Primele imagini cu noul Audi A6
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Aspectul noului Audi A6 a fost deconspirat cu o zi înainte de dezvelirea oficială de cei de la Autoblog.nl. Olandezii au reuşit să obţină o galerie foto generoasă a noului model Audi, care include imagini de studio atât cu exterior, cât şi cu interiorul noului model german. După cum puteţi observa, designerii au păstrat liniile conservatoare ale Audi şi au aplicat o parte frontală similară cu cea a lui A1 şi un posterior inspirat din cel al lui A8. Profilul este modificat foarte subtil.
Interiorul beneficiază de un aspect mai proaspăt, care iese din tiparul Audi prin intermediul unei console centrale mai speciale. Tradiţionalele butoane amplasate pe centrul bordului au fost mutate pe panoul de lângă maneta schimbătorului de viteze, iar acestea par să fie 100% electrice, nefiind butoane convenţionale cu contact electric sub fiecare cifră. Bordul prezintă o uşoară înclinaţie înspre şofer, element inspirat de conaţionalii de la BMW.
Pentru moment, nu există foarte multe informaţii despre gama de motorizări, dar vom afla mai multe detalii mâine, odată cu prezentarea oficială.
Singura motorizare confirmată este un V6 TDI, deconspirat de galeria foto oficială, publicată pe internet din greşeală de o publicaţie scrisă din Olanda. Noul A6 foloseşte platforma MLB, care îi conferă o masă redusă cu 20% faţă de generaţia precedentă. Debutul public va avea loc la Salonul Auto de la Detroit din ianuarie 2011.Via | Autoblog.nl
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Audi in Romania
-
Audi A1 Sportback facelift Preţ: 18.392 - 31.532 €
-
Audi A3 e-tron facelift Preţ: 38.249 - 40.598 €
-
Audi A3 facelift Preţ: 25.830 - 44.893 €
-
Audi A3 Sedan facelift Preţ: 24.610 - 56.930 €
-
Audi A3 Sportback facelift Preţ: 23.599 - 46.318 €
-
Audi A4 (2015-prezent) Preţ: n/a - 62.005 €
-
Audi A4 Allroad Preţ: 44.833 - 56.436 €
-
Audi A4 Avant (2015-prezent) Preţ: 33.897 - 85.004 €
-
Audi A5 Cabriolet Preţ: 48.196 - 70.873 €
-
Audi A5 Coupe Preţ: 37.684 - 67.373 €
-
Audi A5 Sportback Preţ: 36.916 - 64.465 €
-
Audi A6 Preţ: n/a - 63.204 €
-
Audi A6 allroad quattro facelift Preţ: 65.029 - 69.193 €
-
Audi A6 Avant Preţ: 56.005 - 66.005 €
-
Audi A7 Sportback Preţ: 70.741 - 73.080 €
-
Audi A8 Preţ: 92.588 - 98.587 €
-
Audi Q2 Preţ: 23.532 - 35.879 €
-
Audi Q5 Preţ: 45.664 - 65.454 €
-
Audi Q7 Preţ: n/a - 94.236 €
-
Audi Q7 e-tron Preţ: 85.829 €
-
Audi Q8 Preţ: 76.541 €
-
Audi TT Coupe Preţ: 37.887 - 56.727 €
-
Audi TT Roadster Preţ: 41.108 - 59.948 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Kia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. (22.11)
-
DS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. (21.11)
-
Hyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. (21.11)
- Noul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euro
- Prima imagine cu interiorul noului Hyundai Ioniq 9
- Noul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 km
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Prețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euro
Asemanarile mari exterioare A4, A6, A8 fac ca A6 si A8 sa fie lipsite de personalitatea necesara segmentului.
Aspect de "multinationala", se va vinde pentru ca este un Audi dar nu va reusi sa bata BMW si Mercedes cu exteriorul asta.
