alte provocări în privința rezultatelor, iar asta nu poate decât să mă motiveze. Știu, totodată, că nu este cel mai performant automobil de concurs, însă pentru categoria sa este excelent!”, a mai adăugat pilotul brașovean.

Deși viața lui Ciprian Lupu s-a schimbat brusc și într-un mod nefericit la vârsta de numai 18 ani, realizările sale și curajul lui ne demonstrează că atunci când vrei să îți urmezi visul, nimic nu este imposibil.

Comentarii (1)

  • NIGGAPLS
    Sa speram ca va termina cu bine cursele!!!

    Acum..si eu am un renault 1,3..unde pot sa il fac de 180cp?..la chiptuning nimeni nu se atinge de 1,3 turbo.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru