Anul trecut, MG a dezvăluit conceptul Cyberster, o mașină care anunța un viitor model de serie electric decapotabil, cu două locuri. Inițial, noul model ar fi trebuit să fie prezentat oficial în această lună, la Salonul Auto de la Guangzhou. Însă, din cauza unor cazuri noi de COVID-19 în China, constructorul britanic a decis să amâne lansarea noului model.
În aceste condiții, noul MG Cyberster va fi dezvăluit în luna aprilie a anului viitor. MG descrie noul model ca fiind “un game changer asupra percepției mărcii” și va reprezenta, de altfel, noul etalon al brand-ului britanic.
Din primele informații apărute în publicația Autocar, versiunea de serie a lui Cyberster va avea un design diferit față de concept. Cu ajutorul imaginilor de patent putem vedea că farurile nu vor mai fi acoperite, iar priza de aer din partea din față nu mai este la fel de pronunțată ca la concept.
De asemenea, versiunea de serie va avea o gardă la sol mai înaltă față de conceptul din 2021, precum și roți mai mici și, evident, un acoperiș retractabil.
Un element de design interesant care reiese din imaginile de patent sunt stopurile desenate în forma unor săgeți. Puțin mai jos putem observa și un difuzor montat sub bara din spate, pentru un aspect sportiv.MG nu a dezvăluit niciun detaliu despre propulsorul electric al lui Cyberster. Conform informațiilor, este posibil ca noul model să primească o versiune cu două roți motrice și o altă versiune cu tracțiune integrală, adică două motoare electrice pentru ambele punți.
Așa cum am spus, versiunea de serie a lui MG Cyberster va fi dezvăluită în aprilie 2023, iar livrările vor începe în prima jumătate a lui 2024.
via Autocar
Comentarii (0)