BMW a anunțat că actuala generație M2 Competition va sta la baza unei noi versiuni dedicată sporturilor cu motor. Acum, producătorul german a publicat primele imagini cu modelul pregătit special pentru circuit.
Așa cum era de așteptat, sportivul bavarez este acoperit complet cu camuflaj, însă fanii vor putea observa o parte dintre modificările aerodinamice propuse de designerii și inginerii constructorului german. Printre altele, viitoarea versiune de circuit a lui M2 Competition va integra spoilere modificate, un difuzor nou și o aripă spate supradimensionată.
Conform reprezentanților BMW, un prototip al viitorului model va fi înscris în etapa din acest weekend din cadrul campionatului de anduranță VLN de la Nurburgring. Exemplarul va fi și el acoperit cu un camuflaj special, iar pe parcursul celor șase ore de concurs va fi pilotat de Beitske Visser, junior în cadrul BMW Motorsport, și de experimentatul Jörg Weidinger.
Cursa de anduranță de la Nurburgring reprezintă o nouă etapă a procesului de testare gândit de BMW.
Până în acest moment, prototipul viitorului model de competiții a finalizat cu succes testele din Franța de la Miramas și pe cele din Portugalia de la Portimao.Pentru a atrage și mai mulți pasionați de motorsport, oficialii BMW spun că vor exista două specificații pentru varianta de circuit a lui M2 Competition. Primele livrările sunt programate pentru al doilea trimestru al anului viitor.
Vesiunea de serie M2 Competition este echipată cu motorul de 3.0 litri cu șase cilindri care dezvoltă 410 cai putere și 550 Nm. Varianta echipată cu transmisia manuală cu șase trepte poate accelera de la 0 la 100km/h în 4.4 secunde, în timp ce versiunea cu transmisia automată cu șapte rapoarte este mai rapidă cu 0.2 secunde.
Comentarii (1)