Ma asteptam dupa ce am avzut A8.
p.s. :masina e superba mai ales din fata ( seamana cu conceptul a7) din lateral cam aminteste de a4, dar astept sa o vad in realitate.
p.s.2 : jantele sunt superbe
Audi A4 scurtat(Audi A3),
Audi A4 normal(A4),
Audi A4 lungit(Audi A6),
Audi A4 si mai lungit(Audi A8),si desigur 2 versiuni de A4 cu hayon si anume un A4 cu hayon in lungime normala(A5) si un A4 lungit cu hayon(A7).
Si pana la urma ce motiv mai ai sa iti cumperi un Audi A6 cand ai la dispozitie atatea oferte cum ar fii Passat CC,Cadillac CTS,BMW 5,noul Hyundai Grandeur samd.
Incep sa le dau crezare celor care considera ca Audi nu mai face parte din grupul producatorilor de masini premium,si nu atat findca imparte motoarele,CV si alte subansanble cu celelalte marci ale VAG(produse ce sunt de o calitate ireprosabila,si asta ar trebuii sa ii incante pe cei ce isi cumpara VW sau Skoda),ci findca masinile Audi nu se mai disting!!!
Si asta inseamna PREMIUM,ca o masina sa se distinga fata de celelalte vechiul A6 de ex se distingea de un Daewoo Leganza,in timp ce actualul chiar arata mai urat decat si mai fad decat un Hyundai Grandeur,este un amestec de A4 imbinat cu un design digitalizat,leduri,elemente luate de pe R8 si in final lungita..interiorul la fel,arata urat,sa ne uitam numai la display-ul care arata de parca ar fii pus acolo de un service de cartier!!!reusind chiar si performanta de a incomoda soferul atunci cand este deschis
Penibil,pacat de vechile Audi 6 care au reprezentat ceva,asta este doar un A4 lungit si atat,eventual ceva mai bine dotat,vorba lui Jan BMW 5 poate sa stea linistit,ba chiar sa ia ceva din clientii care asteptau noul A6
Bun venit pe planeta Pamant, iti dau un exemplu simplu din lumea aparatelor foto :
Nikon D80, Nikon D200, Nikon D300, Nikon D700, Nikon D3 - toate seamna intre ele, diferenta vizibila este marimea lor si atat. Daca tu crezi ca Nikon D3 e un Jeg de aprat findca seamna cu alea mai ieftine si nu iti cumperi e problema ta nu problema lor, Ei vand bine fara sa schimbe design-ul.
@victor, (care a auzit pe scara blocului ca audi e naspa si bmw e tare) hai sa zicem ca a4 seamana cu noul a6 care seamnana cu a8, dar nici pe departe nu e asemanarea intre ele ca si intre seria 5 si seria 7, care mai spun odata: sunt foarte plictisitoare. De unde am dedus ca ai auzit de pe scara blocului te intrebi?
poi,...din simplul fapt ca ai scris acolo ca audi a3 este un a4 scurtat, spune-mi si mie: de unde ai dedus chestia asta? ca eu nu vad nici o asemanare izbitoare, doar una de marca, adica o grila de radiator mare si becuri cu led. Dar mnoah bmw e bmw ca doar acolo ii smecheria nu?
2. Este si normal ca interiorul sa fie similar cu cel din Audi A7 in conditiile in care masinile impart aceeasi platforma (practic A7 este varianta CC a lui A6). Este mai important faptul ca interiorul arata demential si ca este unul dintre cele mai frumoase interioare premium.
Adevarul pur,crud si obiectiv este ca,indiferent ce model ar scoate armata celor patru cerculete si ce versiune,ce restilizarear izbuti,ce imbunatatiri ar face si ce alte noutati ar aduce, imaginea sportiva de ansamblu,un factor auto calitativ din ce in ce mai pregnant in conditii de piata din ce in ce mai exigente,care te zgarie pe retina oricat de nespecialist sau neiubitor de masini ai fi, parca sufera teribil de fiecare data,ceea ce ar trebui sa para ingrijorator pentru Audi-people din intreaga lume, tinand cont ca celelalte doua rivale in segmentul lux tot avanseaza cu imaginatia creativa,iar liniile lor exterioare de impact sportiv te infioreaza tot mai profund...
Mai ales BMW,desi l-am hulit intotdeauna din cauza barzaunilor romani care l-au transformat in cult desantat,ma surprinde placut cu fiecare versiune noua cu care iese pe piata,nu-i nevoie sa ma mai refer la care modele,plus ca,va place sau nu,
@Victor rosteste niste simptome reale si totodata jenante pentru profesionalismul recunoscut al designerilor lui Audi,care actualmente se complac intr-un imobilism de gandire inexplicabil,adica,cum inspirat remarca de curand cineva tot pe aici,pana si verisorii de la VW au inceput sa rupa gura targului cu noul Passat,desi ar fi vorba cam de aceleasi motorizari,dar aerodinamica pare reconditionata,mai ales in partile laterale.
Dar Audi,sincer,s-a blocat pe stereotipul unui design batranicios si comun la toate modelele medii-mari!
Pacat,in anii de glorie inca persistenta '80 puteai sa ai la dispozitie un hatchback supersportiv-Audi Quattro-un sedan puternic-Audi 200-si o limuzina inca etalon pentru multi constructori-Audi V8.
Tampit sa fi fost si tot n-aveai cum sa le confunzi intre ele!
Insa deceniul care tocmai se incheie a reprezentat un fiasco profesional pentru cei cu instrumentarul de desen de la Ingolstadt...
Ar trebui sa realizeze cat mai repede ca timpul si mai cu seama concurenta nu te iarta...
Pacat.
comun, banal, plictisitor ...
si acum sa curga injuriile ;)
Acest Audi pare sa iese din tipar, pare ceva ma agresiv. Partea frontala este destul de reusita, interiorul este superb si se pare ca Audi deja incepe sa dea lectii la capitolul asta. Pacat totusi ca este exact acelasi ca la A7, tocmai criticam chestia asta intre E si CLS, si chiar daca la A6 si A7 pare mai placut merita facut un efort de a le diferentia putin.
INSA spatele ala e groaznic, nu ma impac deloc cu imaginea aia, se potriveste ca nuca in perete. Poate privita mai de aproape arata mai bine, dar parerea mea e ca au fost complet neinspirati.
In rest povesti de genul ca seamana intre ele sunt pentru comentantori. Si la BMW e exact acelasi lucru si au destul succes. Clinetul nu da doi bani pe ce comenteaza unii daca ii place masina.
pana la urma urmei e o masina premium nemteasca si cu asta am spus tot
1. tre sa aiba o identitate de marca clara, si profanii trebuind sa-si dea rapid seama ca este un audi
2. sa pastreze linia de succes A6
3. sa nu se confunde cu alt model din gama audi, sa arate mai bine decat modelele mai mici, poate si pt a justifica pretul de achizitie mai mare
4. acest model se adreseaza clasei medii cu venituri relativ ridicate...dar care are si bungust si isi doreste ceva de calitate si trendy
5. media de varsta a cumparatorilor este de (probabil) 45-55 ani
6. acest model va trebui sa-si gaseasca clienti si peste 6-7 ani din ranul unora care in prezent au 37-38 ani si poate conduc in prezent un coupe...
...desigur sunt mult mai multe cerinte...si poate mai adaugati si voi...
spatele mi se pare aproape banal...stopurile acelea dau senzatia ca muchia portbagajului e prea jos... lasa impresia unei masini prea cuminti... un sedan din state (USA)
cred modelele audi contemporane sunt prizonierele succesului modelelor precedente... le este frica sa adca o revolutie si e normal asta... acest lucru s- a simtit si la BMW acum 7-8 ani cand masinile semanau cu papusile matroska... bavrezii au rezolvat in cele din urma prin contestatele "linii Bangle"...ma intreb ce va face audi in viitor, pt ca aceasta linie generala este deja la a doua generatie (cu exceptia detaliilor)... riscul este ca peste 5-6 ani sa a un model batranicios in compie cu noile mercedes, bmw, jaguar...
