Primul accident al supercarului Aston Martin One-77

De Bogdan Mirică
Publicat Luni, 28.05.2012
Aston Martin One-77 a căzut victimă neglijenţei la volan. Unul din cele 77 de exemplare a fost serios avariat în Hong Kong după ce ”a făcut cunoştinţă” cu o bordură.

Esential

354 de km/h este viteza maximă a lui Aston Martin One-77.

Aston Martin are meritul de a fi creat unul dintre cele mai exclusiviste modele sportive ale deceniului. One-77 a fost produs în doar 77 de exemplare, de unde şi numele, fiecare fiind vândut unor clienţi speciali cu 1.5 milioane de euro.

Din păcate, One-77, ca orice altă maşină cu sute de cai putere, este vulnerabilă neglijenţei la volan. Un exemplar al modelului britanic a fost surprins serios avariat în Hong Kong. Se pare că avem de a face cu primul accident al supercarului exclusivist, terminat din fericire fără victime. Din primele cercetări ale poliţiei reiese că şoferul asiatic, proaspăt intrat în posesia maşinii, a pierdut controlul volanului la o viteză destul de mare şi s-a izbit de o bordură.

Prezentat în premieră mondială în 2008 la Salonul Auto de la Paris, Aston Martin One-77 este propulsat de un motor V12 de 750 de cai putere şi 750 de Nm. Resursele îi permit să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 3.7 secunde şi să atingă o viteză maximă de 354 km/h. 

via l wreckedexotics

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru