Următoarea generație BMW M3 va primi și o versiune electrică, așa după cum a fost confirmat în mai multe rânduri în perioada recentă. Acum, constructorul bavarez tocmai a publicat o serie de imagini noi cu un viitor BMW M electric, care deși nu are un nume, ar putea fi chiar viitorul M3 electric.
În imaginile oficiale, noul model este un prototip ascuns sub camuflaj, însă chiar și așa, putem observa noul limbaj de design al modelului, care este foarte apropiat de cel văzut la conceptul Vision Neue Klasse. Astfel, în partea frontală putem vedea faruri cu un design complet nou, o capotă ușor sculptată și o grilă dublă acoperită de dimensiuni mult mai mici prin comparație cu modelele din prezent.
Aripile laterale evazate sunt evidențiate de camuflajul multicolor, vopsit în culorile diviziei de performanță, în timp ce partea din spate rămâne pentru moment un mister în materie de design. Ce mai putem observa în aceste imagini sunt mânerele retractabile ale portierelor, lipsa unei evacuări, fiind vorba de o mașină electrică, dar și jantele de dimensiuni mari încălțate în anvelope destinate performanțelor înalte.
Așa cum am aflat în urmă cu puțin timp, toate viitoarele modele electrice BMW M vor avea și versiuni cu câte 4 motoare electrice.
Următoarea generație BMW M3 va fi lansată în 2027.via BMW Blog
In curand si mai multe daune totale:
https://www.romaniatv.net/accident-mortal-cu-un-bmw-m4-pe-un-bulevard-din-ploiesti-imagini-terifiante-cu-momentul-impactului-devastator_8670394.html
Mai nasol e ca de la baterii vor mai lua si foc dupa impact.
BMW: marca taranilor prosti care se cred zmei.
Citam: "Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, avusese permisul de conducere suspendat pentru comportament agresiv în trafic."
Deci comportament agresiv in trafic si permis suspendat. Marlanul a avut tupeul sa ceara instantei sa isi ia inapoi permisul.
Marlanul si-a filmat el masina superba inainte sa o faca varza.
Deci voua va e mila de marlanii astia care sunt agresivi in trafic si fac numai tampenii?
Daca boul dadea peste cineva?
Cred ca stalpii astia au o problema mare.
https://observatornews.ro/eveniment/copilul-de-10-ani-care-conduce-bolizi-pe-drumurile-nationale-ar-fi-fost-filmat-de-tata-sta-si-posteaza-pe-tiktok-598146.html
https://observatornews.ro/fii-observator/sofer-de-bmw-conduce-cu-fetita-in-brate-in-traficul-din-bucuresti-arata-semne-obscene-si-merge-pe-linia-de-tramvai-599891.html
Asteptam sa ne explice seful @dan_grc cum este normal.
https://www.zf.ro/business-international/lumea-confrunta-marea-criza-economica-piata-muncii-germania-producea-22606265
Marcile germane sunt falimentare.
Am mai multa incredere in China decat in Germania acum. Chinezii i-au depasit pe germani la calitate si tehnologie.
https://www.stiridecluj.ro/social/cocalar-cu-bmw-la-cluj-de-ce-a-parcat-in-spatele-stalpului-foto