Primele imagini cu noul Mitsubishi Grandis, fratele geamăn al lui Renault Symbioz

de Tiberiu Safta
Miercuri, 19.02.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mitsubishi a publicat primele imagini oficiale cu noul Grandis, un viitor SUV care este identic cu Renault Symbioz. Noul model va fi lansat oficial în vara acestui an.

Constructorul japonez a dezvăluit primele imagini oficiale cu noul Grandis. Dacă numele pare cunoscut, află că acesta a fost anterior atribuit unui monovolum produs între 2003 și 2011. Acum, Mitsubishi Grandis urmează să revină pe piața europeană sub forma unui SUV compact.

De altfel, noul model va fi, practic, un Renault Symbioz cu siglă Mitsubishi. Nu este pentru prima dată când întâlnim o astfel de situație. Mitsubishi are deja două modele, Colt și ASX, care sunt de fapt un Renault Clio și Captur cu sigla mărcii japoneze.

Imaginile oficiale arată puțin din detaliile vizuale ale viitorului Grandis. În partea frontală vom avea o grilă mică, cu un design tipic Mitsubishi. Marca japoneză spune despre noul model că va aduce o interpretare nouă a părții frontale Dynamic Shield, prezentă la alte modele din actuala gamă.

Cel mai probabil, noul Mitsubishi Grandis va primi aceleași motorizări mild-hybrid și hibride ca cele ale lui Renault Symbioz.

Cu privire la dotări, noul model va primi numeroase sisteme de asistență avansată, precum și un ecran central de 10.4 inch și un sistem multimedia cu Google integrat.

La fel ca Renault Symbioz, noul Mitsubishi Grandis va fi bazat pe arhitectura CMF-B, prezentă și la modelele Colt și ASX.

Lansarea oficială a noului Mitsubishi Grandis va avea loc în iulie.

via Mitsubishi

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru