Esential
405 | cai putere ar putea avea viitorul BMW M5 diesel. |
Un document în posesia căruia au intrat jurnaliştii publicaţiei MotorTalk trădează planurile BMW de a extinde gama propulsoarelor de performanţă ale diviziei M. De această dată însă, vorbim de o premieră absolută şi nu de o unitate pe benzină, aşa cum am fi fost tentaţi să credem.
Documentul confirmă introducerea unei viitoare versiuni M550dX, ce ar consemna debutul primului model bavarez cu sigla diviziei de motorsport animat de un propulsor diesel. Versiunea M550dX ar urma să fie poziţionată sub actualul M5, nivelul de putere fiind inferior celui existent în prezent pe vârful de gamă.
Motorul pe care BMW plănuieşte să îl introducă sub capota viitorului M5 diesel va fi deja anticipatul propulsor de 3.0 litri, tri-turbo, ce îşi va gasi utilizări şi pe celelalte modele ale gamei. Cu o putere cuprinsă între 354 şi 405 cai şi un cuplu motor estimat la 750 de Nm, unitatea ar putea să fie transplantată şi pe X6 M50dxDrive sau pe 750d.
Resursele îl vor recomanda drept cel mai puternic diesel de pe piaţă, după dispariţia dieselului V12 lansat de Audi, în urmă cu câţiva ani. Potrivit informaţiilor preliminare, furnizate de site-urile dedicate mărcii bavareze, noul motor tri-turbo ar urma să debuteze oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva, programat în luna martie a anului viitor.
via | autoblog
marca bmw sa schimbat complet de cand a plecat Bangle.....insa sa schimbat in mult mai rau......
diesel M.........ce mai urmeaza........
probabil vor inventa masina cu motor cu reactie....
sunt total dezamagit de planurile bmw in ultimu timp
dar daca audi poate ... :)
Acum esti dezamagit de planurile lor, pai fara X-urile alea care nu sunt in spiritul BMW ( doar tractiune spate) mai era pe primul loc??
Cat despre M5 diesel, e doar o incercare, sa vada daca va avea succes sau nu.Audi castiga pe la Le Mans cu diesel ( primul a fost Peugeot), BMW s-a gandit sa faca un M de strada, sunt chiar curios ce performante va avea
serios acuma.......nu ma indoiesc de performantele masinii.....
din pct. de vedere tehnic va fi o minunatie si vor prinde curaj pe viitor.......
o sa vedem si M3 diesel......si m6 diesel si asa mai departe.........
si asa moare o traditie de 100 de ani pe care o cunoastem........
un motor diesel nu o sa fie cai bun ca un motor pe benzina niciodata(cel putin pentru o masina sport,supersport)
Daca va avea in jur de 400cp, cuplu de minim 600NM, si tractiune integrala ar fi cam asa ceva:
Viteza maxima: 250km/h (limitat electronic).
0-100: in 5 secunde
consum: 7,5% mediu.
Este doar parerea mea. Am luat in considerare
Din cate am citit eu: acest model, va fi o alternativa pentru 550i. Motorizarea va fi pusa si pe X6 , seria 6 si seria 7.
Cuplu: 680-720 NM
0-100: 4.8 secunde
Consum: 7% mediu.
Cine si cand a decretat ca tehnologia motoarelor pe benzina este si va veci pururi singura demna de o masina sport?
Cand a semnat BMW cu sange ca nu va folosi altceva decat motor pe benzina pentru modelele M?
Are cineva idee de ce inseamna cu adevarat EVOLUTIA? (si nu ma refer aici la conceptul darwinian desi locul ar fi potrivit)
In caz ca nu stiati, BMW a incalcat foarte multe "angajamente nescrise" de-a lungul timpului ceea ce a facut probabil posibila supravietuirea marcii:
-caroserii combi inclusiv pe modele M
-motoare diesel pe seriile 6 si 7
-SUV SUV SUV SUV SUV
-motoare benzina turbo
-in viitorul apropiat, tractiune doar fata
-colaborare cu un producator generalist (Peugeot) ca sa faca...MOTOARE!!!!!!!
Or mai fi si altele dar cred ca sunt suficiente pentru a argumenta ideea...
Dacă se confirmă datele tehnice, va fi un diesel de 3 litri cu performanţe apropiate de V8 benzină, deci se anunţă o maşină spectaculoasă.
2. Prima victorie la LeMans cu diesel a fost Audi în 2006 (Audi R10 TDI).
3. BMW Group dezvoltă cu Peugeot motoare pentru MINI. Noile propulsoare de 1,6 litri benzină de pe BMW Seria 1 sunt dezvoltate independent.
4. BMW a avut recent multe recorduri cu motoare diesel in productia de serie. 23d a fost (pe Seria 1 Coupe) primul propulsor diesel din lume cu mai mult de 100 cp per litru. Daca nu ma insel, al doilea tot un BMW a fost - 40d pe Seria 7, 3 litri, 306 CP. Atentie, aici ma refer la productia de serie, fara tuning.
5. BMW are o traditie bogata a "reinventarilor", asa cum observa Geroge. Cred ca cele mai importante schimbari sunt trecerile de la producator de motoare de avion, la motoare de motociclete, la motociclete si apoi masini. Si apoi iarasi motoare de avion (primele avioane cu reactie in productie "de serie" erau propulsate de motoare BMW). Si iarasi masini...
Pana acum toate aceste schimbari nu au insemnat doar succes economic, dar si produse spectaculoase.