McLaren a anunțat la începutul lunii octombrie că a început ultima fază de dezvoltare și de testare și pentru noul său model hibrid din gamă.
La vremea respectivă, constructorul britanic a publicat o serie de imagini sub camuflaj și a menționat că noul model se va poziționa în gama McLaren între 720S și GT.
Acum, o serie de schițe cu noul hibrid McLaren depuse ca patent la autoritățile din China au apărut pe internet și oferă practic mai multe detalii despre forma caroseriei noului supercar. Designul nu este unul surprinzător, iar evacuările sunt poziționate central, la fel ca în cazul lui 720S.
Mai interesant este că publicația britanică Autocar susține că noul model McLaren ar putea avea în realitate un sistem de propulsie plug-in hybrid. Până acum, constructorul a anunțat doar că noul supercar va avea un motor pe benzină V6, fără să detalieze însă puterea acestuia sau configurația sistemului electric.
De altfel, aceste informații răman învăluite în mister, însă sursa citată avansează și o valoare pentru autonomia elecrica a modelului: 32 de kilometri.
"Avem experiența unor sisteme hibride pe modele precum P1, P1 GTR sau Speedtail, iar rețeta de a oferi o mașină economică și plăcută la condus rămâne obiectivul nostru", a declarat Mike Flewitt, șeful celor de la McLaren.
Noul model McLaren va fi lansat pe piață în prima parte a anului 2021.
Via Autocar
Comentarii (1)