PS: daca tot esti asa mare fan saab am un prieten care isi vinde saabul deoarece trebuie sa bage 3000euro in reparatia lui.Un saab 9.5 din 05 cu 60k km...masina care noua a fost 28.000... asta dupa ce a mai bagat 1500 de euro in ultimul an.
Referitor la amicul tau cu 9-5,ce pot sa afirm decat ca,vorba cliseului,depinde cum o conduci si pe unde,cum o intretii,peste ce cratere nesimtite de pe sosea a trecut...Intra de curiozitate pe Wikipedia la "Saab Automobile" si uita-te ce au reusit acum 25 de ani la Talladega (SUA) trei Saab-uri 9000,model considerat pe drept cuvant predecesorul atat tehnic,cat si moral,al fostului 9-5...Dar americanul care a condus in continuu al sau 900 si a ajuns sa ruleze peste 1 600 000 km fara sa umble la motorul original,din fabrica? Dar maestrii de la "SAAB Performance Team",cum de n-au probleme tehnice majore cu masinile lor? In cazul acestor soferi,cum de nu s-a stricat nimic?! Deh,romanii...noi ne credem soferi predestinati,desavarsiti,pilduitori! HABAR N-AVEM sa conducem o masina cu adevarat valoroasa si cu atat mai putin sa ne cream o arta,o maiestrie din driving,fara echivoc...Nici eu nu conduc SAAB cum as vrea si cum ar trebui,la primul meu drive test am festelit-o,dar nu ma las pana nu-mi voi insusi deprinderile cuvenite,nimeni nu se naste invatat,nu? Imi pare sincer rau pt prietenul tau,dar mi-as permite sa-i recomand tot SAAB.Nu conteaza daca devine cineva specialist sau ramane simplu amator la "suedeze" ,important este sa simta o pasiune curata si sa arate o fidelitate nestirbita cand este supus la evaluari de fel si chip.
In alta ordine de idei,am impresia clara ca nu prea ne mai respectam ca oameni,in sensul proteic al cuvantului...Lansarea unor articole pe Automarket despre noul Audi A6 a degenerat intr-o batalie surda,mizerabila,in care nimeni dintre noi nu are caderea civica sa se pretinda victima inocenta! Cand ne pierdem cumpatul traditional,orice argumentatie ferventa despre cat de evoluati suntem noi insine si cat de depravati sunt "dusmanii" risca sa ne acopere de ridicol,de cea mai josnica speta,chiar daca la o prima introspectie nu ne dam seama! Nu ma autojustific ca am ripostat inversunat,simtindu-ma incoltit fara motiv,dezavuat doar pentru ca am criticat niste viziuni macroeconomice din politica interna a lui Audi,dar situatia nu trebuia sa degenereze intr-atat de descalificant...Sau pur si simplu s-a insinuat doar o prelungire marsava a realitatii sociale anormalizate la extrem, in care ne vedem incatusati nemilos,"impersonal" ,in care marsaluieste autoritarist,arbitrariu si totodata,ce straniu! ,dezorganizat ca un puzzle ravasit, un pseudo-macroorganism statal cu origini difuze,suprarealiste...si din care sanse concrete de "evadare" (tanjiri catre firesc,dupa Nichita Stanescu) nu se intrevad prea curand...
Ultima masina pe care am condus o cu cutie automata a fost un 535d care absolut la fel proceda, fara sa apas acceleratia masina merge cu 5-10 km/h. Bine inteles, cu cat e cuplul mai mare o sa se simta putin mai puternic la pedala de frana. Dar este perfect normal. Este ca si cum te ai plange la o masina sport ca e rigida sau la un offroader ca nu e stabil pe curbe.
Din acelasi motiv la nici o cutie automata, daca pornesti la deal masina nu o sa o ia in spate cand iei piciorul de pe frana.